Connect with us

Actualitate

Negocieri post-Brexit. Johnson: Regatul Unit este gata să iasă din perioada de tranziţie cu UE „în termenii Australiei” / Merkel: Londra va trebui „să-şi asume consecinţele” unei relaţii economice mai puţin puternice cu UE – International

Publicat

pe

Marea Britanie este gata să se retragă din înţelegerile sale privind perioada de tranziţie cu Uniunea Europeană (UE) „în termenii Australiei”, în cazul în care nu se va ajunge la niciun acord asupra relaţiei lor viitoare, i-a spus premierul Boris Johnson omologului său polonez Mateusz Morawiecki, informează sâmbătă Reuters, citată de Agerpres.

Regatul Unit a părăsit blocul comunitar pe 31 ianuarie. O perioadă de tranziţie, în timpul căreia Regatul Unit va rămâne în Piaţa Unică Europeană şi în Uniunea Vamală, va expira pe 31 decembrie şi se fac tot mai multe presiuni ca să se ajungă la un acord de liber schimb înainte de aceasta.

În condiţiile în care cele două părţi nu au ajuns la o înţelegere, o rundă de „negocieri intensive” urmează să înceapă săptămâna viitoare.

„El (Johnson) a spus că Regatul Unit va negocia constructiv, dar de asemenea va fi gata să iasă din perioada de tranziţie în termenii Australiei, în cazul în care nu se va ajunge la o înţelegere”, a informat Downing Street într-un comunicat.

Australia nu are un acord comercial cuprinzător cu UE. Multe din comerţul UE-Australia respectă regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului, chiar dacă înţelegeri specifice sunt în vigoare pentru unele bunuri.

Angela Merkel: Londra va trebui „să-şi asume consecinţele” unei relaţii economice mai puţin puternice cu UE

Regatul Unit va trebui „să-şi asume consecinţele” unei relaţii economice mai puţin puternice cu UE la finalul procesului de Brexit, a atenţionat pe de altă parte, sâmbătă, cancelarul german Angela Merkel, înăsprind tonul în condiţiile în care negocierile în vederea încheierii unui acord asupra relaţiilor viitoare bat pasul pe loc, notează AFP, citată de Agerpres.

În condiţiile în care guvernul britanic condus de premierul Boris Johnson vrea să-şi definească poziţia de după retragerea ţării din UE, „el va trebui apoi, desigur, să-şi asume consecinţele – mai exact, o economie mai puţin strâns legată” de UE, a atenţionat cancelarul federal german într-un interviu acordat mai multor cotidiene europene.

După ce ieşit din UE pe 31 ianuarie, Regatul Unit negociază acum cu Bruxellesul pentru a încerca să stabilească o relaţie comercială avantajoasă cu blocul european la sfârşitul perioadei de tranziţie ce se încheie la sfârşitul anului.

Germania va prelua la 1 iulie, pentru şase luni, preşedinţia prin rotaţie a Consiliului UE.

„Trebuie să renunţăm la ideea că noi suntem cei care definim ceea ce va dori Regatul Unit. Regatul Unit este cel care defineşte şi noi, în calitate de UE cu 27 de membri, vom veni cu răspunsul potrivit. Dacă Regatul Unit nu vrea o reglementare comparabilă cu cea a UE în materie de mediu, de piaţă a muncii sau de norme sociale, relaţiile noastre vor pierde în intensitate”, a subliniat Merkel.

În ceea ce priveşte UE, ea se află în faţa unor negocieri dure cu privire la fondul de relansare de 750 de miliarde de euro destinat să sprijine ţările europene cele mai afectate de consecinţele pandemiei de coronavirus.

Acest fond „nu poate rezolva toate problemele Europei”, însă trebuie, potrivit Merkel, „să se acţioneze rapid în faţa pandemiei”, dat fiind situaţia economică a UE, cu o rată a şomajului ce ar putea deveni foarte ridicată în unele ţări. Aceasta ar putea avea „un impact politic exploziv” şi prin urmare să agraveze „ameninţările împotriva democraţiei”, avertizează ea.

„Pentru ca Europa să supravieţuiască, şi economia ei trebuie să supravieţuiască”, susţine cancelarul federal.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
DiverseO zi ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
Diverse3 zile ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Uncategorized5 zile ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Uncategorized6 zile ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

Uncategorized6 zile ago

Companii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video

Studiile arată că Genetec continuă să câștige cotă de piață, pe măsură ce piețele VMS și VSaaS se extind la...

Uncategorized6 zile ago

Zyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului

Rețeaua WiFi gestionată în cloud, cu monitorizare bazată pe inteligență artificială, asigură conectivitatea personalului și buna desfășurare a operațiunilor. Zyxel...

Uncategorized6 zile ago

Garmin își extinde gama de ceasuri inteligente de top cu modelele fēnix 9 și fēnix 9 Pro

Modelul Pro, robust și rafinat, are prima carcasă de ceas din titan și cel mai mare ecran AMOLED de pe un...

Uncategorized6 zile ago

Xiaomi lansează în China seria REDMI Note 17, creată să reziste ani de zile, cu REDMI Titan Quality

București, 27 august 2026 − Xiaomi a prezentat în China seria REDMI Note 17, cea mai nouă generație a celei mai bine...

Cât câștigă, de fapt, un copywriter freelancer față de unul angajat Cât câștigă, de fapt, un copywriter freelancer față de unul angajat
Business::Marketing6 zile ago

Cât câștigă, de fapt, un copywriter freelancer față de unul angajat?

Discuția asta apare de fiecare dată când cineva primește prima ofertă serioasă de colaborare și se uită la ea cu...

Uncategorized7 zile ago

1 din 5 companii din UE folosește deja inteligența artificială: HONOR Magic V6 aduce productivitatea într-un format pliabil

Ecranul de 7,95 inci, funcțiile AI și conectivitatea între dispozitive susțin un mod de lucru flexibil pentru profesioniștii aflați mereu...

DiverseO săptămână ago

Pre-check-in digital: ce poate face o unitate de cazare înainte de sosirea oaspetelui

Experiența unui oaspete începe înainte ca acesta să ajungă la hotel, pensiune sau apartament. Înainte de sosire există informații care...

UncategorizedO săptămână ago

Axis lanseaza AI Assistant: acces 24/7 la informatii tehnice despre produse si solutii

Axis Communications lanseaza Axis AI Assistant, un instrument digital bazat pe inteligenta artificiala, care le ofera partenerilor si clientilor acces...

UncategorizedO săptămână ago

BenQ Creative Pro prezintă seria PV50: monitoare concepute pentru fluxurile de post-producție

Noile monitoare profesionale PV3250U de 32 de inch și PV2750U de 27 de inch oferă rezoluție 4K, precizie cromatică și...

UncategorizedO săptămână ago

Roborock continuă să sărbătorească cea de-a 12-a aniversare prin noi campanii promoționale la eMAG și Altex

București, România – 25 august 2026 – Roborock continuă campania aniversară dedicată celor 12 ani de activitate prin două noi promoții,...

UncategorizedO săptămână ago

BAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș

București, 2026 – Cum ar arăta literatura pentru Bacalaureat dacă adolescenții n-ar mai fi nevoiți doar să o memoreze, ci...

aerocrop aerocrop
DiverseO săptămână ago

AEROCROP aduce serviciile agricole cu drona mai aproape de fermierii din sudul României

Compania intervine în culturi cu tratamente fitosanitare, fertilizare, aplicare granulară și monitorizare multispectrală, inclusiv atunci când accesul utilajelor terestre este...

UncategorizedO săptămână ago

Ce valabilitate are un certificat constatator ?

Certificatul constatator este un document oficial emis de către Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) care atestă anumite date și...

UncategorizedO săptămână ago

Snagov Monastery Tour – Discover History, Legend and Tranquility Near Bucharest

Just outside the busy rhythm of Bucharest, travelers can discover a completely different side of Romania. Surrounded by water and...

UncategorizedO săptămână ago

De la rutine simplificate prin tehnologie la timp investit pentru ceea ce contează: Samsung deschide conversația despre SmartTime

52% dintre respondenții Samsung Members spun că folosesc AI pentru a economisi timp, iar 48% pentru a-și optimiza activitățile zilnice;...

UncategorizedO săptămână ago

Synology® lansează RackStation RS1226+ și RS1226RP+, concepute pentru infrastructuri edge și locații remote aflate în dezvoltare

București, România — 24 august 2026 — Synology a lansat RackStation RS1226+ și RS1226RP+, două sisteme de stocare 2U cu 8 bay-uri,...

Top Stiri Comisarul