Connect with us

Actualitate

Vladimir Putin declară război paradisurilor fiscale europene – International

Publicat

pe

Cu Gazprom ajuns pe roșu în buget, de la ultima criză din 2015, cu PIB-ul prevăzut să scadă cu peste 6,5% și cu o situație politică internă extrem de complexă, marcată de dificultatea lui Putin de a găsi un succesor, la care se adaugă recentele dezechilibre din Belarus, Kremlinul își propune să se consolideze, iar unul dintre obiectivele acțiunii sale au devenit recent paradisurile fiscale „ascunse” ale Uniunii Europene, acuzate că profită de pe urma acordurilor bilaterale privind dubla impozitare, care permit numeroaselor companii rusești să scape de vistieria națională, care în sine este departe de a fi asupritoare, și să-și ducă profiturile în țări cu condiții fiscale mai favorabile pentru ele, potrivit Il Giornale, citat de Rador.

„Blocat între scăderea prețului petrolului și situația de urgență declanșată de COVID-19, Putin vrea să oprească scurgerile de capital din Rusia și să facă în așa fel încât oligarhii să plătească mai multe impozite pe profiturile și dividendele companiilor deschise în cele patru țări din motive exclusiv fiscale”, subliniază cotidianul „Il Sole 24 Ore”. De aici, în ultimele săptămâni, decizia de a lansa o ofensivă diplomatică împotriva Olandei, Luxemburgului, Maltei și Ciprului, țări cu care Moscova dorește să renegocieze acordurile de impozitare bilaterală în mod egal.

Acorduri pe care, trebuie amintit, Kremlinul nu le-a contestat niciodată cu adevărat: dimpotrivă, unda verde pentru scurgerea de capital a fost una dintre componentele esențiale ale actului cu care Putin și guvernul său au mediat cu clasa oligarhilor redimensionată în puterea politică, dar nu în perspectivele economice, în cei douăzeci de ani de președinție ai fostului șef al Serviciilor Secrete de la Moscova.

Bloomberg a estimat că în 25 de ani scurgerea de capital din Rusia ar fi putut implica active în valoare de 750 de miliarde de euro. Este rațional să presupunem, luând în considerare fluxurile neurmărite (criminalitatea organizată, traficul de arme, spălarea de bani) că cifra oficială este subestimată.Filiala luxemburgheză a Gazprom Bank este centrul de triaj al numeroaselor afaceri rusești care au ca obiectiv Bătrânul Continent, inclusiv Italia, oligarhi de seamă precum Dmitri Ribolovlev și Roman Abramovici și-au diversificat de mult portofoliile peste graniță, iar cazuri problematice precum Danske Bank ne învață cât de complexă este chestiunea spălării banilor proveniți din Rusia.

Având în vedere nemulțumirea socială mare și cutremurul economic care urmează, Putin a decis să reacționeze, deoarece creșterea de la 13% la 15% a cotei maxime de impozitare, care se preconizează să intre în vigoare începând cu 2021, pentru veniturile de peste 5 milioane de ruble pe an (73.000 de dolari), care vor reduce impozitul național, nu este suficientă. Putin își propune să rupă cercul vicios care permite diferitelor companii să își structureze „în mod specific activitățile, pentru a plăti dividende sau dobânzi în afara țării și pentru a-și reduce impozitele.

Un exemplu este suficient pentru a înțelege ce se întâmplă: o companie acționează în Rusia, dar este înregistrată legal în Cipru. Când este momentul să plătească dividende, banii se duc către compania cipriotă și sunt impozitați între 2% și 5%. Dacă aceleași dividende ar fi plătite în Rusia, acestea ar fi impozitate cu 15%”.Nicosia a decis să se adapteze presiunilor venite din partea Rusiei, aliatul său financiar, prin majorarea impozitului pe dividendele financiare la echivalentul rus, cu excepția categoriilor speciale precum fondurile de pensii.

Dar, obiectivul principal rămân Luxembourgul și Olanda, cu care confruntarea promite să fie lungă și tensionată: adevărate „găuri negre” ale evaziunii fiscale, bine structurate ca puteri financiare. Așa cum a descoperit Trezoreria italiană de multă vreme: Putin, care în trecut nu a avut ezitări să participe la marele banchet al globalizării, își propune să remodeleze relațiile financiare dintre Moscova și restul lumii.

Să nu uităm că tot ceea ce se întâmplă este reglementat prin acorduri semnate de guverne pe deplin legitime: un avertisment și pentru cei care, precum Italia, suportă de mult timp apetitul prădător al paradisurilor fiscale, prefăcându-se că nu poate schimba lucrurile în niciun fel.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized29 de minute ago

Câți ani poate rezista un telefon pliabil?

Cu o balama testată pentru 500.000 de plieri și tehnologii avansate de protecție, HONOR Magic V6 reflectă experiența acumulată de...

Uncategorized4 ore ago

Roborock anunță ofertele de Black Friday la eMAG

București, România – 5 noiembrie 2026 – Roborock anunță ofertele de Black Friday la eMAG, începând cu 6 noiembrie, cu...

Uncategorized5 ore ago

PC Garage anunță produsele la ofertă din cadrul Black Friday de Gaming 2026

București, România, 5 noiembrie 2026  – PC Garage, unul dintre cele mai importante magazine online de produse IT și electronice...

Uncategorized2 zile ago

Scuze, fani ai genului Horror – Samsung face experiența de vizionare de Halloween înfricoșător de bună!

Samsung colaborează cu psihologul Emma Kenny pentru a vă oferi cele mai bune sfaturi despre cum să profitați la maximum...

Uncategorized2 zile ago

Next Level Racing lansează F-GT Shift, un cockpit care trece de la poziția Formula la GT în mai puțin de cinci secunde

Noul model oferă trei poziții de condus, reglaje fără unelte și compatibilitate cu echipamente Direct Drive. București, România – 3...

Uncategorized3 zile ago

Black Friday 2026, cea mai mare ediție de până acum în România: peste 250 de magazine participante și 50 de zile de reduceri

BLACKFRIDAY.ro, site-ul oficial Black Friday în România, monitorizează 268 de magazine și centralizează informațiile despre campaniile organizate între 19 octombrie...

Uncategorized3 zile ago

Novo România a adus discuția despre sănătate și wellbeing în prim-plan la Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week 2026

București, 30 octombrie 2026. Novo România a fost partener strategic al Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week (MBBFW), cel mai relevant eveniment dedicat...

Uncategorized3 zile ago

Zyxel Networks lansează seria de switch-uri XS1935 pentru a elimina blocajele din rețea pentru IMM-urile în creștere

Noile switch-uri multi-gigabit de 10G combină conectivitatea la viteză maximă cu o gestionare flexibilă, ajutând IMM-urile să  utilizeze cele mai...

Actualitate4 zile ago

Echipamentul moto potrivit: protecție și confort la fiecare deplasare

Deplasarea pe motocicletă oferă libertate și mobilitate, dar presupune și o atenție sporită la siguranță. Indiferent dacă motocicleta este folosită...

Uncategorized4 zile ago

Masaj de relaxare: 10 beneficii pentru corp, minte și reducerea stresului

Ritmul alert al vieții moderne, orele petrecute la birou și responsabilitățile zilnice pot contribui la acumularea stresului și a tensiunii...

Uncategorized4 zile ago

Mobilă la comandă București: cum alegi producătorul potrivit pentru casa ta

Amenajarea unei locuințe este un proces în care fiecare alegere contează. De la organizarea bucătăriei până la compartimentarea dressingului și...

Uncategorized4 zile ago

Pilates București: cum alegi studioul potrivit și ce beneficii oferă antrenamentele

Într-un oraș dinamic, unde programul încărcat, stresul și orele petrecute la birou fac parte din rutina zilnică, tot mai multe...

Diverse5 zile ago

Black Friday 2026 la Oriflame: reduceri la parfumuri, cosmetice și cadouri pentru sărbători

Black Friday are talentul de a transforma un simplu „mă uit puțin” într-un wishlist foarte serios. Mai ales când în...

Diverse7 zile ago

După o toamnă secetoasă, grâul a răsărit neuniform. Specialiștii AEROCROP explică ce trebuie verificat înainte de iarnă

După o toamnă cu deficit de apă în mai multe regiuni agricole, grâul nu a pornit la fel peste tot....

UncategorizedO săptămână ago

Încrederea se construiește prin inovație: Samsung obține statutul Consumer Superbrand România 2026–2027

69% dintre respondenții care au evaluat Samsung îl asociază cu inovația constantă, iar indicatorul de încredere crește la 67%, potrivit...

DiverseO săptămână ago

TUYA Bucharest lansează o serie de evenimente Dinner & Show. Prima ediție, Halloween Night – Experience by Prestige, are loc pe 31 octombrie

TUYA Bucharest, restaurant premium dining situat în Parcul Herăstrău, în zona de nord a Capitalei (Șoseaua Nordului nr. 1), lansează...

Uncategorized2 săptămâni ago

Revelionul într-o destinație exotică și cum îți pregătești vacanța

Pentru mulți turiști, trecerea dintre ani înseamnă temperaturi scăzute, petreceri în spații închise și câteva zile libere petrecute aproape de...

Uncategorized2 săptămâni ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 săptămâni ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 săptămâni ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Top Stiri Comisarul