Această imagine în oglindă a Americii președintelui Trump e pusă față în față cu Germania sub conducerea cancelarului Angela Merkel. Crescânda sa popularitate a marginalizat politic extrema dreaptă și extrema stângă. Sindicatele germane au conlucrat cu patronii lor ca să mențină fabricile deschise și un regim de muncă sigur (industria de prelucrare a cărnii din această țară a fost o excepție notabilă). Guvernul dnei Merkel a conlucrat cu landurile germane ca să limiteze pandemia și cu confrații din statele membre ale Uniunii Europene ca să stabilească un fond de redresare pentru țările cel mai grav afectate de virus.
Forța Germaniei demonstrează că, cel mai probabil, o mare parte a economiei va răzbate prin lumea de după pandemie.
Coronavirusul accelerează un sindrom al economiilor naționale datorat crizei financiare mondiale din anul 2008. Guvernele își asumă un tot mai mare control asupra tuturor aspectelor vieții economice, gestionează datoriile publice ca să asigure creșterea economică și impun noi bariere comerțului exterior și imigrației. Doar aspectul virtual al economiei mondiale e în ascensiune, pe măsură ce oamenii lucrează, se distrează și fac achiziții prin internet.
Care ar fi țările care ar înflori în acest peisaj economic în schimbare? În pofida dominanței lor de ordin tehnologic, Statele Unite și China se confruntă cu prea multe datorii, iar guvernele lor au fost în general criticate pentru proasta gestionare a pandemiei. Vietnamul pare promițător – o forță exportatoare în ascensiune, cu un guvern care a oprit virusul din fașă. Rusia are și ea o economie îndoielnică din cauză că președintele Vladimir Putin a încercat ani de zile să-și izoleze țara în fața presiunilor financiare – un demers defensiv care se va dovedi tot mai valoros într-o lume aflată în rapidă globalizare.
Dar se pare că marele câștigător va fi Germania. Riposta sa în fața pandemiei i-a scos în evidență niște forțe de care dispunea și anterior: un guvern eficient, datorii reduse, reputația excelenței la nivel industrial și o sporită capacitate de a crea companii tehnologice autohtone într-o lume dominată de giganți americani și chinezi ai internetului.
În timp ce alte țări se tem că recentele concedieri ar putea deveni permanente, cei mai mulți dintre angajații germani au rămas pe ștatele de plată grație rapidei expansiuni a așa-zisului Kurzarbeit, un sistem guvernamental care datează de un secol și care plătește companiile pentru ca ele să-și păstreze angajații cu orar de lucru redus în timpul unor crize temporare. Germania și-a putut extinde sistemul Kurzarbeit – și multe alte lucruri în domeniul serviciilor sociale – grație faimoasei sale austerități. Ani la rând, în timp ce dna Merkel pleda pentru austeritate în fața celorlalți membri ai Uniunii Europene, ei au tot poreclit-o ‘gospodina șvabă‘ – arhetipul unui nemțoaice înțelepte care strânge firimituri de pâine ca să facă un aluat. Acum nu mai râd de ea.
Din cauză că Germania a intrat în pandemie cu un excedent bugetar guvernamental, ea și-a putut sprijini economia blocată prin plăți acordate direct familiilor, prin reduceri de impozite, prin creditarea companiilor sau prin alte forme de ajutor, care s-au ridicat la 55% din PIB, adică, prin ajutoare de patru ori mai mari decât cele din SUA, relative la PIB. Pentru prima oară, ea a putut și a și dorit să acorde fonduri stimulative de urgență statelor vecine care, de multă vreme, se plângeau că ‘zgârcenia’ germană afectează întreg continentul. Demersul a fost deopotrivă viclean și generos. Acele țări pot acum să-și permită mai bine ca niciodată exporturile germane.
Și totuși, Germania nu renunță la a avea un buget echilibrat. Cum majoritatea cheltuielilor se vor datora economiilor, datoria populației din Germania ar urma să crească, dar s-ar ridica la numai 82% din PIB – niște datorii mult mai mici decât cele ale Statelor Unite sau ale altor țări foarte dezvoltate, care cheltuiesc mult mai puțin pentru fondurile de redresare economică.
Cei care se îndoiesc afirmă că Germania depinde acum într-un mod periculos de exporturile din industrie, mai ales de cele destinate Chinei, într-o perioadă de scădere a comerțului mondial. Deplin conștientă de aceste slăbiciuni, Germania dorește să-și modernizeze principalii exportatori, respectiv, marile companii producătoare de automobile. Prin reglementări și prin critici publice, guvernul încearcă să-i convingă pe producătorii de automobile să renunțe la motoarele pe combustibil lichid, încă foarte profitabile, în avantajul automobilelor electrice din viitor. Stuttgart-ul, orașul-gazdă al companiilor Porsche și Mercedes-Benz, a interzis circulația în oraș a mașinilor mai vechi, bazate pe motorină.
Germania încă se mai gândește dacă să devină o putere tehnologică mai competitivă. Ea alocă cercetării aproximativ același buget ca al Statelor Unite (aproximativ 3% din PIB) și dispune de un plan pe termen lung menit să creeze un ecosistem antreprenorial asemănător celui din Silicon Valley, în care capitaliștii îndrăzneți să lanseze niște incipiente companii promițătoare. Industria tehnologică a Germaniei nu este fără regrese, cum ar fi , de exemplu, recenta și brusca prăbușire a companiei tehnologice financiare Wirecard, care a ridicat semne de întrebare în privința vigilenței forurilor sale de supraveghere financiară. Dar multe dintre primele succese din domeniu, copii ale companiilor americane comerciale și de livrări de alimente online, înregistrează o ascensiune rapidă.
Planul german de relansare economică include și un fond de $56 miliarde pentru companii începătoare care pot să digitalizeze industrii tradiționale apelând la inteligență artificială și la alte noi tehnologii. Alături de Franța, Germania a anunțat recent ceea ce, în opinia ministrului său al economiei, ar fi o ‘revoluție’ digitală, menită să creeze un ‘cloud‘ pe internet care să rivalizeze cu cele din America și din China.
Germania este o societate conservatoare și în curs de îmbătrânire, dar s-a dovedit că cei care o critică și afirmă că ea este prea lentă în privința schimbării, s-au înșelat. La începutul anilor 2000, când Germania era considerată ca fiind ‘bolnavul Europei’, țara a adoptat niște reforme pe piața muncii care i-au redat statutul de cea mai stabilă economie de pe continent. Pe măsură ce pandemia grăbește drumul spre digitalizare și spre deglobalizare, sporind totodată datoriile la nivel mondial, Germania se evidențiază prin relativa sa lipsă de slăbiciune în fața acestor probleme și printr-un guvern pregătit să le facă față. (New York Times)
