Connect with us

Actualitate

China: Există nemulțumiri larg răspândite la adresa lui Xi Jinping în interiorul partidului, potrivit unui fost cadru comunist proeminent – International

Publicat

pe

O fostă profesoară de la Școala Centrală a Partidului din China, una dintre unitățile de învățământ considerate de elită în țară, a formulat un atac fără precedent la adresa liderului chinez, Xi Jinping, acuzându-l de „uciderea unei țări” și afirmând că mulți alții vor să plece din Partidul Comunist Chinez, relatează The Guardian.

Cai Xia, o profesoară proeminentă care a predat la școala de cadre a regimului comunist, a fost exclusă din partid luni după ce o înregistrare audio a unor comentarii critice făcute de aceasta la adresa președintelui Xi a apărut în spațiul public în luna iunie.

Potrivit școlii, Cai, o profesoară la instituția de învățământ a partidului din 1992, a făcut comentarii care „au deteriorat reputația țării” și erau pline de „probleme politice serioase”.

În primul interviu acordat în limba engleză de la excluderea sa, Cai a declarat pentru The Guardian că „sub regimul lui Xi, Partidul Comunist Chinez nu este o forță pentru progresul Chinei. De fapt, este un obstacol către progresul Chinei”.

„Cred că nu sunt singura care vrea să plece din acest partid. Mai mulți oameni ar vrea să se retragă sau să își dea demisia”, a declarat aceasta, precizând că „intenționam să îmi dau demisia din partid în urmă cu mai mulți ani când exista mai mult loc pentru discuții iar vocea mea a fost complet blocată”.

Comentariile atât de dure ale unei persoane până recent implicată ferm în structura de partid – mai mulți lideri chinezi printre care Mao Zedong, Hu Jintao precum și Xi au fost directori ai Școlii Centrale – sunt remarcabile și potențial periculoase pentru liderii chinezi.

Cai este doar ultima dintr-o serie de intelectuali publici chinezi pedepsiți pentru criticile formulate la adresa președintelui Xi Jinping. În luna iunie, după scurgerea înregistrării audio, aceasta l-a denunțat pe liderul chinez, acuzându-l de transformarea Chinei într-un „dușman” al lumii.

În interviul acordat marți pentru The Guardian, Cai a relatat că există o opoziție internă numeroasă în cadrul partidului împotriva lui Xi dar că puțini îndrăznesc să își exprime opiniile, temându-se de represalii.

Într-un asemenea mediu de „putere necontrolată” și control asupra tuturor deciziilor majore s-au făcut greșeli inevitabile precum gestionarea izbucnirii pandemiei de COVID-19, potrivit lui Cai. Beijingul a aruncat vina pe ascunderea informațiilor privitoare la apariția coronavirusului asupra oficialilor locali din Wuhan.

Oficialii chinezi responsabili de sănătatea publică au avertizat în 20 ianuarie că virusul este contagios, la săptămâni după ce acesta fusese prima oară depistat în luna decembrie.

Dar un discurs publicat în revista de partid Qiushi a arătat că Xi s-a întâlnit cu membrii biroului politic al partidului și a dat instrucțiuni privind măsurile de luat împotriva virusului încă din 7 ianuarie, cu aproape două săptămâni înainte de avertizarea populației.

„Dacă știam din 7 ianuarie, de ce a durat până în 20 ianuarie să anunțăm focarul?”, întreabă Cai.

Aceasta a declarat de asemenea că problemele interne ale Chinei sunt responsabilitatea președintelui chinez.

„Când nimeni nu i se poate opune, asta înseamnă că puterea sa este nelimitată”, a declarat profesoara.

„A transformat lumea într-un dușman. Acasă toate aceste probleme majore sunt lăsate la latitudinea sa. Cu alte cuvinte, indiferent dacă este o problemă internă sau internațională, este foarte dificil pentru alții să îl contrazică. Este inevitabil ca judecata și deciziile sale să fie greșite. Este un cerc vicios. După ce o decizie greșită este luată, rezultatele nu sunt bune. Dar ceilalți se tem să îi spună iar decizii greșite continuă să fie luate până când situația scapă de sub control”, a explicat Cai Xia.

Aceasta a subliniat că „nu există nicio cale de a opri țara de a aluneca înspre dezastru”, afirmând că nemulțumirile în cadrul partidului sunt răspândite, în special în rândul generației sale dar și printre oficialii înalți care au avansat în partid în perioada de reforme declanșate de fostul premier Deng Xiaoping.

„Cei din partid care au trăit ultimii 20, 30 de ani înțeleg ce direcție este bună și care este o fundătură”, a relatat aceasta, adăugând că „suntem un grup de cadre care și-au început cariera după reforme și deschidere. Din acest motiv spun că este clar pentru toată lumea ce se întâmplă”.

Citește și:

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized58 de minute ago

Câți ani poate rezista un telefon pliabil?

Cu o balama testată pentru 500.000 de plieri și tehnologii avansate de protecție, HONOR Magic V6 reflectă experiența acumulată de...

Uncategorized4 ore ago

Roborock anunță ofertele de Black Friday la eMAG

București, România – 5 noiembrie 2026 – Roborock anunță ofertele de Black Friday la eMAG, începând cu 6 noiembrie, cu...

Uncategorized5 ore ago

PC Garage anunță produsele la ofertă din cadrul Black Friday de Gaming 2026

București, România, 5 noiembrie 2026  – PC Garage, unul dintre cele mai importante magazine online de produse IT și electronice...

Uncategorized2 zile ago

Scuze, fani ai genului Horror – Samsung face experiența de vizionare de Halloween înfricoșător de bună!

Samsung colaborează cu psihologul Emma Kenny pentru a vă oferi cele mai bune sfaturi despre cum să profitați la maximum...

Uncategorized2 zile ago

Next Level Racing lansează F-GT Shift, un cockpit care trece de la poziția Formula la GT în mai puțin de cinci secunde

Noul model oferă trei poziții de condus, reglaje fără unelte și compatibilitate cu echipamente Direct Drive. București, România – 3...

Uncategorized3 zile ago

Black Friday 2026, cea mai mare ediție de până acum în România: peste 250 de magazine participante și 50 de zile de reduceri

BLACKFRIDAY.ro, site-ul oficial Black Friday în România, monitorizează 268 de magazine și centralizează informațiile despre campaniile organizate între 19 octombrie...

Uncategorized3 zile ago

Novo România a adus discuția despre sănătate și wellbeing în prim-plan la Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week 2026

București, 30 octombrie 2026. Novo România a fost partener strategic al Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week (MBBFW), cel mai relevant eveniment dedicat...

Uncategorized3 zile ago

Zyxel Networks lansează seria de switch-uri XS1935 pentru a elimina blocajele din rețea pentru IMM-urile în creștere

Noile switch-uri multi-gigabit de 10G combină conectivitatea la viteză maximă cu o gestionare flexibilă, ajutând IMM-urile să  utilizeze cele mai...

Actualitate4 zile ago

Echipamentul moto potrivit: protecție și confort la fiecare deplasare

Deplasarea pe motocicletă oferă libertate și mobilitate, dar presupune și o atenție sporită la siguranță. Indiferent dacă motocicleta este folosită...

Uncategorized4 zile ago

Masaj de relaxare: 10 beneficii pentru corp, minte și reducerea stresului

Ritmul alert al vieții moderne, orele petrecute la birou și responsabilitățile zilnice pot contribui la acumularea stresului și a tensiunii...

Uncategorized4 zile ago

Mobilă la comandă București: cum alegi producătorul potrivit pentru casa ta

Amenajarea unei locuințe este un proces în care fiecare alegere contează. De la organizarea bucătăriei până la compartimentarea dressingului și...

Uncategorized4 zile ago

Pilates București: cum alegi studioul potrivit și ce beneficii oferă antrenamentele

Într-un oraș dinamic, unde programul încărcat, stresul și orele petrecute la birou fac parte din rutina zilnică, tot mai multe...

Diverse5 zile ago

Black Friday 2026 la Oriflame: reduceri la parfumuri, cosmetice și cadouri pentru sărbători

Black Friday are talentul de a transforma un simplu „mă uit puțin” într-un wishlist foarte serios. Mai ales când în...

Diverse7 zile ago

După o toamnă secetoasă, grâul a răsărit neuniform. Specialiștii AEROCROP explică ce trebuie verificat înainte de iarnă

După o toamnă cu deficit de apă în mai multe regiuni agricole, grâul nu a pornit la fel peste tot....

UncategorizedO săptămână ago

Încrederea se construiește prin inovație: Samsung obține statutul Consumer Superbrand România 2026–2027

69% dintre respondenții care au evaluat Samsung îl asociază cu inovația constantă, iar indicatorul de încredere crește la 67%, potrivit...

DiverseO săptămână ago

TUYA Bucharest lansează o serie de evenimente Dinner & Show. Prima ediție, Halloween Night – Experience by Prestige, are loc pe 31 octombrie

TUYA Bucharest, restaurant premium dining situat în Parcul Herăstrău, în zona de nord a Capitalei (Șoseaua Nordului nr. 1), lansează...

Uncategorized2 săptămâni ago

Revelionul într-o destinație exotică și cum îți pregătești vacanța

Pentru mulți turiști, trecerea dintre ani înseamnă temperaturi scăzute, petreceri în spații închise și câteva zile libere petrecute aproape de...

Uncategorized2 săptămâni ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 săptămâni ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 săptămâni ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Top Stiri Comisarul