În septembrie 2015, un tânăr înalt, brunet și plăcut la vedere își croia drum spre Doncaster. Numele său era Aleksandr Udod. Cum votul din cadrul referendumului cu privire la UE apăruse la orizont, Udod era prezent la conferința anuală a partidului Ukip. Teoretic, el era observator politic. Practic, Udod era un spion sub acoperire de la ambasada rusă din Londra, scrie The Guardian, citat de Rador. Udod discuta cu un om care va avea un rol-cheie în cadrul Brexitului – Arrin Banks, un om de afaceri din Bristol. Spionul l-a invitat pe Banks la o întrevedere cu ambasadorul rus Aleksandr Iakovenko.
Ceea ce se presupune că a urmat a fost o serie de întâlniri amicale între reprezentanți ai mișcării Leave EU și ruși în luna de importanță crucială de dinaintea votului din iunie 2016: un prânz bine stropit cu băuturi, halbe de bere băute într-un pub din Notting Hill și oferta unui acord siberian pe tema aurului. (Banks neagă faptul că ar fi primit bani din partea Rusiei, iar anterior a declarat că singurul său contact cu guvernul rus înaintea referendumului a constat într-un ‘prânz înecat în băutură’ cu ambasadorul).
Cât de multe știa MI5 despre Udod, ofițer de informații de carieră, și despre toată curtoazia acestuia pe lângă reprezentanți de frunte ai Brexitului? Nu știm. Dar raportul pe tema Rusiei – apărut săptămâna trecută după o întârziere de 10 luni – oferă o imagine deloc plăcută a spionilor britanici, prea timorați sau prea incompetenți ca să poată face prea multe în privința pericolului crescând reprezentat de Rusia sau de tentativa ascunsă a Kremlinului de a influența votul pe tema Brexitului.
În ultimii patru ani, politica britanică și cea rusească s-au remarcat prin aliniere. Pentru Theresa May ca premier, ca de altfel și pentru succesorul acesteia, Boris Johnson, Brexitul însemna exprimarea ‘voinței poporului‘. Dinspre Moscova, Brexitul este văzut ca fiind un imens succes, care micșorează importanța Regatului Unit și îndepărtează Londra de partenerii săi europeni. Și, poate, grăbește totodată și secesiunea scoțiană.
Parlamentarii din comisiile pentru securitate și serviciile de informații nu credeau că ar exista o lipsă de cooperare între birourile britanice din domeniu. Întrebat în legătură cu Moscova și cu Brexit-ul, biroul MI5 a transmis ‘un text de șase rânduri‘, subliniază raportul. Centrul de Comunicații al Guvernului (GCHQ) nu ‘a făcut săpături‘ în adâncurile fabricii de ‘spiriduși’ din Sankt Petersburg, care pompa milioane de mesaje în sprijinul Brexit-ului. Iar MI6 nu i-a întrebat pe agenții săi secreți ce anume ar pune Kremlinul la cale.
Surse ale acestui serviciu dau de înțeles că asemenea critici nu sunt îndreptățite. Da, spun ei, MI5 are o misiune de contrainformații care este permanentă. Datoria acestui serviciu este să întărească siguranța Marii Britanii. Dar, pe de altă parte, datoria sa este și aceea de a apăra democrația Regatului Unit. Aseară, surse de la Whitehall au subliniat că serviciile de securitate și-au îndeplinit aceste responsabilități fără un amestec politic.
Alții spun că, ‘în privința obiectivelor‘, serviciile de securitate depind de Whitehall – Cabinet Office, respectiv, comisia mixtă de informații dintre parlament și ‘Nr.10‘ (numele prescurtat al reședinței premierilor britanici, Downing Street 10, care este totodată și sediu al guvernului, n. red.). Ele beneficiază de o mai mică disponibilitate de mișcare comparativ cu serviciul FBI din SUA și, prin însăși cultura și istoria lor, nu se arată dispuse să se amestece în politică. În plus, asemenea instrucțiuni nu au fost niciodată transmise.
Raportul subliniază că nimeni din guvern nu a dorit să se facă investigații pentru a se vedea dacă Vladimir Putin ‘a moșit‘ Brexitul – cu siguranță, nu May sau Johnson. După cum declara Stewart Hosie, un parlamentar din partea Partidului Național Scoțian (SNP) la o conferință de presă, guvernul “nu a vrut să știe“. Guvernul “a evitat conștient“ să caute probe. Când Hosie și alți membri ai comisiilor din domeniu au cerut o anchetă, Johnson a exclus așa ceva. Și totuși, ieri, surse de la Whitehall au afirmat că, dacă totuși o anchetă se va deschide, anumiți oameni din cadrul serviciilor de securitate s-ar arăta chiar mai mult decât doritori să coopereze.
La o întâlnire cu Keir Starmer (cunoscut fruntaș laburist, n. red.), Boris Johnson a glumit pe seama ‘susținătorilor rămânerii în EU din Isalington‘, care au refuzat să accepte Brexitul. Totuși, problema nu ține de o așa-zisă politică tribală, ci de securitatea națională. S-ar putea ca euroscepticii să fi fost beneficiarii amestecului Rusiei din 2016, dar s-ar putea totodată ca ei să se arate mai puțini fericiți atunci când Moscova și-ar impune greutatea în sprijinul unui al doilea vot pentru independența Scoției.
În lipsa unei anchete, va fi puțin probabil să putem afla ce anume știa MI5 despre Udod și despre activitatea secretă a ambasadei ruse. Potrivit unor surse ISC, spionii ‘nu au stat cu ochii pe minge’și au remarcat cu greu ascensiunea unei Rusii mai agresive și mai revizioniste. Ei au ignorat ‘semnalele’ – cum ar fi campania din mediile de socializare de la Moscova în timpul referendumului din 2014 pentru independența Scoției. Nimic nu a fost ignorat – susțin surse de la Whitehall, aceleași surse afirmând că pericolul informațiilor venite din Rusia a fost evaluat la fel ca oricare alt pericol asemănător.
Unul dintre cei care, săptămâna trecută, au criticat cu subtilitate vechiul serviciu a fost Christopher Steele, fost șef al Biroului MI5 pentru Rusia. Steele a condus o anchetă cu privire la asasinarea lui Aleksandr Litvinenko, omorât în 2006 de doi asasini ai Kremlinului care l-au otrăvit cu o ceașcă de ceai radioactiv. Firma de informații a lui Steele, Orbis, a scos la iveală așa-zisul ‚dosar Trump-Rusia’, care continuă să-l înfurie pe președintele american.
Marțea trecută, Steele și-a transmis prin Twitter probele confidențiale. În ele Rusia este considerată un puternic stat corupt, încurajat de lipsa de reacție a Occidentului. Cele șapte pagini ale raportului dau de înțeles că Putin și elita rusească sunt obsedați în mod special de Regatul Unit. Țara adăpostește o comunitate de emigranți influentă și ‘o vastă parte a avuției ilegale a conducătorilor‘.
Steele mai scrie că elita rusească a pătruns adânc în viața politică și de afaceri din Marea Britanie. Nu toți sunt răi, afirmă el, dar unii ‘susțin activ interesele malefice ale statului‘. Comisia pentru Securitate din parlament (ISC) a fost de acord cu afirmația. Ea a poreclit capitala drept ‘Londongrad‘ și a recunoscut că multe dintre firmele și serviciile din capitală se află pe statul de plată al Moscovei.
Cum se pare că guvernul din Downing Street nu dorește să se arate interesat de amestecul Kremlinului, nu se știe dacă birourile de resort vor răspunde acestor critici. Ne-am putea aștepta ca unele discuții pe tema bugetului serviciilor MI5 și MI6 să se afle într-o anexă secretă a raportului despre Rusia. În opinia lui Steele, birourile duc o serioasă lipsă de fonduri. Riposta în fața lui Putin necesită “niște servicii bine finanțate și o voință de fier din partea guvernului“, spune el.
Până acum, spionii lui Putin au putut scăpa nepedepsiți. În luna martie 2008, MI5 descoperise o activitate neobișnuit de febrilă la ambasada rusă din Palatul aflat în Kensington Gardens. – ‘un frenetic du-te-vino‘, după cum afirmase o sursă. Abia mai târziu această frenezie a fost pusă pe seama otrăvirii cu noviciok, la Salisbury, a soților Serghei și Iulia Skripal. La descoperirea legăturii asasinatului cu doi ofițeri ai serviciilor rusești de informații, aceștia părăsiseră de mult țara.
Guvernul May l-a expulzat pe Udod după un atac cu gaz paralizant, declarându-l spion. Soarta sa a rămas necunoscută. Dar se pare că el și-a petrecut cu folos timpul în Londra, încurajând la referendum tabăra ulterior câștigătoare, iar activitatea sa a fost considerată ca fiind un succes. Undeva, în străfundurile arhivelor MI5, există un dosar Udod. S-ar putea ca el să arunce o lumină asupra referendumului din 2016 și asupra rolului jucat de Rusia în evenimentele de atunci; deocamdată, toate astea rămân în întuneric.
