Connect with us

Actualitate

Franţa: Centrala nucleară din Fessenheim a fost debranşată definitiv – International

Publicat

pe

Centrala din Fessenheim, cea mai veche din centralele nucleare franceze, situată în apropierea graniţei cu Germania, nu va mai produce energie electrică: al doilea reactor al său a fost deconectat luni seara, o victorie pentru forţele anti-nucleare primită însă cu sentimente negative de angajaţi şi locuitori, informează marţi AFP, citată de Agerpres. „Au fost foarte multe emoţii din partea echipelor Fessenheim şi a întregii centrale nucleare”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei Electricité de France. Cu puţin timp înaintea orei 23:00 (21:00 GMT), aproximativ douăzeci de angajaţi s-au întâlnit în parcarea din faţa centralei, dată în funcţiune în 1977, pentru a fi prezenţi la momentul opririi finale.

Unul dintre aceştia, Philippe Formery, a regretat un „dezastru” şi a vorbit despre „furia” pe care o resimte cu lacrimi în ochi. El a făcut parte din echipa care a deconectat primul reactor pe 22 februarie.

„Înainte, era furie, acum este tristeţe”, a declarat Sébastien Reyne, care lucrează la uzină din 1996 şi face parte din echipa de 60 de angajaţi care se va ocupa de demontare.

Susţinătorii energiei nucleare au manifestat de asemenea, la Paris, în cursul serii de luni, în faţa sediului Greenpeace.

Închiderea centralei nucleare din Fessenheim, situată pe malurile Rinului, în apropiere de Germania şi Elveţia, reprezintă punctul final al unei perioade de câţiva ani de agitaţie, dezbateri şi amânări a închiderii sale. Cele două reactoare cu o putere de 900 megawaţi au produs fiecare anual, în medie, 11 miliarde de kilowaţi/oră, ceea ce reprezintă 70% din consumul de energie electrică într-o regiune precum Alsacia.

Închiderea sa a fost solicitată de asociaţii din cele trei ţări şi de eurodeputaţi ecologişti care au criticat învechirea centralei, în special după mai multe incidente minore în anii 1990 şi 2000.

Franţa, a doua cea mai mare deţinătoare de centrale nucleară din lume, intenţionează să reducă ponderea acestui tip de energie în producţia sa totală de energie electrică, de la peste 70% în prezent la 50% în 2035. Cele două reactoare de la Fessenheim se numără printre cele 14 care trebuie închise.

Se preconizează că dezmembrarea centralei nucleare va dura mulţi ani. Au fost prevăzuţi 15 ani pentru demontarea celor două reactoare, începând cu evacuarea combustibilului radioactiv, proces planificat să se finalizeze în 2023.

Dezmembrarea propriu-zisă, fără precedent în Franţa din perspectiva dimensiunii, ar trebui să înceapă în 2025 şi să continue cel puţin până în 2040.

O victorie pentru forţele anti-nucleare franceze, germane şi elveţiene, din rândul cărora au fost membri care au militat timp de decenii, această închidere a stârnit o nemulţumire vie în rândul angajaţilor centralei şi a majorităţii celor 2.500 de locuitori din Fessenheim.

Doar 60 de angajaţi vor continua să lucreze la dezmembrarea centralei nucleare până în jurul anului 2024. La sfârşitul anului 2017, numărul angajaţilor era de 750, la care se adăugau 300 de furnizori.

Locuitorii acestei localităţi odinioară modeste, care au trăit timp de decenii datorită importantelor beneficii economice şi fiscale generate de instalaţia nucleară, se tem de o mare criză economică în contextul în care nu a fost adoptat niciun proiect pentru perioada ulterioară. Închiderea centralei în timp ce „este în stare bună de funcţionare şi a trecut toate testele de siguranţă” este „absurdă şi de neînţeles”, a declarat nemulţumit primarul Claude Brender.

O promisiune electorală făcută în 2012 de François Hollande înaintea alegerii sale ca preşedinte al Franţei, închiderea centralei nucleare din Fessenheim a fost amânată de mai multe ori, punerea sa în practică începând în aprilie 2017.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Diverse3 zile ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

Actualitate4 zile ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
Social4 zile ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

Uncategorized4 zile ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

Uncategorized4 zile ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Uncategorized4 zile ago

Romanian Security Fair a luat startul în forță la Romexpo

BUCUREȘTI,15 octombrie 2026 – Romanian Security Fair 2026 a luat startul ieri, pe 14 octombrie, la Romexpo, unde, timp de...

Uncategorized4 zile ago

Commerce Innovation Summit 2026: Pe 19 octombrie aflăm ce funcționează cu adevărat în retail, eCommerce și payments în era AI.

Building Smart in the Age of AI – cea de-a treia ediție a summitului organizat de NETOPIA Payments are loc...

Diverse5 zile ago

De la solarii la căsuțe metalice de grădină: BACAS își extinde gama de produse

BACAS, compania din Alexandria cunoscută pentru producția și comercializarea solariilor și serelor, își diversifică oferta și introduce o nouă categorie...

Diverse5 zile ago

De ce renovarea unei clădiri poate fi mai complicată decât construirea uneia de la zero

La prima vedere, pare logic: dacă o clădire există deja, renovarea ei ar trebui să fie mai simplă decât construirea...

Uncategorized6 zile ago

3 din 4 români amână tratamentele stomatologice. Peste o treime lasă problemele dentare nerezolvate mai mult de un an

62% dintre respondenți spun că au amânat de mai multe ori vizita la stomatolog sau începerea unui tratament Costul este...

UncategorizedO săptămână ago

De la cursuri și ședințe la organizarea taskurilor: cum poate o tabletă să simplifice o zi aglomerată

HONOR Pad 20 reunește funcții pentru multitasking și organizare, un ecran 3K de 12,1 inci și o baterie de 10.100...

Construcții Erbașu Construcții Erbașu
DiverseO săptămână ago

O nouă legătură între Prahova și Brașov. Proiectul Construcții Erbașu poate deveni alternativă la DN1

Între Valea Doftanei și Brădet, Construcții Erbașu modernizează unul dintre cele mai dificile drumuri montane aflate în lucru în România....

Hyundai Hyundai
DiverseO săptămână ago

Hyundai accelerează electrificarea și pregătește noi lansări pe piața europeană

Hyundai își consolidează poziția pe piața auto din România și continuă investițiile în electrificare, tehnologii moderne și diversificarea gamei de...

Diverse2 săptămâni ago

Cum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el

Cum alegi un parfum premium? Ghid pentru sezonul rece Există parfumuri pe care le uiți până ajungi acasă și parfumuri...

Uncategorized2 săptămâni ago

Wegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026

Tratamentul cu semaglutidă a redus conținutul mediu de grăsime din ficat cu aproape două treimi, după 72 de săptămâni, potrivit...

Social2 săptămâni ago

Ce obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?

Pregătirea unei persoane pentru înmormântare vine cu o mulțime de detalii despre care familia află, de multe ori, chiar în...

Uncategorized2 săptămâni ago

Cinci idei pentru a surprinde mai bine lumina de toamnă în fotografiile realizate cu telefonul

Cum te ajută seria HONOR 600 și funcțiile bazate pe AI să pui în valoare culorile și atmosfera orei de...

Diverse2 săptămâni ago

Harta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România

Cine deține, de fapt, o firmă? Ce alte companii mai controlează aceiași oameni? A intrat vreodată în insolvență sau are...

Uncategorized2 săptămâni ago

Axis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov

BUCUREȘTI, 23 septembrie 2026 – Axis Communications a organizat, în perioada 22–23 septembrie, la Snagov, Axis BootCamp 2026, un eveniment construit...

Experiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele? Experiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
Diverse2 săptămâni ago

Experiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?

O recenzie de o stea se scrie de obicei la nervi, în parcarea aeroportului, cu bagajele la picioare și cu...

Top Stiri Comisarul