Connect with us

Actualitate

Ion-Alexandru Secară, tânârul român din Silicon Valley care promovează Inteligenţa Artificială în medicină, cu PostureHealth – Sanatate

Publicat

pe

Are 21 de ani, este din România şi a câştigat încrederea mediului universitar din SUA, fiind acceptat în cadrul unui program de internship în celebrul Silicon Valley pentru o inovaţie menită să ajute şi să corecteze postura corpului, PostureHealth.

Ion-Alexandru Secară este un tânăr antreprenor pasionat de informatică încă din copilărie şi care afirmă cu sinceritate că nu a avut niciodată un idol, ci doar idei. Idei care, spune el, au dus şi vor duce la rezolvarea problemelor reale pe care fiecare dintre noi le avem, potrivit Agerpres.

Din România în SUA, via Georgia şi Marea Britanie

Născut în Tecuci, românul din Silicon Valley şi-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei în Iaşi şi Bucureşti. La vârsta de 13 ani, părinţii săi s-au mutat în Tbilisi, Georgia, unde a şi urmat liceul. Ulterior, a avut oferte de la universităţi din SUA şi Europa de Vest, iar în cele din urmă a optat pentru Universitatea St. Andrews din Marea Britanie, unul dintre motivele pentru care a ales acest drum fiind şi Departamentul de informatică al instituţiei de învăţământ.

Cariera de inginer software începe pentru Ion-Alexandru Secară la un start-up din Bucureşti, după cum chiar el a povestit pentru Agerpres: „Am lucrat anterior ca inginer software la Iron Sheep Tech (un startup românesc în Bucureşti), Adobe şi Intuit. Am ales o cale către o carieră în inginerie software, deoarece dezvoltarea de software ce poate schimba viaţa oamenilor în bine este cea mai mare pasiune a vieţii mele. Cu toate acestea, în timpul meu liber mă puteţi găsi făcând sport, citind cărţi, educându-mă despre egalitatea socială şi desenând cu pasteluri”.

Şi, totuşi, cum şi de ce Silicon Valley? „În ultimul meu an de universitate, am fost acceptat într-un program foarte competitiv, numit Silicon Valley Internship Program, care îi aduce pe cei mai buni ingineri software din Silicon Valley să lucreze pentru start-up-uri în Silicon Valley. Procesul de recrutare a durat aproximativ cinci luni, aşa că a trebuit să rămân concentrat permanent pentru a-mi îndeplini unul dintre visele vieţii mele de a ajunge în California”, ne-a dezvăluit tânărul inginer.

Ion-Alexandru Secară caracterizează paradisul IT din Silicon Valley drept unul „extrem de competitiv”, unde „oamenii muncesc foarte mult”. Lucrează alături de unele dintre cele mai inteligente şi mai creative minţi din lume şi recunoaşte că mai are multe de învăţat, dar în acelaşi timp şi multe de oferit.

„Nu am avut niciodată un idol, ci doar idei”

Cât despre pasiunea pentru inovaţie, tehnologie şi medicină a lui Ion-Alexandru… „Întotdeauna am vrut să îmi folosesc cunoştinţele pentru a crea lucruri care să rezolve probleme reale pe care eu şi cei din jurul meu le avem. Nu am avut niciodată un idol, ci doar idei! De când eram copil, lucram la mici proiecte care rezolvau probleme pe care eu le observam în jurul meu. Primul software pe care l-am dezvoltat a fost o aplicaţie de mobil pentru persoane cu Alzheimer care nu mai ţineau minte cum să ajungă acasă. Cu timpul, am mai dezvoltat proiecte în special legate de diabet, analize la sânge şi dietă, dar niciunul nu s-a ridicat aşteptărilor. În ciuda faptului că aceste proiecte nu au funcţionat, eram mulţumit că am învăţat foarte multe pentru a dezvolta aplicaţii de calitate şi mai înaltă şi am rămas încrezător că pot dezvolta ceva care să aducă cu adevărat valoare vieţilor oamenilor”, ne-a spus antreprenorul.

După perioade de timp în care a experimentat idei, ce au ajuns în cele din urmă şi aplicaţii palpabile, a venit şi momentul mult aşteptat de a breveta în SUA un software revoluţionar ce poate aduce beneficii majore celor care au probleme cu postura spatelui după ore în şir petrecute pe scaunul de la birou. Totul a început de la experienţa proprie, pe vremea când Ion-Alexandru studia în Marea Britanie.

„În timp ce studiam în St. Andrews, am început să îmi dau seama că postura mea este groaznică şi am început să simt dureri de spate după ce am stat în faţa unui calculator pentru perioade îndelungate de timp. Privind în jurul meu, mi-am dat seama că nu sunt singurul care suferă din această cauză. Prin urmare, în urmă cu aproape doi ani, m-am alăturat unui proiect open-source care dezvolta software pentru a recunoaşte corpul unei persoane, sub forma unei structuri scheletice. Trei luni mai târziu, am părăsit proiectul open-source, crezând că am acumulat suficiente cunoştinţe pentru a putea dezvolta propriul algoritm de recunoaştere a corpului, pe care doream să-l folosesc pentru a-mi îmbunătăţi propria postură. În ultimul meu an de universitate am putut dezvolta un software foarte de bază care îmi evaluează postura în timp real şi mă anunţă să fac o pauză de exerciţii în fiecare oră. Unii dintre prietenii mei au văzut proiectul şi au vrut să-l folosească şi din moment ce se confruntă cu aceeaşi problemă. Văzând valoarea din softwareul pe care l-am dezvoltat, am decis să îl brevetez când am ajuns în SUA”, a declarat Secară.

Una dintre companiile globale de renume ce investeşte în inovaţii tehnologice revoluţionare, Samsung, s-a arătat interesată de acest proiect al tânărului român, mai precis de cumpărarea brevetului de invenţie.

„Am avut câteva discuţii cu Samsung în privinţa cumpărării brevetului şi a tehnologiei. Simt că proiectul în sine abia începe şi vreau să fiu acolo pentru a mă asigura că îşi atinge potenţialul maxim. Companiile mai mari vor încerca să găsească valoare financiară în acest proiect, dar eu vreau să creez o tehnologie care să aducă cu adevărat valoare în viaţa oamenilor. Alte oferte nu am mai avut până acum”, a menţionat

Am vorbit cu inginerul român din Silicon Valley şi despre ce va însemna perioada următoare pentru el din punct de vedere profesional. Planurile sale depind de finalizarea proiectului PostureHealth la care lucrează în prezent, dar mizează şi pe revenirea în România după ce va dobândi cunoştinţele necesare pentru a le pune în practică.

„Deocamdată mai am un contract de două luni cu compania LoopUp în San Francisco. Aş vrea să duc acest contract până la sfârşit, după care, în funcţie de rezultatul aplicaţiei pentru o nouă viză, voi rămâne aici în SUA sau mă voi întoarce în România. Indiferent de situaţie, mă voi focusa 100% pe acest proiect, deoarece cred că are un potenţial major în a reduce numărul cazurilor de dureri de spate şi în a avea o viaţă mai activă şi sănătoasă. Cu siguranţă vreau să mă întorc în România. Cred că potenţialul comunităţii tech din România este incredibil. Nu m-a mirat deloc să întâlnesc aşa de mulţi români când am ajuns în Silicon Valley. Planul meu ideal este să rămân în SUA până când dobândesc cunoştinţele necesare pentru a avea un efect cât mai pozitiv atunci când mă voi întoarce acasă”, a menţionat Ion-Alexandru Secară, pentru Agerpres.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 zile ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse3 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate4 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized4 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse4 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse4 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized5 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized5 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse5 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized6 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized7 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul