Connect with us

Actualitate

FAZ: S-a ajuns la o formă extremă de inactivitate fizică – International

Publicat

pe

În ciuda trendului de a face fitness, din ce în ce mai mulți germani petrec zilnic mult prea mult timp așezați pe canapea, pe scaunul de birou sau în mașină, iar acest fapt le pune sănătatea în pericol. A lucra stând așezat este la fel de nociv precum fumatul. Un nou studiu arată cât de multe persoane stau așezate prea mult timp din zi, scrie Frankfurter Algemeine Zeitung, citat de Rador.

Proporția celor care declară că petrec mai mult de patru ore și jumătate pe zi stând așezați a crescut, între anii 2002 și 2017, cu un procent de 7,4%, potrivit cercetătorilor de la Universitatea Regele Juan Carlos (URJC) din Madrid. Conform acestui studiu, 57,2% dintre bărbații și 50,2% dintre femeile din Germania „stau așezați o lungă durată de timp din zi”.

„Aceste cifre sunt extrem de alarmante. S-a ajuns la o formă îngrijorătoare de inactivitate fizică”, consideră medicul sportiv Klaus Völker.

Cercetătorul de la Spitalul Universitar Münster se teme că, în ultimele luni, pandemia de coronavirus care a impus lucrul de acasă a înrăutățit situația. Mulți oameni nu mai au posibilitatea de a se deplasa către ceilalți colegi pentru a pune o întrebare, așa cum ar fi făcut la birou. „Cred că biroul de acasă leagă oamenii de masa de lucru”, declară Völker.

Cercetătorii URJC au analizat rezultatele a patru sondaje cu peste 96.000 de participanți din toate țările Uniunii Europene. Inactivitatea fizică crește peste tot. Recent, 54,3% dintre respondenți au recunoscut că au stat în șezut mai mult de patru ore și jumătate pe zi. În Germania procentul acestei categorii este de 53,7%. Cercetătorii consideră că patru ore și jumătate este pragul temporal dincolo de care riscul de afectare a sănătății crește.

Vești bune vin din partea femeilor germane, pentru că numărul celor care petrec mult timp stând a scăzut din 2002 până în 2017 cu 1,2%, în timp ce, în rândul bărbaților germani a crescut cu 15,6%.

De asemenea, este de remarcat faptul că în Europa, în comparație cu cei din generația tânără, relativ puțini vârstnici stau așezați prea mult timp. În grupul de 65 de ani și peste, proporția a fost de 55,6%, comparativ cu 58,3% în rândul tinerilor între 18 și 24 de ani. Grupul de persoane care au între 35 și 44 de ani a înregistrat cea mai puternică tendință negativă, proporția crescând cu 15,4%, de la 43,7% la 59,1%.

Autorii studiului dau vina pe noile tehnologii. „Inactivitatea fizică se datorează, în primul rând, faptului că oamenii interacționează tot mai mult cu tehnologii precum smartphone-urile și serviciile de streaming atât la locul de muncă, cât și în timpul lor liber”, apreciază autorul principal al studiului Xián Mayo.

A sta așezat prea mult timp reprezintă un factor de risc major în dezvoltarea multor boli cronice, cum ar fi obezitatea, diabetul de tip 2, hipertensiunea arterială și cancerul. Cercetătorii consideră inactivitatea fizică drept o amenințare majoră asupra sănătății în societatea modernă.

De ce este atât de periculos să stai așezat mult timp? Pe de o parte, consumul de calorii va fi unul redus. „Metabolismul și sistemul cardiovascular funcționează cu încetinitorul”, remarcă Klaus Völker. Acest lucru crește riscul de boli cardiovasculare și metabolice, cum ar fi diabetul. În plus, perioadele lungi de inactivitate pun presiune asupra venelor, mușchilor și coloanei vertebrale și nu pot fi compensate în totalitate seara, prin exerciții fizice, adaugă medicul sportiv Klaus Völker. Prin urmare, se recomandă schimbarea frecventă a poziției și scurte ridicări în picioare care, conform studiilor, au efecte pozitive.

Bernd Kladny, șeful secției de Ortopedie și Chirurgia Traumelor de la Clinica de Specialitate din orașul bavarez Herzogenaurach, este convins că problema începe încă din școală. „Educația fizică este prima disciplină peste care se sare”, remarcă critic Kladny. Școlile ar trebui să încurajeze copiii să se bucure de exercițiile fizice.

În anumite țări europene, lipsa exercițiilor fizice este o stare de fapt care galopează mai alarmant decât în Germania. Potrivit studiului, proporția inactivilor fizic permanenți a crescut între 2002 și 2017 cu 17,8% în Franța și cu până la 22,5% în Marea Britanie.

Prin urmare, este de maximă importanță ca politica să conștientizeze problemele de sănătate, sociale și economice cauzate de stilul de viață sedentar din Europa, precizează cercetătorii și sfătuiesc urgentarea dezvoltării unor strategii concrete de combatere a sedentarismului.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

UncategorizedO zi ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

UncategorizedO zi ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

DiverseO zi ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

UncategorizedO zi ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse2 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate3 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized3 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse3 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse4 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized4 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized4 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse5 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized5 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized6 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul