Connect with us

Actualitate

România, promovată în categoria țărilor cu venituri mari de Banca Mondială. Ce înseamnă – Finante & Banci

Comisarul

Publicat

pe

România a fost promovată, de la 1 iulie, în categoria țărilor cu venituri mari de către Banca Mondială, după ce au fost încorporate evoluțiile de anul trecut. Practic este vorba de noul venit pe cap locuitor de 12,630 dolari din 2019.

Din informațiile pe care le avem în acest moment, România poate fi declasificată din nou anul viitor, dacă avem o contracție economică mare.

Ce înseamnă această promovare

Este o clasificare internă a băncii care se actualizează anual. În funcție de praguri, României îi sunt alocate (de către instituție) sume mai mari, iar costurile sunt puțin mai mici.

Cu alte cuvinte, scopul este pentru condițiile de creditare ale băncii.

Până acum, România se afla la categoria de venit mediu superior, sub pragul Băncii Mondiale. Anul trecut pragul pentru categoria țărilor cu venituri mari era de 12.375 dolari, iar anul acesta este de 12.535 dolari.

În 2018, în România venitul pe cap de locuitor era de 12.290 dolari, iar în 2019 a ajuns la 12.630 dolari.

Cine mai face parte din aceasta categorie

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Actualitate38 de minute ago

FOTO Madonna și muzeul de ceară – Schimbarea de look a artistei din preajma zilei de naștere (62 de ani) – Showbiz

În doar câteva zile va împlini 62 de ani (pe 16 august), iar postările dedicate zilei de naștere au început...

Actualitate2 ore ago

Proteste în Belarus: Lidera opoziției este în siguranță în Lituania (ministru) – Esential

Rivala președintelui reales Aleksandr Lukașenko, Svetlana Tihanovskaia, se află în siguranță în Lituania, a anunțat pe twitter ministrul de externe...

Actualitate3 ore ago

Irak: O explozie a vizat un convoi cu echipamente pentru trupele americane – Esential

O explozie în apropiere de punctul de trecere a frontierei Jraischan dintre Irak şi Kuweit luni seară a vizat un...

Actualitate4 ore ago

Planeta pitică Ceres ar putea fi „o lume oceanică”, susţin noi studii – Spatiul

Planeta pitică Ceres, ale cărei mistere oamenii de știință se luptă să le dezvăluie, ar putea fi „o lume oceanică”...

Actualitate5 ore ago

Germania consideră că Uniunea Europeană trebuie să impună noi sancţiuni Belarusului – International

Germania, care deţine în prezent Preşedinţia Consiliului UE, a propus luni Uniunii Europene să analizeze posibilitatea de a impune noi...

Actualitate6 ore ago

O angajată a Ministerului Sănătății, infectată cu coronavirus – Coronavirus

O angajată a Ministerului Sănătății este infectată cu SARS-CoV 2. Imediat după aflarea rezultatului testului, angajata Ministerului Sănătății a fost...

Actualitate7 ore ago

Business report: 10 cm in minus la statura te pot costa 1,000€ in minus la salariu. Salariile șefilor peste pensii și asigurări redevin publice Întoarcerea la școală în pandemia de Covid-19. Greșeala domnului Puiu – Finante & Banci

10 cm in minus la statura te pot costa 1,000€ in minus la salariu ● Efectele pandemiei pe piata imobiliara...

Actualitate8 ore ago

​Europa League: Inter Milano și Manchester United s-au calificat în semifinale – Fotbal

​​​Inter Milano și Manchester United sunt primele echipe calificate în semifinalele Europa League. Formația antrenată de Antonio Conte a învins,...

Actualitate9 ore ago

VIDEO Trump, escortat brusc de la o conferință de presă de către Serviciile Secrete din cauza unui foc de armă în exteriorul Casei Albe – International

Președintele american Donald Trump a fost escortat brusc de la o conferință de presă de la Casa Albă de către...

Actualitate10 ore ago

Liderii Libanului au fost avertizați cu privire la materialele explozibile din port în luna iulie – documente – International

Oficialii în securitate ai Libanului i-au avertizat pe premier și pe președinte de luna trecută că 2.750 de tone de...

Actualitate11 ore ago

Un pastor din județul Suceava, arestat pentru viol, agresiune sexuală și rele tratamente față de propriii copii – Esential

Un pastor neoprotestant, din satul Valea Bourei, comuna Dolhești, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, sub...

Actualitate12 ore ago

DigiSport: ”Stai departe de copilul meu!” Imaginile care au stârnit furia soției lui Boris Becker: ”Există reguli nescrise între femei” – Showbiz

Boris Becker (52 de ani), fostul lider ATP, se află din nou în mijlocul unui scandal. Lilly Becker (44 de...

Actualitate13 ore ago

Cu poliția la pândă pentru a prinde ”cucuriguuuu”: Un italian în vârstă de 83 de ani, amendat din cauza cântecului cocoșului – International

Un pensionar din Italia a fost amendat din cauza cocoșului său care continua să trezească vecinii la 4.30 dimineața, relatează...

Actualitate14 ore ago

VIDEO Noi confruntări între poliție și protestatari în Belarus. Tentativă de ucidere a Svetlanei Tihanovskaia (Șef KGB) – International

Noi ciocniri între poliția din Belarus și protestatari au loc la Minsk pentru a doua seară la rând luni după...

Actualitate15 ore ago

VIDEO Protest în Piața Victoriei: Câteva zeci de persoane cer condamnarea celor vinovați în dosarul 10 august – Esential

Câteva zeci de persoane s-au adunat în Piața Victoriei la 2 ani de la dispersarea agresivă a protestului din 10...

Actualitate16 ore ago

VIDEO SUA: Explozie majoră în Baltimore: Mai mulți oameni, prinși sub dărâmături / Cel puțin un mort – International

O explozie majoră a distrus mai multe case, omorând cel puțin o persoană și prinzând sub dărâmături cel puțin cinci...

Actualitate17 ore ago

Gazoductul Nord Stream 2: Berlinul, iritat de noile amenințări americane – Energie

Ministrul german al Afacerilor Externe a declarat luni că i-a transmis omologului său american „nemulțumirea” legată de noile amenințări de...

Exclusiv18 ore ago

Avantajele si dezavantajele site-urilor de dating

Exista multe controverse in a sti daca exista avantaje in utilizarea serviciilor site-urilor de intalniri pe Internet sau a ceea...

Actualitate18 ore ago

Șase migranți sirieni au fugit dintr-un centru de carantină din Mehedinți – Coronavirus

Șase sirieni au fugit dintr-un centru de carantină pentru COVID-19 din Drobeta Turnu Severin, relatează Mediafax. Migranţii au fost prinşi...

Actualitate20 de ore ago

Cinci județe nu au avut niciun caz de COVID-19 raportat în ultimele 24 de ore. Cel mai mare număr de îmbolnăviri de la o zi la alta a fost înregistrat în București – Coronavirus

Cele mai multe cazuri de COVID-19 au fost raportate în ultimele 24 de ore în București, la polul opus, cinci...

Top Stiri Comisarul