Au trecut 60 de zile de la această dată care ar fi trebuit să reprezinte saltul către Europa viitorului, iar astăzi, la sfârșitul lunii iunie, Uniunea se confruntă cu aceleași probleme ca și până acum. Acordul privind fondul de relansare este încă în curs de negociere și, între timp, trilioanele anunțate de Von der Leyen au devenit 750 de miliarde de euro care vor fi împărțite între toate statele membre. Redimensionarea economică a planului nu este nimic altceva decât o metodă mai avantajoasă, pentru unii, de a-şi împărți noul tort pus la dispoziție.
În acelaşi timp trebuie menționat că această pandemie, în loc să fie un moment util de reflecţie asupra sensului solidarității europene, a confirmat în schimb cele mai grave tendințe individualiste ale statelor. Astfel, împărțirea viitorului fond de relansare a devenit un prilej pentru unele țări europene de a revendica o presupusă superioritate morală și etică față de altele.
”Ţările frugale” împiedică Fondul și PEPP
Acesta este cazul așa-numitelor țări frugale, printre care se numără Germania, Olanda, Austria, Suedia și Danemarca. Potrivit variantei propuse de reprezentanții politici ai grupului „frugal”, utilizarea fondurilor din Recovery Fund trebuie să fie puternic legată de implementarea anumitor programe politice și nu trebuie să includă resurse nerambursabile. Acest lucru se datorează faptului că, din nou în conformitate cu narațiunea „frugalilor”, țările din sudul Europei, având în vedere datoria publică elevată, ar risca să irosească resursele puse la dispoziţie în bunăstare, clientelism, corupție și altele asemenea.
Această „teamă” a fost confirmată de bine-cunoscuta sentință a instanței germane din Karlsruhe, care impune un ultimatum BCE în ceea ce priveşte programul de achiziție de obligațiuni guvernamentale. În esență, hotărârea afirmă că, dacă BCE va continua cu PEPP (Programul Pandemic de Cumpărare de Urgență), Germania ar putea retrage Bundesbank din circuitul european, deschizând scenarii complet imprevizibile, inclusiv sfârșitul monedei euro.
Între hotărârea de la Karlsruhe și fondul de relansare există, așadar, un numitor comun: ţările nordice, care le prezintă pe cele din sud ca fiind iresponsabile din punct de vedere financiar și, prin urmare, nedemne de a primi resurse nerestricționate, printr-un fond nerambursabil, sau sub formă de monetizare a datoriei lor.
Cu toate acestea, o analiză mai atentă a cifrelor nu poate să nu ridice îndoieli serioase cu privire la veridicitatea acestei narațiuni. În primul rând, trebuie subliniat faptul că datoria privată a țărilor frugale este mai mare decât cea italiană. Cea austriacă este echivalentul a 48,8% din PIB, cea suedeză ajunge la 88,5%, cea olandeză la 99,8%, iar cea daneză la 112%. Pe de altă parte, datoria privată italiană s-a oprit la 40,5% din PIB. Știm, de asemenea, că în istoria crizelor economice, datoria privată a jucat un rol principal comparativ cu datoria publică. Crizele din ’29 și din 2007 sunt, de exemplu, crize rezultate din mari datorii private.
Al doilea aspect care nu poate fi ignorat priveşte destinația achizițiilor de obligațiuni de stat de către BCE. Conform spuselor „ţărilor frugale”, ar fi evident că aceste achiziții au fost direcționate în principal către țările din sudul Europei. Dar nu. Principalul beneficiar al PEPP a fost Germania, cu 46 de miliarde și 749 de milioane de euro în valori mobiliare achiziționate de BCE. După cum a raportat portalul Truenumbers, „aceasta sumă reprezintă 25,1% din total. Și este singular că, chiar și în acest caz, cota de participare la BCE, care este de 21,4%, a fost depășită”.
Printre principalii beneficiari ai PEPP se află și Olanda. De fapt, BCE a cumpărat peste 10 miliarde de obligațiuni olandeze, sau 5,6% din toate achizițiile, când în schimb cota țării în BCE este de 4,8%. Până și sobra Austrie a primit mai multă atenție din partea BCE decât Grecia și Portugalia (4,9 miliarde față de 4,6 și 4,1 pentru Portugalia și Grecia).
Prin urmare, se pare că nu există o confirmare concretă a versiunii relatată de țările frugale, ai căror reprezentanți politici sunt susceptibili că ar lansa un mesaj de propagandă pentru alegătorii lor. „Niciun ban pentru italieni” a fost de altfel opinia împărtăşită de un muncitor olandez premierului ţării sale, care i-a răspuns cu un deget mare ridicat. Propaganda politică din țările frugale s-a construit pe acest mare bluff, care vede statele virtuoase opuse împotriva statelor iresponsabile.
Problema este că până în prezent, această narațiune a fost considerată și continuă să fie considerată valabilă în context european, cu consecințe pe care le observăm în continuare în asimetriile negocierii privind fondul de relansare. Iar varianta a fost îmbrățișată și de țările din sudul Europei, care au aplicat politici extreme de austeritate pentru autoispăşirea unei vine, cea a datoriei, care foarte probabil nu există. (Il Giornale)
