Connect with us

Actualitate

Tătaru: Situaţia actuală face parte din „scenariile care erau în analiză” – Radio – TV

Comisarul

Publicat

pe

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat la TVR1 că populaţia s-a relaxat „un pic cam devreme” şi a îndemnat la respectarea regulilor de igienă, de distanţare fizică şi purtarea măştii în spaţii închise, potrivit Agerpres.

„Suntem de două săptămâni într-o creştere a numărului de cazuri, dar putem gestiona aceste cazuri. Ar trebui totuşi ca cei care şi-au asumat aceste măsuri de relaxare, dincolo de Guvern sau Ministerul Sănătăţii, să le şi respecte. Recomand în continuare prudenţă, precauţie, reguli de igienă, distanţare fizică, purtarea măştii în spaţii închise. Avem şi azi 388 de cazuri noi, 205 cazuri în terapie intensivă. (…) Avem oraşe şi spitale unde secţiile de terapie intensivă sunt pline şi trebuie să transferăm bolnavii în altă parte. Cred că ne-am relaxat un pic cam devreme”, a afirmat Tătaru, marţi, la TVR1.

El a precizat că măsurile de relaxare care erau programate pentru 1 iulie au fost amânate şi a menţionat că situaţia actuală face parte din „scenariile care erau în analiză”.

„La sfârşitul lunii iulie, începutul lunii august trebuie să ne aşteptăm la o viaţă cvasinormală. Spun cvasinormală în contextul în care va trebui să ne obişnuim cu persistenţa acestui virus un an sau doi, cu transmiteri subliminale, cu uşoare valuri cum le vedem la gripa sezonieră. Dar, ca să ajungem la acest lucru, trebuie să respectăm nişte reguli”, a adăugat Tătaru.

Întrebat dacă neîncrederea în veridicitatea virusului a generat numărul mare de cazuri, ministrul a răspuns: „A încurajat acea stare de neîncredere, de dubiu în rândul populaţiei faţă de existenţa acestui virus”.

„Avem o creştere a numărului de cazuri, o reacutizare a vechilor focare, o transmitere accentuată în comunitate, avem nerespectarea regulilor”, a punctat ministrul.

El îi îndeamnă pe cei care nu cred în existenţa virusului să treacă prin spitalele suport Covid, pe la unităţile de primiri urgenţe şi atunci „vor vedea că există boala, că există forme severe şi că se poate muri şi la 30-35 de ani”.

„Până acum patru săptămâni aveam un grad de transmitere de 0,6-0,7 şi cred că acea stare de relaxare a încurajat un moment politic. (…) Începând de la Paşti s-a înregistrat acea stare de libertate, dar cred că trecerea directă dintr-un moment medical într-un moment politic a dus la aceste informaţii false, la discreditări, la bagatelizarea unei pandemii şi la o nesocotire a întregului efort de două luni şi jumătate pe care l-a făcut acest popor”, a mai spus Tătaru.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Actualitate53 de minute ago

​Liga 1: Gaz Metan Mediaș vs CSU Craiova 1-2 / Oltenii, pe primul loc în clasament după ce au întors scorul – Fotbal

​Formaţia Universitatea Craiova a învins, vineri seară, în deplasare, cu scorul de 2-1 (1-1), echipa Gaz Metan Mediaş, într-un meci...

Actualitate2 ore ago

Spații de cazare ale unei ferme de sparanghel la care lucrează români, închise de autoritățile austriece din cauza condițiilor – MAE – Esential

Ministerul român al Afacerilor Externe a anunțat că autoritățile austriece au dispus închiderea spațiilor de cazare de la ferma de...

Actualitate3 ore ago

India: Motivul pentru care o femeie care a acuzat că a fost violată a fost numită ”necuviincioasă” de către judecător – International

Un judecător indian a șters comentariile dintr-un ordin judecătoresc care puneau la îndoială comportamentul unei femei care a acuzat că...

Actualitate4 ore ago

Aviz negativ pentru candidatura lui François-Louis Michaud la Autoritatea Bancară Europeană: „Avem nevoie de un candidat femeie” – International

Candidatura francezului François-Louis Michaud pentru postul de director executiv al Autorității bancare europene a fost respinsă de o comisie a...

Actualitate5 ore ago

Tot ce trebuie să știi dacă vrei să mergi în Grecia: 7 întrebări și răspunsuri concrete – International

Guvernul elen a stabillit cum vor fi primiți turiștii în țară, existând protocoale pentru fiecare modalitate (aeriană, pe mare sau...

Actualitate6 ore ago

7 puncte ale planului de relansare economică al PNL care merită re-discutate, în opinia ​Confederația Patronală Concordia – Finante & Banci

​Se vorbește despre transformarea digitală a României, dar trebuie spus răspicat: avem nevoie de legislație care să permită utilizarea semnăturii...

Actualitate7 ore ago

La pensie în Grecia? Autoritățile elene vor să ofere stimulente fiscale pensionarilor care își stabilesc reședința fiscală în țară – International

Grecia urmează să lanseze o invitație deschisă pensionarilor străini pentru a-și reloca reședința fiscală în Grecia, o lege în acest...

Actualitate8 ore ago

Copenhaga: Mica Sirenă a fost vandalizată – International

Mica Sirenă din Copenhaga, unul dintre cele mai cunoscute monumente ale Danemarcei, a fost „vandalizată”, a anunțat vineri poliția daneză,...

Actualitate9 ore ago

Angela Merkel a apărut pentru prima dată în public cu o mască de protecție după ce a fost acuzată de ipocrizie – International

Cancelarul german Angela Merkel a apărut vineri pentru prima oară în public purtând o mască de protecție după ce în...

Exclusiv10 ore ago

Care sunt principalele avantaje ale sistemelor descentralizate de ventilatie?

Din ce in ce mai multi oameni apeleaza la sisteme de ventilatie  descentralizate, pe care le folosesc...

Actualitate10 ore ago

Top 10: Cum s-au schimbat comportamentele de consum și de utilizare a tehnologiei

Fiecare sector din economie a fost afectat diferit, iar înțelegerea acestei noi normalități și a impactului pe care îl are...

Exclusiv11 ore ago

PER cere poziționarea lui Costel Alexe pe construirea de hidrocentrale în arii naturale protejate în raport cu Green Deal

Partidul Ecologist Roman se declară îngrijorat de modificările aduse în Parlament la Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de...

Actualitate11 ore ago

Nu se mai solicită acordul vecinilor când se înființează o firmă. Legea, în Monitorul oficial (Adrian Bența) – Finante & Banci

Peste câteva zile ni va mai fi nevoie de acordul vecinilor când se înființează o societate cu sediul social într-un...

Actualitate12 ore ago

România, promovată în categoria țărilor cu venituri mari de Banca Mondială. Ce înseamnă – Finante & Banci

România a fost promovată, de la 1 iulie, în categoria țărilor cu venituri mari de către Banca Mondială, după ce...

Actualitate13 ore ago

Mediastandard.ro: Erdogan vrea control absolut asupra rețelelor de socializare, după ce fiica acestuia a fost jignită – International

​Președintele Turciei, Tayyip Recep Erdogan, a anunțat recent că vrea introducerea unei legislații care să permită controlul rețelelor de socializare....

Actualitate14 ore ago

Negocierile PNL-USR pentru București. Orban îi transmite un mesaj clar lui Barna – Politic

​Negocierile PNL-USR pentru București sunt departe de a fi finalizate, chiar dacă alegerile locale se apropie. Ludovic Orban îi transmite...

Actualitate15 ore ago

INTERVIU Medicul care a continuat să salveze vieți prin transplant în timpul pandemiei: Îl vezi pe omul din fața ta care este bolnav, nu poți să nu îl internezi – Sanatate

Medicul Alina Tănase pornește de la ideea că „Este obligatoriu să putem trata toți pacienții – și pe cei infectați...

Actualitate16 ore ago

Nou record de peste 53.000 de infecţii înregistrate în 24 de ore în SUA (Johns Hopkins) – Coronavirus

Cel puţin 53.069 de noi contaminări cu coronavirsul au fost înregistrate în Statele Unite în 24 de ore, potrivit datelor...

Actualitate17 ore ago

Cod galben de instabilitate atmosferică în 24 de judeţe, până sâmbătă la ora 10:00 – Esential

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică pentru 24 de judeţe, valabilă de vineri,...

Actualitate18 ore ago

Franţa: Emmanuel Macron anunţă un „nou drum” cu „o echipă nouă” – International

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a afirmat joi, într-un interviu acordat presei regionale, că intenţionează să traseze un „nou drum” cu...

Top Stiri Comisarul