Connect with us

Actualitate

MAE, după ce ministrul ungar de Externe a spus că Iohannis este un ”politician extremist antimaghiar”: O reacție nejustificată și scoasă din context / Limbaj lipsit de respect – Esential

Publicat

pe

Ministerul Afacerilor Externe s-ar arăta ”surprins” de reacția ministrului ungar al Afacerilor Externe care l-a calificat vineri pe președintele Klaus Iohannis drept un ”politician extremist antimaghiar”, după ce șeful statului a anunțat că trimite CCR o lege care prevedea deschiderea unui punct de frontieră cu Ungaria. MAE a catalogat declarația lui Peter Szijjarto drept una ”complet nejustificată, disproporționată și scoasă din context”.

MAE transmis că trimiterea proiectului legislativ care prevedea deschiderea unui punct de frontieră cu Ungaria către CCR este ”fundamentată pe necesitatea respectării dispozițiilor constituționale referitoare la separarea puterilor în stat”.

”MAE respinge ca inacceptabil și lipsit de respect limbajul demnitarului ungar cu privire la șeful statului român. Decizia Președintelui României de a transmite, conform competențelor sale, Curții Constituționale o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii pentru deschiderea de către Guvernul României a tratativelor diplomatice pentru încheierea unui acord cu Ungaria privind deschiderea punctului internațional de trecere a frontierei Beba Veche (România) – Kubekhaza (Ungaria) nu vizează oportunitatea deschiderii acestui punct de trecere a frontierei comune și nu este în niciun fel îndreptată împotriva Ungariei sau a minorității maghiare din România. Această decizie este, de fapt, fundamentată pe necesitatea respectării dispozițiilor constituționale referitoare la separarea puterilor în stat, deoarece, potrivit legislației române, inițiativa declanșării negocierilor pentru încheierea unui acord internațional aparține exclusiv puterii executive, neputând fi decisă printr-o lege”, arată un comunicat al MAE.

MAE a reiterat că ”partea română își menține interesul sincer de construire a unei relații autentice de bună vecinătate și de cooperare în beneficiul reciproc al cetățenilor noștri, indiferent de etnie”.

Partea română a reamintit de asemenea că în punctul de vedere din luna mai 2020 al Guvernului României cu privire la această propunere legislativă se menționează explicit intenția la nivel executiv de a fi întreprinse demersurile uzuale, conform normelor aplicabile și practicii curente, în vederea consultării autorităților competente cu privire la inițiativa încheierii unui Acord cu partea ungară în vederea deschiderii punctului internațional de trecere a frontierei Beba Veche-Kubekhaza.

”În concluzie, în lumina celor de mai sus, scoaterea din context a intențiilor reale ale părții române denotă inclusiv lipsa manifestă a informării și documentării adecvate a părții ungare cu privire la motivația sesizării de neconstituționalitate, disponibilă public”, a încheiat MAE.

Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a lansat vineri, un atac virulent la adresa președintelui Klaus Iohannis pe care l-a calificat ca fiind „un politician extremist antimaghiar”.

„Din păcate Președintele Romaniei este un politician extremist antimaghiar. Implică încontinuu Ungaria si guvernul ungar în campania electorala din România. Acum, pe deasupra, face rău în mod intentionat relației ungaro-romane si nu se sfiește să pună piedici unor cauze care sunt importante atât pentru maghiari, cât și pentru români. Trecerile de frontieră deschise la granița celor două state nu sunt doar simbolice, au și o însemnătate practică. Aduc mai aproape comunitățile care trăiesc la granița celor două state, respectiv înlesnesc viața de zi cu zi a celor care trăiesc acolo. Veto-ul deschiderii unei noi treceri de frontieră nu înseamnă altceva decât împiedicarea intenționată a apropierii celor două națiuni. Guvernul Ungariei rămâne în continuare angajat în dezvoltarea relațiilor bilaterale, deoarece aceasta este și în interesul maghiarilor care trăiesc în Transilvania și în Ținutul Secuiesc”, a scris Szijjarto, pe Facebook.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Diverse12 ore ago

TUYA Bucharest lansează o serie de evenimente Dinner & Show. Prima ediție, Halloween Night – Experience by Prestige, are loc pe 31 octombrie

TUYA Bucharest, restaurant premium dining situat în Parcul Herăstrău, în zona de nord a Capitalei (Șoseaua Nordului nr. 1), lansează...

Uncategorized4 zile ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized4 zile ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse4 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized4 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse5 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate6 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized6 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse6 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse6 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized7 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized7 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

ActualitateO săptămână ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

DiverseO săptămână ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

UncategorizedO săptămână ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

UncategorizedO săptămână ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

Diverse2 săptămâni ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

Actualitate2 săptămâni ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
Social2 săptămâni ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

Uncategorized2 săptămâni ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

Top Stiri Comisarul