Connect with us

Actualitate

Trump spune că va realiza un parc al statuilor ”eroilor americani”. Ce personalități ar urma să fie reprezentate – International

Publicat

pe

Președintele Donald Trump a ordonat, vineri, guvernului federal să proiecteze și să construiască un parc al statuilor ”eroilor americani”, ca răspuns la ceea ce el a numit mișcarea revoluționară de stânga care ”ne va șterge valorile”, potrivit New York Times. Ideea lansată de Trump, într-o Americă profund divizată, nu pare să fie destinată să potolească pasiunile, potrivit AFP.

Ca fost și formă, anunțul acestei inițiative (care are ca obiectiv deschirea pentru public în 2026) a surprins.

Anunțul făcut fără consultare vine într-un context în care manifestanții încearcă să înlăture statui, în special cele ale generalilor sudiști, pentru că văd în asta glorificarea unui trecut rasist.

Renunțând la dezbaterea de fond, reducând mișcarea de protest la acte violente, miliardarul american s-a pozat în ultimele săptămâni drept un apărător al ”integrității” țării împotriva ”marxiștilor, anarhiștilor, agitatorilor și hoților”.

Pentru Julian Zelizer, profesor de istorie la Universitatea Princeton, anunțul acestui proiect este în primul rând un pas politic pentru Donald Trump.

„Încearcă să folosească o anumită versiune a istoriei americane pentru a-și pune în mișcare atacurile asupra ”stângii radicale” și pentru a-i liniști pe conservatorii care pot fi frustrați de eșecul politicii sale privind pandemia (de la Covid-19) „, explică el pentru AFP.

Ideea acestei „Grădini naționale a eroilor americani”, unde s-ar aduna statui „realiste” și nu „abstracte”, a fost lansată vineri seara în timpul discursului său în fața Muntelui Ruhsmore, care celebrează patru dintre predecesorii săi îndepărtați.

Acest „vast parc” ar aduna statuile „celor mai mari americani care au trăit vreodată”.

Într-o primă listă, citată în decretul prezidențial, găsim un talmeș-balmeș, George Washington, Martin Luther King, membra organizației ”Underground Railroad” Harriet Tubman, Davy Crockett, predicatorul evanghelic Billy Graham, Ronald Reagan sau Antonin Scalia, judecător al Curții Supreme și stâlpul aripii conservatoare.

”Alegeri ciudate”

James Grossman, directorul Asociației Istoricilor Americani, citat de Washington Post, vede lista ca pe un amestec de alegeri „ciudate, nepotrivite, chiar provocatoare”.

Decretul prevede, de asemenea, posibilitatea acordării unui loc unor persoane care nu au fost americani, dar care au contribuit semnificativ la „descoperirea, dezvoltarea sau independența” a ceea ce urma să devină Statele Unite ale Americii.

Sunt aici menționați exploratorul genovez Christopher Columb, misionarul spaniol Junipero Serra și marchizul de la Fayette, eroul Războiului de Independență.

Mai multe statui ale lui Christopher Columb au fost înlăturate sau vandalizate în ultimele săptămâni în Statele Unite. Municipalitatea din San Francisco a înlăturat o statuie a lui Columb.

„Vom lupta împreună pentru visul american și vom apăra, proteja și păstra modul de viață american care a început în 1492, când Christopher Columb a descoperit America”, a spus el, înainte de a apăra un nou ideea unui „parc al eroilor”.

În general, clasa politică americană a rămas tăcută în fața acestei propuneri.

Excepție notabilă: Eugene Scalia, ministrul Muncii în guvernul Trump. Spunând că a fost foarte atins de ideea că o statuie a tatălui său se va putea află în acest parc, a lăudat inițiativa prezidențială.

„Avem nevoie de eroi”, a spus el la Fox News. „Trebuie să ne admirăm strămoșii și să recunoaștem ceea ce este mare și bun în trecutul nostru. Și asta face președintele.”

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

UncategorizedO zi ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

UncategorizedO zi ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse2 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate3 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized3 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse4 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse4 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized4 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized4 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse5 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized5 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized6 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul