Actualitate
Negocierile PNL-USR pentru București. Orban îi transmite un mesaj clar lui Barna – Politic
„Sigur că aș prefera să ajungem la o înțelegere, așa cum noi am făcut un sacrificiu și l-am sprijinit pe Nicușor Dan. Noi ne-am dori să mergem pe o formulă comună și la sectoare, și în Consiliul General, și în consiliile locale. Dacă alții nu vor fi de acord cu această formulă, sigur că va trebui să intrăm în competiție, dar într-o încompetiție în care n-avem decât un singur adversar, PSD, iar obiectivul nostru este să scoatem complet PSD din București”, a declarat liderul PNL, la B1 TV.
-
Diverseacum 2 săptămâniTUYA redefinește experiențele gastronomice premium prin lansarea conceptului Home & Office Fine Dining
-
Diverseacum 2 săptămâniAplicația North Bucharest accelerează digitalizarea pieței rezidențiale | Numărul utilizatorilor a crescut cu 42% într-o singură lună
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniSamsung Climate Solutions deschide la Schiphol, Amsterdam, cel mai mare centru de training din Europa
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniTAG crește cu 20% producția de uniforme medicale în 2026, pe fondul comenzilor venite de la rețele private de clinici, spitale publice mari și farmacii
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniDincolo de mopul clasic: cum transformă Dyson modul în care curățăm podelele
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniObligatorie din 19 iunie 2026: funcția digitală de retragere din contract. O soluție românească pentru magazinele WooCommerce
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniCluj Business Campus crește cu 20% prezența angajaților la birou pentru companiile chiriașe prin ecosistemul de beneficii integrate
-
Diverseacum 2 săptămâniȚuca Zbârcea & Asociații câștigă cinci premii la Gala Avocați de Top



