Cuplul de antrenori despre care vorbesc e format din: Béla și Márta Károlyi. Numele lor e strâns legat de cea mai mare performanță pe care România a înregistrat-o vreodată: nota 10 pentru Nadia Comăneci la Jocurile Olimpice din 1980. Și acea performanță a fost atât de impresionantă pentru lume, încât cei doi au devenit și antrenorii echipei de gimnastică a SUA.
Palmaresul lor e impresionant, cam cum sunt și tehnicile. În documentarul “At the Heart of Gold” le este caracterizată munca astfel: “fac un darwinism competițional”. Adică pregăteau sportivele într-o tabără izolată de lume, la ferma lor, și cea mai puternică dintre toate ajungea în echipa mare, iar mai apoi, cu și cu mai multă muncă, eventual câștiga.
Ei bine, de la ferma respectivă li se trage și lipirea de scandalul sexual în urma căruia medicul Larry Nassar a fost condamnat la 175 de ani de închisoare. De fapt, Larry e subiectul documentarului.
Cuplul Károlyi a fost acuzat public că a contribuit la mascarea acțiunilor lui Larry, pentru că scopul era altul și n-ar fi vrut să atragă atenția. Ei nu sunt singurii pe listă, iar în documentar sunt prezentați cam un sfert de oră. Știau? I-au permis lui Larry să facă ce vrea cu sportivele, ca munca lor să continue și să nu atragă atenția? Deocamdată, nu e nimic confirmat.
Ce am aflat însă din documentar e că antrenorii – cuplul Károlyi și ceilalți – îl țineau pe Larry pe lângă ei, pentru că își arăta disponibilitatea de-a rezolva rapid orice problemă ar fi avut gimnastele. Fix această rezolvare a dus și la probleme. Una dintre sportive a acuzat dureri în zona tibiei. Larry i-a aplicat “tratamentul” și a împins-o spre antrenamente.
Durerile n-au dispărut și o vreme a fost în acest circuit al abuzurilor și nepăsării antrenorului John Geddert. Până într-o zi când n-a mai rezistat și-a abandonat. Geddert, un antrenor de altfel sever, i-a zis să-și ia lucrurile și să plece. Și le-a luat și s-a mai oprit doar la spital unde a descoperit că are un os rupt.
Și acesta e cercul vicios în care zeci de femei, de-a lungul câtorva decenii, au trăit: antrenorii erau interesați doar de performanță. Larry era interesat să aibă acces la ele. Dacă aveau probleme, medicul era interesat să nu rezolve cu adevărat nicio problemă, pentru că tot la el ar fi revenit. Iar antrenorii voiau să afle doar că sportivele pot reveni și că, din punct de vedere medical, sunt în regulă. Doar că ele nu erau nici medical, nici psihologic în regulă.
“Tratamentul” lui Larry Nassar
Larry Nassar. Screenshot din film
În 1986, Larry a intrat în echipa de gimnastică a Statelor Unite. Era preparator fizic. Șase ani mai târziu și-a finalizat și specializarea în medicină osteopatică și fizioterapie. A abuzat mai mult de 20 de ani fete de la echipa de gimnastică a SUA, de la clubul de gimnastică Twistar (unde era și John Geddert), dar și de la Michigan State University.
De-a lungul acestei perioade, deloc scurtă, au fost numeroase plângeri. Cea mai serioasă a fost făcută de-o fată de 24 de ani. Astfel, nu mai era deloc un copil care putea fi amenințat sau redus la tăcere. Și universitatea a luat măsuri. Sau, mai bine spus, l-a lăsat pe Larry să ia măsuri: să creeze o comisie independentă care să-i evalueze munca și să investigheze eventualele abuzuri. Comisia respectivă era compusă din trei colegi de-ai lui și un fost student. A venit și cu un raport de 23 de pagini din care victima n-a primit decât primele 22.
În raport nu era nimic grav, cel puțin la adresa lui Larry, doar o serie de recomandări să mai fie cineva cu el în cabinet când face consultații și să poarte mănuși. Acuzațiile la adresa lui au fost de-a lungul întregii perioade, dar cei cu putere de decizie, fie n-au vrut probleme, fie n-au vrut să pară că dau crezare unor minore. Așa cum antrenorii îl apreciau pe Larry, pentru că nicio sportivă nu era de nerecuperat, așa și directorii și diverșii șefi pe care îi avea îl apreciau, pentru că lucrurile mergeau și scandalurile puteau fi oprite în fașă.
Momentul definitoriu a fost în septembrie 2016, când Rachael Denhollander a povestit pentru publicația The Indianapolis Star ce înseamnă “tratamentul lui Nassar”. El le-a mințit pe toate fetele pe care le-a abuzat de-a lungul carierei, de la gimnaste și sportive ale universității până la diverse alte victime din orașul în care trăia, că “tratamentul” său se bazează pe un soi de acupunctură, dar în vagin. Pe scurt, acolo ar fi niște puncte cheie care, dacă sunt apăsate, reduc durerea.
Când a apărut povestea lui Rachael, au apărut și toate celelalte zeci de victime. Fiecare caz era tras la indigo, practicile lui Larry fiind mereu aceleași.
În 2018, soții Károlyi au spus că n-au știut nimic. Într-adevăr, nici n-au fost condamnați oficial că ar fi ascuns abuzurile medicului. Alții au fost înlăturați ca instituția să își spele imaginea, cum ar fi întreaga echipă de 18 membri ai boardului USA Gymnastics. Pedeapsa de 175 de ani e justificată de judecătoare astfel: să nu poate fi eliberat pentru bună purtare. Universitatea a decis să plătească 500 de milioane de dolari pentru 332 de victime ale lui Larry, ca despăgubire.
Ce învățăm din tot acest caz?
Cu siguranță, Larry Nassar nu e singurul abuzator sexual care se folosește de meserie ca să-și mascheze intențiile și practicile. Documentarul de 85 de minute îți arată, mai presus de orice, cât de ușor e să fie date la o parte victimele. Dacă nu pot fi convinse într-un birou, sunt amuțite printr-o anchetă de fațadă care nu demonstrează decât că instituțiile și cei care le conduc nu vor, de fapt, să rezolve nicio problemă.
Una dintre victimele povestește cum abuzurile lui Larry, când el s-a masturbat de piciorul ei, i-a stricat relația cu familia și i-a distrus relația cu tatăl ei. Ea le-a povestit părinților, ei n-au crezut-o și n-au vrut să creadă că un medic atât de respectat ar face așa ceva. Tocmai de aceea, pe parcursul documentarului, înțelegi că fraza “copiii sunt cetățeni de mâna a doua” e de mult ori prea puțin ca să rezume cum se raportează adulții la copii.
Vom afla vreodată tot ce s-a întâmplat și se întâmplă în sport? Cu siguranță nu. Nu-i cazul să ne dea optimismul afară din casă când e evident că dacă nu ar fi ajuns în presă cazul “Larry Nassar”, el ar fi continuat așa până la pensie.
Independent de cazul de abuz sexual, în 2018, fosta gimnastă Gabriela Geiculescu a rezumat antrenamentul prin care soții Károlyi și-au pregătit sportivele: “Ţi se făcea atât de foame, încât mâncai pastă de dinţi. Şi când te accidentai trebuia să îţi ascunzi durerea, altfel te băteau”.
Alte gimnaste au acuzat același tratament: înfometare și bătaie. De cealaltă parte, Nadia Comăneci s-a rezumat la a spune că-i nevoie de “schimbări drastice, […] iar regulile trebuie să fie puse în aplicare pentru siguranța tuturor sportivilor”.
Despre perioada ei de antrenamente din România comunistă n-a vorbit și îți poți doar imagina ce-a însemnat sportul atunci, dacă în SUA, recent, vedem până în ce punct duce scuza că performanța justifică tot.
Local, Maria Olaru a atras atenția asupra abuzurilor fizice la care a fost supusă de Octavian Bellu. Sunt similare, că până la urmă și el vine din aceeași școală. Societatea are un fel aparte de-a gestiona astfel de cazuri și poate fi rezumat astfel: da, cerințele erau ridicate, dar uite că au luat medalii, au câștigat competiții.
Fraza asta nu explică și ce se întâmplă cu toți ceilalți sportivi, din toate celelalte domenii, care nu ajung pe podium. Merită mai puțină bătaie? Abuzuri sexuale mai puțin dure? Știu, sună cinic, dar abuzul sub orice formă nu poate fi mereu prin cursa performanței. Cazul Larry Nassar e despre abuz sexual, în esență. Și el e principalul vinovat, apoi toți ceilalți, de la fiecare director și superior care n-a luat măsuri până la fiecare antrenor care n-a vrut să știe sau a vrut să uite imediat ce-a aflat.
Asta le-a fost imputat și soților Károlyi, și celorlalți antrenori. Acesta putea fi un moment foarte bun de-a începe să reevaluăm, ca societate, cât de mult pot fi împinse limitele de către antrenori și dacă e justificat demersul. Iar dacă răspunsul continuă să fie că, la finalul abuzurilor, e și performanță, înseamnă că sistemul nu pregătește sportivi, ci roboți care să fie forjați până cedează sau se retrag.
Și acesta sistem, ca oricare altul, nu se schimbă din interior, ci din exterior, pentru că tot din exterior își ia resursa: copii care visează carieră în gimnastică, fotbal, box, atletism și orice alt sport care caută să exploateze la maximum rezistența fizică.
