Connect with us

Actualitate

Iranul a eliminat India din proiectul de construcție a unei căi ferate de 628 km. Se bănuiește că ar fi venit presiuni din partea Chinei – Industrie Feroviara

Comisarul

Publicat

pe

Iranul a decis să elimine India din proiectul de construcție a uneii linii de cale ferată de 628 km în zona graniței cu Afghanistan, iar această decizie a fost luată și din cauza presiunilor făcute de China asupra Teheranului, scrie publicația The Hindu. Iranul a început să monteze șinele pentru calea ferată dintre orașul de graniță Zahedan și Chabahar, cel mai mare port iranian din zona golfului Oman.

Calea ferată traversează provincia Sistan – Balucistan și o secțiune de 150 km ar trebui terminată până în martie 2021, în timp ce tot traseul ar trebui să fie gata până în martie 2022.

Vor fi 34 de opriri, trenurile de pasageri vor putea rula cu cel mult 160 km/h, iar cele de marfă, cu maxim 120 km/h. Autoritățlle estimează că trenurile dintre cele două orașe vor putea transporta 927.000 pasageri pe an și 2,8 milioane de tone marfă.

Însă, presa indiană scrie că Iranul a decis să scoată India din proiect și să meargă pe cont propriu, motivând că India nu a venit la timp cu fondurile necesare și ar fi tergiversat și alte aspecte ale proiectului.

Acum patru ani, în mai 2016, premierul indian Modi a vizitat Iranul și a semnat pactul de construcție a căi ferate, angajându-se să finanțeze o parte din proiect. Acordul a fost semnat împreună cu președintele iranian Rouhani și cu cel afgan, Ashraf Ghani.

Proiectul era văzut de India ca un răspuns la rutele finanțate de China în Asia de Sud-Est și Asia Centrală, iar un atu este că ocolește Pakistanul, țară cu care India este în relații foarte reci.

În plus, presa indiană scrie că momentul nu este întâmplător fiindcă Iranul este aproape de a semna cu China un parteneriat strategic pe 25 de ani, în valoare de 400 miliarde dolari.

Reamintim că tensiunile sunt mari între India și China, iar la mijloc de iunie 20 de soldați au murit în zona înaltă de graniță dintre cele două țări, în munții Himalaya. Conflictul are ”rădăcini” mai vechi de un secol.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Actualitate13 minute ago

Un judecător, fost consilier prezidențial și absolvent al unui curs la Academia Națională de Informații- noul șef al corpului de control al premierului – Esential

Silviu Gabriel Barbu este noul șef al Corpului de control al prim-ministrului, potrivit unei decizii de numire, semnată de premierul...

Actualitateo oră ago

​Liga 1: UTA Arad, victorie după ce a întors scorul în prelungiri (2-1 vs Poli Iași) – Fotbal

UTA Arad s-a impus, miercuri, pe terenul echipei Poli Iași, scor 2-1, după ce a reușit să marcheze de două...

Actualitate2 ore ago

Președintele Tanzaniei respinge vaccinurile anti-Covid: „Dacă vaccinurile ar fi fost bune, omul alb ar fi adus vaccinuri pentru SIDA” – International

Președintele Tanzaniei, John Magufuli, a declarat marți că țara sa nu are nevoie de măsuri de carantină fiindcă Dumnezeu îi...

Actualitate3 ore ago

Nou fond de 4 miliarde de dolari pentru firme IT, de la un investitor în Facebook, LinkedIn, Netflix

Companiile IT inovatoare, inclusiv din Europa, vor putea obține noi finanțări dintr-un fond de investiții de 4 miliarde de dolari,...

Actualitate4 ore ago

VIDEO ​Militarii spanioli trimiși în România în cadrul unei misiuni de supraveghere NATO nu au fost vaccinați înainte de misiune – Esential

​Un grup de șase avioane de tipul Eurofighter, aparținând Forțelor Aeriene Spaniole, au aterizat luni la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu,...

Actualitate5 ore ago

Belarus: Lidera opoziției, Svetlana Tihanovskaia, cere „mai mult curaj” din partea Occidentului – International

Lidera opoziției belaruse Svetlana Tihanovskaia a cerut miercuri occidentalilor mai mult „curaj”, în condițiile în care a calificat drept „foarte...

Actualitate6 ore ago

Elena Udrea, după ce DNA a cerut să fie condamnată la 12 ani de închisoare: Dacă o omoram pe Kovesi aveam șanse la o solicitare de pedeapsă mai mică – Esential

Elena Udrea a reacționat, miercuri, după ce procurorul de ședință de la DNA a cerut Curții de Apel Bucureşti condamnarea...

Actualitate7 ore ago

Cîmpeanu: Profesorii cu „vulnerabilităţi certificate medical” vor putea preda online – Educatie

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat miercuri că profesorii care au „vulnerabilităţi certificate medical” vor putea preda online, transmite Agerpres....

Actualitate8 ore ago

UE cere AstraZeneca să facă public contractul pentru vaccinuri contra Covid-19, după ce șeful companiei a dezvăluit clauze confidențiale – Coronavirus

Uniunea Europeană cere AstraZeneca să publice contractul pe care l-a semnat cu blocul comunitar pentru furnizarea de vaccinuri contra Covid-19,...

Actualitate9 ore ago

Mai multe structuri din Ministerul de Interne coordonate de Bogdan Despescu trec în coordonarea lui Lucian Bode / Explicațiile ministrului – Esential

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a anunțat că a semnat un ordin prin care mai multe structuri din minister –...

Actualitate10 ore ago

Iohannis, de Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului: ”Și România are partea sa de responsabilitate pentru vina teribilă de a-și fi asasinat proprii cetățeni evrei și romi” – Esential

”Holocaustul a lăsat cel mai negru bilanț din istorie și a deschis o rană care nu se va vindeca niciodată”,...

Exclusiv11 ore ago

De ce sa alegi un studio foto pentru fotografiile de nunta

O sedinta foto intr-un studio foto bucuresti profesionist ar putea fi utila daca doresti sa aflii mai multe despre fotograf pentru...

Actualitate11 ore ago

Ministrul de Interne: Peste o mie de secţii de poliţie din țară au toaleta în fundul curţii, 178 nu au deloc – Esential

Peste o mie de secţii de poliţie din mediul rural au toaleta în curte, iar alte 178 nu au deloc...

Actualitate12 ore ago

VIDEO Cum își face siesta o vidră dintr-un râu din Parcul Național Defileul Jiului – Esential

O simpatică vidră jucăușă care își face siesta pe malul unui râu din Parcul Național Defileul Jiului a fost surprinsă...

Actualitate13 ore ago

Numărul cazurilor de coronavirus din lume a trecut de 100.000. Rata globală a mortalității – 2,15% – Coronavirus

Numărul global de cazuri de coronavirus a depășit miercuri 100 de milioane, potrivit unui calcul Reuters, această cifră fiind atinsă...

Actualitate14 ore ago

SUA: Preşedintele Biden promite să acţioneze împotriva rasismului, adoptă măsuri restrânse – International

Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, a apreciat că a venit „timpul să se acţionăm” împotriva „rasismului sistemic” care, în opinia...

Actualitate15 ore ago

Guvernul urmează să modifice în şedinţa de miercuri statutul prefectului – Politic

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de miercuri modificarea OUG 57/2019 privind Codul administrativ referitor la statutul prefectului şi subprefectului,...

Actualitate16 ore ago

Asaltul asupra Capitoliului: Peste 150 de persoane acuzate – International

Peste 150 de persoane au fost acuzate de justiția federală pentru rolul lor în violența de la Capitoliu din 6...

Actualitate18 ore ago

O scădere de 42% a investițiilor străine în lume – Companii

Investițiile străine directe în lume au scăzut cu 42% în 2020 și se preconizează că anul acesta vor scădea cu...

Actualitate19 ore ago

Israelul modifică planurile militare pentru contracararea programului nuclear iranian – International

Armata israeliană va modifica planurile de contracarare a programului atomic al Iranului, afirmă comandantul Statului Major israelian, locotenent-generalul Aviv Kohavi,...

Top Stiri Comisarul