Connect with us

Actualitate

FOTO Cozi de kilometri la singurul punct de trecere a frontierei din Bulgaria și Grecia – Esential

Comisarul

Publicat

pe

La punctul de trecere Kulata-Promachonas de la granița bulgaro-elenă sunt, joi dimineață, cozi de kilometri pe sensul de trecere spre Grecia, potrivit presei bulgare și câtorva români care sunt la fața locului.

MAE român i-a avertizat miercuri pe românii care merg în vacanță în Grecia că accesul rutier pe teritoriul acestei țări este permis în perioada 1-15 iulie printr-un singur punct de trecere a frontierei bulgaro-elene – Kulata-Promachonas. Măsura a fost luată ca urmare a introducerii obligativității completării formularului electronic, prin intermediul căruia să poată fi asigurată evidența celor care merg în această țară.

Ziarul bulgar Standard scrie că, joi dimineață, este o coadă de kilometri la intrarea spre teritoriul elen, coloana de tiruri având aproape 5 kilometri.

Autoritățile bulgare se așteaptă ca în următoarele zile aglomerația să devină și mai mare, în condițiile în care începe weekendul, potrivit presei bulgare.

”Aici sunt câțiva km de coadă. Probabil va dura ore…”, scrie un român pe un grup de Facebookdedicat celor care își fac vacanța în Grecia.


(Sursă foto Facebook / Paul Czernay)

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Actualitate8 minute ago

FOTO Madonna și muzeul de ceară – Schimbarea de look a artistei din preajma zilei de naștere (62 de ani) – Showbiz

În doar câteva zile va împlini 62 de ani (pe 16 august), iar postările dedicate zilei de naștere au început...

ActualitateO oră ago

Proteste în Belarus: Lidera opoziției este în siguranță în Lituania (ministru) – Esential

Rivala președintelui reales Aleksandr Lukașenko, Svetlana Tihanovskaia, se află în siguranță în Lituania, a anunțat pe twitter ministrul de externe...

Actualitate2 ore ago

Irak: O explozie a vizat un convoi cu echipamente pentru trupele americane – Esential

O explozie în apropiere de punctul de trecere a frontierei Jraischan dintre Irak şi Kuweit luni seară a vizat un...

Actualitate3 ore ago

Planeta pitică Ceres ar putea fi „o lume oceanică”, susţin noi studii – Spatiul

Planeta pitică Ceres, ale cărei mistere oamenii de știință se luptă să le dezvăluie, ar putea fi „o lume oceanică”...

Actualitate4 ore ago

Germania consideră că Uniunea Europeană trebuie să impună noi sancţiuni Belarusului – International

Germania, care deţine în prezent Preşedinţia Consiliului UE, a propus luni Uniunii Europene să analizeze posibilitatea de a impune noi...

Actualitate5 ore ago

O angajată a Ministerului Sănătății, infectată cu coronavirus – Coronavirus

O angajată a Ministerului Sănătății este infectată cu SARS-CoV 2. Imediat după aflarea rezultatului testului, angajata Ministerului Sănătății a fost...

Actualitate6 ore ago

Business report: 10 cm in minus la statura te pot costa 1,000€ in minus la salariu. Salariile șefilor peste pensii și asigurări redevin publice Întoarcerea la școală în pandemia de Covid-19. Greșeala domnului Puiu – Finante & Banci

10 cm in minus la statura te pot costa 1,000€ in minus la salariu ● Efectele pandemiei pe piata imobiliara...

Actualitate7 ore ago

​Europa League: Inter Milano și Manchester United s-au calificat în semifinale – Fotbal

​​​Inter Milano și Manchester United sunt primele echipe calificate în semifinalele Europa League. Formația antrenată de Antonio Conte a învins,...

Actualitate8 ore ago

VIDEO Trump, escortat brusc de la o conferință de presă de către Serviciile Secrete din cauza unui foc de armă în exteriorul Casei Albe – International

Președintele american Donald Trump a fost escortat brusc de la o conferință de presă de la Casa Albă de către...

Actualitate9 ore ago

Liderii Libanului au fost avertizați cu privire la materialele explozibile din port în luna iulie – documente – International

Oficialii în securitate ai Libanului i-au avertizat pe premier și pe președinte de luna trecută că 2.750 de tone de...

Actualitate10 ore ago

Un pastor din județul Suceava, arestat pentru viol, agresiune sexuală și rele tratamente față de propriii copii – Esential

Un pastor neoprotestant, din satul Valea Bourei, comuna Dolhești, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, sub...

Actualitate11 ore ago

DigiSport: ”Stai departe de copilul meu!” Imaginile care au stârnit furia soției lui Boris Becker: ”Există reguli nescrise între femei” – Showbiz

Boris Becker (52 de ani), fostul lider ATP, se află din nou în mijlocul unui scandal. Lilly Becker (44 de...

Actualitate12 ore ago

Cu poliția la pândă pentru a prinde ”cucuriguuuu”: Un italian în vârstă de 83 de ani, amendat din cauza cântecului cocoșului – International

Un pensionar din Italia a fost amendat din cauza cocoșului său care continua să trezească vecinii la 4.30 dimineața, relatează...

Actualitate13 ore ago

VIDEO Noi confruntări între poliție și protestatari în Belarus. Tentativă de ucidere a Svetlanei Tihanovskaia (Șef KGB) – International

Noi ciocniri între poliția din Belarus și protestatari au loc la Minsk pentru a doua seară la rând luni după...

Actualitate14 ore ago

VIDEO Protest în Piața Victoriei: Câteva zeci de persoane cer condamnarea celor vinovați în dosarul 10 august – Esential

Câteva zeci de persoane s-au adunat în Piața Victoriei la 2 ani de la dispersarea agresivă a protestului din 10...

Actualitate15 ore ago

VIDEO SUA: Explozie majoră în Baltimore: Mai mulți oameni, prinși sub dărâmături / Cel puțin un mort – International

O explozie majoră a distrus mai multe case, omorând cel puțin o persoană și prinzând sub dărâmături cel puțin cinci...

Actualitate16 ore ago

Gazoductul Nord Stream 2: Berlinul, iritat de noile amenințări americane – Energie

Ministrul german al Afacerilor Externe a declarat luni că i-a transmis omologului său american „nemulțumirea” legată de noile amenințări de...

Exclusiv17 ore ago

Avantajele si dezavantajele site-urilor de dating

Exista multe controverse in a sti daca exista avantaje in utilizarea serviciilor site-urilor de intalniri pe Internet sau a ceea...

Actualitate17 ore ago

Șase migranți sirieni au fugit dintr-un centru de carantină din Mehedinți – Coronavirus

Șase sirieni au fugit dintr-un centru de carantină pentru COVID-19 din Drobeta Turnu Severin, relatează Mediafax. Migranţii au fost prinşi...

Actualitate19 ore ago

Cinci județe nu au avut niciun caz de COVID-19 raportat în ultimele 24 de ore. Cel mai mare număr de îmbolnăviri de la o zi la alta a fost înregistrat în București – Coronavirus

Cele mai multe cazuri de COVID-19 au fost raportate în ultimele 24 de ore în București, la polul opus, cinci...

Top Stiri Comisarul