Connect with us

Actualitate

SUA: O cercetătoare chineză, inculpată pentru obţinerea prin fraudă a unei vize, refugiată la un consulat chinez – International

Publicat

pe

Poliţia SUA suspectează o cercetătoare chineză – acuzată că şi-ar fi ascuns legăturile cu armata din ţara sa pentru a obţine o viză americană – că s-ar fi refugiat la consulatul chinez din San Francisco pentru a scăpa de arestare, informează AFP, citând documente judiciare, scrie Agerpres.

Incidentul se înscrie într-un context al tensiunilor exacerbate între China şi SUA, care deja au ordonat Beijingului să-şi închide consulatul din Houston, în Texas, acuzat că ar fi un „epicentru” al spionilor.

Preşedintele Donald Trump a exprimat miercuri seara „posibilitatea” de a închide şi alte misiuni diplomatice chineze pe teritoriul american.

Potrivit documentelor referitoare la acest dosar, o cercetătoare chineză specializată în studiul cancerului, Juan Tang, care participa la un schimb de experienţă în cadrul Universităţii din Davis (California) a fost inculpată în 26 iunie pentru „fraudă la regimul vizelor” şi împotriva ei a fost emis un mandat de arestare.

Pentru a-şi obţine permisul de de şedere, ea asigurase că nu a avut niciodată vreo legătură cu armata chineză. Dar anchetatori americani au descoperit fotografii ale ei în uniformă şi că ea lucra pentru un spital militar. La 20 iunie, ea a fost interogată de poliţia federală (FBI), care i-a efectuat o percheziţie la domiciliu.

O lună mai târziu, serviciile procurorului federal din California au informat despre refugierea sa la consulat în documente prin care cereau menţinerea în detenţie a unei alte cercetătoare chineze implicată în fapte similare.

„FBI a stabilit că într-un anumit moment, după interogarea ei şi o percheziţie la domiciliul său în 20 iunie, Tang s-a dus la consulatul chinez din San Francisco, unde a şi rămas”, au scris pentru a explica riscul ca şi cea de-a doua cercetătoare, Chen Song, să fugă.

Fără a confirma sau a infirma faptele, Beijingul a aruncat vina asupra SUA, acuzându-le că „persecută politic” studenţi şi universitari chinezi şi s-a angajat să ia „măsurile necesare” pentru a-şi proteja cetăţenii.

„Invităm SUA să renunţe la a utiliza tot felul de scuze pentru a restrânge, hărţui sau a se debarasa de cercetători chinezi în Statele Unite”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez Wang Wenbin în cursul unei întâlniri cu presa.

„China va lua măsurile necesare pentru a proteja securitatea şi drepturile legitime ale cetăţenilor chinezi”, a adăugat el.

SUA acuză China că şi-a asigurat dezvoltarea economică prin furtul proprietăţii intelectuale americane şi acuzaţiile lor au devenit mai viguroase de la alegerea lui Donald Trump, care a făcut din aceasta un argument în războiul său comercial cu Beijingul.

Poliţia şi justiţia americană şi-au intensificat de mai multe luni urmăririle penale împotriva chinezilor suspectaţi că au comis acte de spionaj economic sau industrial. Astfel, autorităţile americane au anunţat marţi inculparea a doi chinezi suspectaţi că ar fi comis atacuri cibernetice, în special împotriva unor companii implicate în căutarea unui vaccin anti-COVID-19.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 zile ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse3 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate4 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized4 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse4 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse5 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized5 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized5 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate6 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse6 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized6 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

UncategorizedO săptămână ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul