Covid-19 nu a transformat lumea, cel puțin nu încă. Însă i-a accelerat dezvoltarea tehnologică, socială și politică. O evoluție cu atât mai impresionantă în sfera relațiilor internaționale: falia dintre China și Vest și eșecul conducerii americane a Occidentului s-au aprofundat deopotrivă. Ordinea mondială dominată de Vest e în criză. Dacă SUA îl vor realege pe Donald Trump, vorbim de un caz terminal.
China e tot mai îndrăzneață. Nu acordă nici un respect devoțiunii occidentale pentru drepturile omului, după cum o dovedește tratamentul brutal aplicat uigurilor și noua lege de securitate din Hong Kong. Sub Xi Jinping, împărat pe viață, afirmarea Chinei în calitate de superputere și regim despotic e completă. Abandonul sfatului mult apreciat cândva al lui Deng Xiaoping, de a-ți „ascunde puterea, așteptă răbdător, nu prelua niciodată conducerea”, este neîndoielnic. Însă China trebuie să fie concomitent și parteneră la gestionarea fiecărei probleme globale.
Occidentul are active prețioase în orice competiție cu China pentru influență. Mulți încă îi mai admiră valorile fundamentale ale libertății și democrației. Influența culturală și intelectuală occidentală rămâne una cu mult mai mare decât a Chinei.
SUA au fost capabile să creeze și să întrețină alianțe longevive cu țări cu mentalitate similară. Dacă punem la un loc țările care se raliază natural politicii externe americane, inclusiv cele din Europa, Japonia, Coreea de Sud, Canada, Australasia [Australia, Noua Zeelandă și insulele învecinate – n.trad.] și, din ce în ce mai mult, India, greutatea lor economică și politică rămâne una enormă.
Însă lucrurile s-au dus de râpă. SUA au sucombat în fața unor clivaje interne cumplite care au dus în cele din urmă la un naționalism distructiv de sumă zero. Dl Trump este întruchiparea acestor clivaje, după cum a spus-o fostul secretar american al apărării Jim Mattis. Este totodată principalul protagonist al respingerii de către țara sa a rolului ei istoric de model global de democrație liberală și de lider al unei alianțe de țări cu înclinații similare.
America dlui Trump este una a post-valorilor. Este și una a post-competenței. Chiar și atunci când unor oameni de oriunde din lume nu le plăcea ce făceau SUA, ei se gândeau că știu ele ce fac. Succesul înspăimântător al administrației Trump în ce privește destructurarea guvernului a transformat acest tip de viziune în era coronavirusului.
Președintele și administrația nici nu vor să guverneze și nici nu știu cum să guverneze. Contrastul cu China, în ciuda eșecurilor ei inițiale în gestiunea pandemiei, e izbitor. Într-un articol din revista The Atlantic, James Fallows descrie demantelarea sistematică a sistemului american de clasă mondială de răspuns la pandemii. Dar eșecul nu s-a datorat doar schilodirii guvernului. S-a datorat și caracterului incompetentului răuvoitor care conduce guvernul.
Și lumea a sesizat. Prestigiul și credibilitatea Americii au fost afectate extrem de grav. Faptul că UE, care a obținut un control real, chiar dacă incomplet, asupra pandemiei, nu plănuiește încă să le permită americanilor accesul pe teritoriul ei este ilustrativ pentru colapsul relațiilor în nucleul alianței.
Într-un articol din revista Foreign Affairs, Francis Fukuyama argumentează că fundamentul oricărei ordini politice – și cu atât mai mult în cazul unei pandemii – este eficiența guvernului. Într-un text anterior, el argumenta convingător că ideile de stat de drept și de răspundere față de cetățeni prin intermediul proceselor politice democratice se bazează pe următorul lucru: dacă statul nu funcționează, nimic nu funcționează. Administrația Trump pare decisă să valideze această ipoteză.
Ar putea fi de conceput o alianță a democrațiilor liberale dedicată constituirii unei contragreutăți pentru China în unele regiuni, dar cooperând cu succes cu ea în altele. Dar ea nu va lua ființă dacă SUA nu se vor reconstrui în calitate de stat funcțional condus de un președinte care nu îi admiră pe toți dictatorii cu care se întâlnește. Harold James, profesor de istorie la Universitatea Princeton, a scris un articol sumbru despre „America Sovietică Târzie”.
Totuși, și China modernă are fundații slabe. Statul ei este fără nici o îndoială eficient, iar populația ei e muncitoare și are spirit antreprenorial. Însă absența statului de drept și a răspunderii democratice face ca statul să fie prea puternic și societatea civilă prea slabă. China s-a descurcat bine atunci când s-a deschis către lume, și tot bine a evoluat și în ultimele patru decenii. Dar, dacă acum lumea se va închide, ei îi va fi mai dificil să progreseze atât de rapid.
În cartea „The Narrow Corridor” [„Culoarul îngust”], Daron Acemoglu și James Robinson explică dilema cu care se confruntă un despotism eficient. El poate să le slăbească frâul antreprenorilor, cu un efect colosal. Dar, în lipsa statului de drept, rezultatul va fi inevitabil un val seismic de corupție, care va submina legitimitatea regimului. Într-o astfel de situație, conducătorul ar putea trage iarăși de frâie, forțând oamenii să se cumințească din nou. Dar atunci riscă de asemenea să ucidă spiritul liber necesar.
Acest lucru i se întâmplă probabil economiei chineze în ziua de azi. Unii par să creadă că inteligența artificială și recoltarea unei cantități enorme de date vor permite ca planificarea de la centru să substituie piața. Nimic mai puțin probabil. Forța motrice a schimbării o constituie ideile din capetele oamenilor. Nimeni nu poate planifica așa ceva. Oamenii au nevoie de stimulente pentru a crea noul și a contesta starea de fapt. Statul chinez de azi, mai opresiv, va încuraja așa ceva?
Atunci, avem pe de o parte o superputere despotică în ascensiune, dar cu vulnerabilități reale. Pe de altă parte avem o superputere deja consacrată care a rătăcit drumul. Vreau ca valorile fundamentale occidentale să izbândească și să înflorească. Vreau ca China să prospere, dar nu cu prețul corodării societăților care susțin acele valori. Vreau ca umanitatea să-și gestioneze relațiile în pace, iar planeta ei fragilă cu înțelepciune. Dacă va fi ca acestea să se întâmple, SUA rămân în continuare puterea indispensabilă. Problema nu o constituie într-atât dl Trump, cât faptul că atât de mulți americani vor să fie conduși de el. Criza occidentală este o criză a valorilor. O putem depăși. Dar va fi greu. Financial Times (preluare RADOR)
