În cei 30 de ani, beneficiari au fost peste 560.000 de copii și adulți din 500 de comunități din 18 județe. Astăzi 21.000 de copii și adulți sunt incluși în programele World Vision România.
„Un copil a venit la mine și l-am întrebat ce-ți place ție să faci cel mai mult? Mi-a spus îmi place să citesc, dar n-am de unde și n-am cum, părinții mei nu-și permit să-mi cumpere cărți, la noi nu există în casă o bibliotecă, și nici la școală. Șansa lui – noi nu am văzut-o așa atunci, ci ca pe o normalitate – a fost că am făcut așa încât copilul respectiv să aibă o bibliotecă în școală în primul rând și să poată să-și ducă cărțile acasă”, este una din poveștile adunate de Mihaela Nabăr din drumurile sale prin țară.
Nu e singura. La Cluj, într-o comunitate de romi, erau copii de clasa a patra, repetenți de multă vreme, care nu știau să scrie și să citească. WVR i-a inclus într-un proiect de digitalizare, chiar dacă toată lumea a fost extrem de sceptică la început. „După 8 luni copiii au ajuns să-și scrie numele și să socotească până la 10. Se poate, pentru că au vrut copiii. Ei a ajuns să-și motiveze și să-și învețe profesorii. Cu ajutorul copiilor am demonstrat că se poate, iar copiii au arătat profesorilor că sunt partenerii lor”, spune Mihaela Nabăr.
„Norocul îl face și omul pentru că e important să spui lucrurile pe nume și să ceri ceea ce ai nevoie, să știi să ceri. Colegii mei din teren îi învață pe copii să identifice acele lucruri de care au nevoie și să aibă o voce”, precizează ea.
500 de voluntari ai World Vision România lucrează în comunitățile vulnerabile din mediul rural. Nu au fost primiți întotdeauna cu brațele deschise chiar dacă obiectivul lor este unul generos, să scoată copiii din sărăcie prin educație. Uneori, autoritățile locale sunt refractare în primă fază.
„Ni s-a întâmplat să primim răspunsuri de „nu” la primele întâlniri cu autoritățile locale. De asta, partenerul nostru nu este doar primarul. Partenerul nostru este și directorul de școală, și preotul din comună, sunt și liderii informați din comunitate, sunt și copiii pe care îi învățăm să aibă o voce”, spune Mihaela Nabăr.
Pandemia a complicat lucrurile, iar momentul 14 septembrie când copiii ar trebui să se întoarcă la școală este deocamdată în ceață, dincolo de scenariile autorităților privind revenirea în clase a elevilor.
„Totul se vede în acest moment un pic în ceață în sensul în care toată lumea încearcă să vadă ce poate să facă, cum poate să facă la nivel local. Ne dăm seama că în acest moment nu avem niciun standard foarte clar pe care ar trebui să-l respectăm și atunci suntem într-o oarecare expectativă: haideți să vedem cum o să arate ghidul dat de Ministerul Sănătății și ce ar trebui să respectăm. Pe de altă parte cei care au început să facă lucruri se izbesc de lipsa resurselor materiale și a bugetelor. E un lucru bun că se gândesc și-și pun această problemă și văd că nu au clase suficiente, infrastructură suficientă. Mai avem o categorie care va avea cel mai mare impact asupra sistemului de educație, cei care nu fac nimic, cei care așteaptă să vină de sus în jos totul. Asta e în dezavantajul tuturor, al școlii , al comunității locale și în primul rând în dezavantajul copilului”, spune Mihaela Nabăr.
„Cu aceste scenarii care descentralizează soluțiile, responsabilitățile o să vedem care este capacitatea autorităților locale, care este interesul autorităților locale pentru educație și o să vedem cum știe autoritatea locală să facă parteneriate”, adaugă ea.
Mihaela Nabăr spune că inboxurile World Vision România sunt pline în ultima perioadă cu adrese venite de la primari.
„Se vede o diferență foarte mare între autoritățile care au fost partenerii noștri în ultimii 15 ani pentru că știu ce să ceară. Este foarte bine să ne ceară. Nu înseamnă că avem o baghetă magică, dar e important să faci această planificare. E foarte greu în România să ceri chestiuni foarte specifice. Haideți să învățăm să cerem, dar să cerem acele lucruri pe care noi nu le putem face. Când cerem general nu văd care este responsabilitatea celui care cere. Dacă asta e nevoia tu îți asumi ceva, iar noi celălalt ceva. Asta înseamnă parteneriat”, concluzionează directoarea executivă a World Vision România.
Date relevante:
- 44% dintre elevii claselor I-VIII învață în școli din sate și comune
- 27,1% dintre elevii din mediul rural părăsesc școala înainte de a absolvi ciclul obligatoriu, o rată de șase ori mai ridicată decât aceea de 4,5% înregistrată în orașele mari, cu mai mult de 50.000 de locuitori.
- 27% dintre copiii din programele WVR nu au cu ce să se încalțe, iar organizația le oferă, alături de parteneri, încăltăminte
- 8% din copiii din mediul rural se culcă flămânzi
Impactul pandemiei în mediul rural, studiu WVR:
- peste 60% dintre părinții din mediul rural nu au lucrat în perioada pandemiei
- în jur de 40% dintre părinți nu au reușit să asigure alimente, rechizite pentru copii, produse de igienă, curățenie ori medicamente sau le-au asigurat parțial.
- peste 40% dintre elevi nu au participat la şcoala online.
- 1 din 3 părinţi spun că nu au petrecut mai mult timp cu copiii lor pe perioada stării de urgență, deşi aceștia ar fi avut nevoie de suport socio-emoțional sporit.
- 22,85% dintre părinți nu și-au lăudat niciodată copilul sau au făcut-o doar câteodată în perioada pandemiei.
- aproape o cincime din părinții chestionați au declarat că își îmbrățișează copiii necondiționat doar câteodată sau deloc
- 1 din 4 şcoli nu are conexiune la Internet.
- 9 din 10 şcoli nu au laptop/ PC/ tablete pentru educația digital.
- 87% dintre directorii de școală cred că învăţarea online nu mai trebuie extinsă 60% dintre ei cred că procesul educațional va fi afectat din cauza pandemiei și materia trebuie reluată
- 16% cred că starea emoțională a elevilor va fi afectată și 12% cred că riscul de analfabetism va crește ca urmare a crizei COVID-19.
