Connect with us

Actualitate

Bulgaria poate sta și până la 15 ani în anticamera zonei euro. Bulgaria este departe de convergența reală a veniturilor și de stabilitatea macroeconomică (presă) – Finante & Banci

Publicat

pe

Există probabilitatea ca Bulgaria să rămână destul de mult timp în anticamera zonei euro, până devine membru real al acesteia, scrie publicația Suma, citată de Rador. Aceasta depinde de factori geopolitici, dar în funcție de condițiile economice această perioadă poate fi de 10-15 ani. Acest lucru a fost pronosticat pe Bloomberg TV Bulgaria de către dr. Shteryo Nozharov, economist și lector la Universitatea de Economie Națională și Mondială de la Sofia. El a anunțat că în cel mai recent raport de convergență al Băncii Centrale Europene (BCE) se vede că criteriile legate de cifre nu vor mai fi importante. Potrivit acestuia, criterii precum sustenabilitatea convergenței și apropierea veniturilor sunt mai importante.

Bulgaria depinde foarte mult de dinamica prețurilor pe piețele internaționale de resurse, a declarat Nozharov cu privire la rămânerea Bulgariei în mecanismul valutar. Potrivit spuselor sale, creșterea prețurilor petrolului, de exemplu, va fi un factor extrem de pro-inflaționist, iar acest lucru se așteaptă să se producă pe termen mediu.

Nozharov este de părere că avem așteptări mult prea optimiste în ceea ce privește convergența reală a veniturilor. În Bulgaria, convergența veniturilor ar trebui să fie de circa 75% în comparație cu media europeană, a amintit economistul. El a calculat că, chiar dacă luăm opțiunea optimistă, care este în funcție de paritatea puterii de cumpărare, înseamnă că acum veniturile ar trebui să crească în termeni reali sau cel puțin nominali, cu cel puțin 50%. Economistul este de părere că, dacă acest lucru se întâmplă în termeni nominali, va provoca o inflație puternică pe termen mediu, iar în termeni reali, creșterea ar trebui să fie în paralel cu creșterea productivității economice. Aceasta înseamnă restructurarea sistemului financiar și a structurii produsului intern brut, care va lua circa șapte-zece ani. Economistul a anunțat că, în ultimul său raport de convergență, BCE a recomandat Bulgariei să utilizeze capitalul și forța de muncă mai eficient în economie, să crească productivitatea în general și să aibă o creștere economică durabilă și pe termen lung.

Potrivit lui Shteryo Nozharov, există un alt risc pentru Bulgaria în dorința sa de a menține stabilitatea macroeconomică, care este legat de apariția dezechilibrelor economice. El a avertizat că criza demografică și o îmbătrânire a populației vor spori cheltuielile cu sănătatea și problemele de securitate socială, ceea ce va pune presiune atât pe criteriul numeric al deficitelor publice, cât și cu îndatorarea externă a Bulgariei. Shteryo Nozharov consideră că zona euro se află la o răscruce din punct de vedere al eficienței sale.

„Țările sudice din zona euro depind în mare măsură de transferurile constante din UE, iar zona euro în sine nu este flexibilă la presiunea concurențială din partea unor terțe state, cum ar fi China și Statele Unite”, a spus Nozharov.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Diverse12 ore ago

SEO pentru „search demand shaping”: cum pot firmele influența ce caută utilizatorii în Google

În mod tradițional, SEO a fost construit în jurul cererii existente: firmele analizau ce caută utilizatorii și își optimizau conținutul...

fotovoltaice in rate fotovoltaice in rate
Uncategorized22 de ore ago

Ce trebuie să știi înainte de a achiziționa fotovoltaice în rate?

România a trecut probabil pragul de 300.000 de prosumatori în 2026 – o creștere care arată că independența energetică a...

Diverse6 zile ago

Venus Social Concept dă startul unui nou sezon de evenimente la Divertiland Water Park. Prima competiție de tip duatlon va avea loc în aprilie 2026

Venus Social Concept, divizia de marketing & events a grupului de companii VENUS GROUP, dă startul unui nou sezon de distracție,...

Diverse6 zile ago

Parfumuri de nișă accesibile și noile tendințe în parfumerie

Parfumurile de nișă au câștigat tot mai mult teren în ultimii ani, mai ales în rândul celor care își doresc...

Uncategorized7 zile ago

HONOR MagicPad 4 nu mai este doar o tabletă, ci o punte între hardware-ul și capabilitățile avansate ale AI

Cea mai nouă tabletă flagship de la HONOR, MagicPad 4 devine prima tabletă Android cu suport pentru OpenClaw Agent, parte...

extender hdmi extender hdmi
Uncategorized7 zile ago

Extender HDMI – cea mai comună metodă de conectare. Pe ce distanță poate fi transmis semnalul?

Un semnal video de calitate nu mai este, de mult, un lux, ci o așteptare firească în orice spațiu în...

Uncategorized2 săptămâni ago

De ce sa alegi cursuri inot copii

Cursurile de înot pentru copii au devenit din ce în ce mai populare în ultimii ani, pe măsură ce părinții...

Uncategorized2 săptămâni ago

Alegerea solutiilor de exhaustare

Exhaustarea, cunoscută adesea sub denumirea de burnout, reprezintă o stare complexă de epuizare fizică, emoțională și mentală, care apare în...

Uncategorized2 săptămâni ago

De Ziua Internațională a Animalelor de Companie, HONOR te ajută să surprinzi cele mai frumoase momente alături de companionul tău

5 sfaturi pentru fotografii reușite cu animalul tău, realizate cu HONOR 600 Lite București, 9aprilie 2026 –De Ziua Internațională a...

Uncategorized2 săptămâni ago

Dyson lansează Dyson HushJet™ Mini Cool: ventilatorul portabil care combină fluxul de aer puternic cu designul elegant

Dyson lansează primul său ventilator portabil: HushJet™ Mini Cool. Conceput pentru un stil de viață dinamic, acesta este un ventilator...

Uncategorized2 săptămâni ago

De Paște, amintirile ajung instant la cei dragi HONOR Connect elimină barierele dintre Android și iOS și simplifică transferul de fișiere între dispozitive

București, 8 aprilie 2026 –Sărbătorile de Paște înseamnă timp petrecut alături de familie și prieteni, mese împreună, moment spontane și...

Uncategorized2 săptămâni ago

Proiectele complexe de software, AI și data duc RebelDot pentru a treia oară în FT1000, topul Financial Times al companiilor europene cu cea mai rapidă creștere

În ediția din 2026, RebelDot este cel mai bine clasat jucător de IT & software din România și ocupă locul...

Diverse2 săptămâni ago

NBI: Imobiliarele intră într-o nouă eră stabilă, matură și condusă de investiții premium

Piața imobiliară intră într-o fază de stabilizare, cu investițiile premium în prim-plan. North Bucharest Investments a generat tranzacții de peste 57 mil....

Diverse2 săptămâni ago

Calendare personalizate: tot ce trebuie să știi înainte să alegi modelul perfect (ghid complet)

Calendarele personalizate nu mai sunt doar simple obiecte de organizare — au devenit cadouri cu impact emoțional și, în același...

Uncategorized2 săptămâni ago

• Dyson lansează HushJet™ Purifier Compact: purificare puternică, acum în format compact și ultra-silențios

  Dyson lansează HushJet™ Purifier Compact, cel mai puternic purificator de dimensiuni compacte cu flux de aer de mare viteză,...

Diverse2 săptămâni ago

Asigurare RCA pentru motociclete, scutere si mopede — Care este diferenta fata de masini

Asigurarea RCA pentru motociclete, scutere si mopede este acoperirea de raspundere civila de care ai nevoie ca sa circuli legal...

Uncategorized3 săptămâni ago

Cupola Speed, o alegere practică atunci când ai nevoie de piese auto

Atunci când mașina are nevoie de o reparație, totul devine mai simplu dacă găsești rapid piesa potrivită. Nu este vorba...

Actualitate3 săptămâni ago

Glafuri PVC de interior pentru ferestre mici – Cum le facem să pară mai mari

Ferestrele mici sunt adesea o provocare în designul interior. Ele pot face o cameră să pară mai întunecoasă și mai...

Actualitate3 săptămâni ago

Textura care arată bine azi poate ceda repede: alginatul de sodiu în formule sensibile după prima săptămână

La prima vedere, multe rețete apoase par în regulă chiar din ziua în care ies din laborator. Textura este curată,...

Uncategorized3 săptămâni ago

Vlad Buzoianu intră pe piața spălătoriilor auto și lansează Washzilla, proiect care pornește la Cluj după o investiție de 500.000 de euro

Vlad Buzoianu și Georgian Moldovan vor investi încă 1 milion de euro în următoarele 12 luni și au în plan...

Top Stiri Comisarul