Connect with us

Actualitate

Subcarpați au sărbătorit zece ani de existență la Astra Film Festival și au făcut „pankăreală” – Muzica

Publicat

pe

​În prima zi de Astra Film Festival nu s-a văzut nici un documentar. Filmele vor veni însă în zilele următoare. În schimb, am văzut un video cu Marius Manole în care a vorbit despre festival. După care a urmat un concert al trupei Subcarpați. A fost primul show live la care am fost în 2020, un an în care industria muzicală din România a ajuns pe culmile disperării.

Proiecțiile de filme în aer liber și piesele de teatru sunt cam singurele evenimente culturale la care poți să mergi zilele astea și să te simți în siguranță. Fiecare are locul lui, masca pe față și o distanță de minimum 1.5 metri în jur.

Un concert e mai greu de organizat. Ai putea, în teorie, să aplici regulile alea dar nu poți controla animalul din om când aude o tobă și o chitară. Greu de prezis reacția publicului. Primele concerte live după starea de urgență, organizate de clubul Form Space din Cluj-Napoca, au fost acustice. Ceva care să te adâncească și mai mult în scaun. Totul a mers perfect. Oricât de obsedați ar fi Bean și restul membrilor din Subcarpați de instrumentele tradiționale românești, nu poți cânta piese ca „Dă-i foale” sau „Balada Românului” în versiune acustică. Poate doar „84-85”. Aia da.

Deci mă așteptam să fie un concert clasic, old school, cu de toate. Am avut dreptate. Dar reacția publicului a fost diferită decât cea a clujenilor. Aici s-a dansat, cu masca pe față, în aer liber:

Organizarea a fost excelentă, măsurile de siguranță sunt discutabile

Dacă nu ai fost până acum la Muzeul Astra, lasă Google-ul și haide să-l vezi. E superb. Pozele nu se compară cu experiența reală. Scena pe care au cântat e amplasată pe un lac iar pe mal sunt bănci din scânduri. E un amfiteatru plutitor. Organizatorii au decis ca un rând de bănci să rămână liber, în conformitate cu măsurile de prevenție împotriva COVID-19, așa că au adus niște beanbag-uri pe care le-au poziționat la o distanță regulamentară, ca să fie loc destul pentru toată lumea. Lux.

Toate regulile au fost respectate, dar măsurile propuse de autorități sunt cel puțin discutabile. Spre exemplu, în afara perimetrului festivalului era un mini-bar, o cabană de unde puteai să-ți cumperi bere, suc, popcorn. Oamenii care stăteau la terasă nu purtau mască, ceea ce e și normal și legal. În schimb, publicul de la concert trebuia să o țină pe față pe toată durata show-ului, cu toate că respiram cu toții același aer.

E ciudat să porți mască într-un spațiu deschis când ești obișnuit să stai fără ea la o terasă. Sau când te plimbi, sau când faci orice activitate în aer liber. Și argumentul cu densitatea mare de oameni la evenimente culturale nu stă în picioare pentru că suntem la o distanță de un metru și jumătate de cealaltă persoană, așa cum e și la terase.

Singurul moment în care masca trebuie să fie obligatorie în spațiile deschise e atunci când pleacă lumea de la eveniment. Se formează grupuri mai mari de oameni și e greu să le ceri tuturor să păstreze distanța de 1.5 între ei. Gândește-te cât de bine se aplică asta în supermarket-uri și o să înțelegi care-i treaba.

În fine, primul concert din 2020 a fost exact așa cum mă așteptam să fie: super ciudat. Dar nu e vina oamenilor de la Subcarpați.

Subcarpați au făcut „pankăreală”

Cel mai nou single Subcarpați se numește „Pankăreală” și e despre cum abia așteaptă să se dea drumul la concerte. Ei bine, aseară s-a văzut cât de disperați erau după cântatul live. Au și cântat piesa pentru prima oară într-un concert, alături de un alt single, nelansat, care se numește „Dunăre, Dunăre”. Probabil e un cover de la piesa lui Liviu Vasilică, dar au băgat doar o bucățică din ea, deci e greu de zis.

Bean, fondatorul proiectului, a spus că în 2020 se împlinesc zece ani de când a apărut primul material Subcarpați pe piață. Ce ghinion pe ei. Fără pandemia de COVID, cel mai probabil ar fi mers într-un turneu aniversar prin toată țara.

Cea mai mare trupă independentă din România, care a schimbat toată scena underground, a făcut un deceniu de existență și se mulțumesc doar cu niște cântări sporadice.

Păcat, pentru că au un show foarte bine pus la punct. Începe cu niște muzicieni care cântă la instrumente tradiționale, după care intră vocea lui Bean și toată lumea își pierde mințile. În special tinerii, care au fost în număr mare aseară. Bagă toate hit-urile, apoi urmează o porțiune de Battle MC și un bis cu „Balada Românului”.

Trebuie să recunosc că e puțin incomod să-i aud cum repetă „folcloru-i oxigen pentru un popor asmatic” în timpul unei pandemii cauzate de un virus care provoacă boli respiratorii. Toată brigada a fost pe scena aia micuță. Erau cel puțin zece oameni acolo, fără să luăm în calcul echipa tehnică.

Din nou, e cel puțin discutabil faptul că între ei nu se respectă distanțarea socială și nici nu poartă măști, evident, dar publicul trebuie să stea cu ele pe față pe toată durata concertului. Nu e vina lor sau a organizatorilor. Cineva a decis că așa e cel mai bine, să fim ultra-precauți.

După concert am vorbit cu Radu Pieloiu, toboșarul Subcarpați, care mi-a zis că ăsta e al patrulea concert pe care l-au avut anul ăsta. Vorbim despre cea mai mare trupă independentă din România. Dacă ei o duc atât de prost, atunci cu restul ce se întâmplă? Toată industria muzicală românească a suferit în 2020.

Din fericire, mai sunt și evenimente ca Astra Film Festival, care sprijină și artiștii mai puțin cunoscuți. Dacă ești în Sibiu, încearcă să-i prinzi pe Karpov Not Kasparov, Balkan Taksim, Ana Coman și Om la Lună în concert. Au nevoie de sprijinul tău. Pentru ei merită să porți mască și în aer liber, indiferent dacă are sens sau nu.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized15 ore ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

DiverseO zi ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized2 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized2 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

Diverse4 zile ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Actualitate4 zile ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

Uncategorized5 zile ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

Uncategorized5 zile ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

Economic6 zile ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

Uncategorized6 zile ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

Uncategorized6 zile ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
DiverseO săptămână ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
DiverseO săptămână ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Uncategorized2 săptămâni ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

Uncategorized2 săptămâni ago

Companii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video

Studiile arată că Genetec continuă să câștige cotă de piață, pe măsură ce piețele VMS și VSaaS se extind la...

Uncategorized2 săptămâni ago

Zyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului

Rețeaua WiFi gestionată în cloud, cu monitorizare bazată pe inteligență artificială, asigură conectivitatea personalului și buna desfășurare a operațiunilor. Zyxel...

Uncategorized2 săptămâni ago

Garmin își extinde gama de ceasuri inteligente de top cu modelele fēnix 9 și fēnix 9 Pro

Modelul Pro, robust și rafinat, are prima carcasă de ceas din titan și cel mai mare ecran AMOLED de pe un...

Uncategorized2 săptămâni ago

Xiaomi lansează în China seria REDMI Note 17, creată să reziste ani de zile, cu REDMI Titan Quality

București, 27 august 2026 − Xiaomi a prezentat în China seria REDMI Note 17, cea mai nouă generație a celei mai bine...

Cât câștigă, de fapt, un copywriter freelancer față de unul angajat Cât câștigă, de fapt, un copywriter freelancer față de unul angajat
Business::Marketing2 săptămâni ago

Cât câștigă, de fapt, un copywriter freelancer față de unul angajat?

Discuția asta apare de fiecare dată când cineva primește prima ofertă serioasă de colaborare și se uită la ea cu...

Top Stiri Comisarul