Connect with us

Actualitate

După 8 ani de procese, situația celor 12 hectare retrocedate în Parcul IOR rămâne incertă: Înalta Curte a decis rejudecarea dosarului prin care parcul se putea întoarce în domeniul public – Administratie Locala

Publicat

pe

​După 8 ani de procese, situația celor 12 hectare retrocedate în 2005, în Parcul IOR, printr-o decizie a fostului primar Adriean Videanu, rămâne în continuare incertă, bucata respectivă de parc fiind în paragină. Primăria Sectorului 3 a câștigat pe fond anularea deciziei de retrocedare în 2019, însă Înalta Curte de Casație și Justiție a decis retrimiterea dosarului la Curtea de Apel pentru rejudecare. Apel au făcut proprietarii și, în mod interesant, fostul primar al Capitalei, Gabriela Firea.

Primarul Robert Negoiță a scris pe pagina de Facebook că nu renunță și va continua lupta în instanță.

”Peste 8 ani de procese, presiuni la toate nivelurile, promisiuni publice ale unora că mafia retrocedărilor își va primi banii nemeritați. Atacuri, amenințări și un joc murdar în care nu au ezitat să se implice, din păcate în favoarea “băieților deștepți” chiar cei care pozează în cei dintâi apărători ai intereselor cetățenilor și le mai și cer încrederea prin vot: evident mă refer la unii politicieni. Căci, din păcate, din cauza mârșăviilor făcute tocmai de acești din urmă politicieni din prima linie, iată că bătălia pentru recuperarea celor 12 ha din Parcul IOR continuă. Cum așa? Simplu! Pentru că, după ce am recăștigat pe fond terenul, așa-zișii proprietari au contestat decizia. Nimic uimitor, doar nu ne așteptam ca în cel de-al doisprezecelea ceas, după cât s-au chinuit să pună ghearele pe aceste terenuri, să li se trezească conștiința? Dar, ce să vedem, decizia judecătorilor, prin care se returna comunității ceea ce a fost dintotdeauna a comunității, A FOST CONTESTATĂ DE ÎNSUȘI FOSTUL PRIMAR GENERAL. Ieri, judecătorii Înaltei Curți au admis recursul celor două părți- așa-zișii proprietari și Primăria Generală- și au dispus rejudecarea cazului la Curtea de Apel. Nu ne dăm bătuți, vom continua lupta” a scris Robert Negoiță, primarul Sectorului 3, pe pagina de Facebook.

”Nouă nu ne rămâne decât să mergem mai departe, ca să recuperăm pentru comunitatea Sectorului 3 ceea ce au spoliat acești ticăloși, cu ajutorul direct și complice al unor politicieni. Și să ne rugăm ca judecătorii pe masa cărora vor ajunge dosarele să aibă minte luminată și tăria de a rezista presiunilor la care vor fi supuși. Și sperăm ca organele statului să își facă și ele treaba și toți cei responsabili, de-a lungul anilor, de aceste mizerii, toți complicii să plătească și să fie trimiși unde le este locul”, a mai scris Negoiță.

Și Ana Maria Ciceală, consilier USR, acuză faptul că Gabriela Firea a intervenit în proces de partea proprietarilor în loc să apere interesul bucureștenilor.

”Din cauza recursului formulat (şi) de Gabriela Firea, se reia de la zero judecata în procesul privind retrocedarea unei părţi de 12 hectare din parcul IOR. Este o veste extrem de proastă, pentru că şterge practic decizia de la a doua instanţă, decizie prin care era anulată retrocedarea către proprietar. Acum încep alţi ani de eforturi în justiţie pentru a păstra ceea ce aparţine de drept Bucureştiului, pentru a apăra integritatea parcului IOR și a reda locuitorilor din zonă o oază de verdeață incredibil de importantă pentru sănătatea lor. Mafia terenurilor a avut în Gabriela Firea un aliat devotat. Cu mâna ei s-au făcut cele mai grave atentate la adresa spaţiului verde, a bunului şi a banului public. Gabrielea Firea a plecat. Din păcate, moştenirea ei toxică rămâne”, a scris Ciceală pe pagina de Facebook.

Primăria Sectorului 3 a atacat, în 2016, titlul de proprietate şi punerea în posesie pentru cele 12 hectare retrocedate în Parcul IOR. Bucata de parc aflată între bd. Liviu Rebreanu, Nicolae Grigorescu, Constantin Brâncuși și malul lacului a fost retrocedată în 2005 Mariei Cocoru de către fostul primar al Capitalei Adriean Videanu.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

UncategorizedO zi ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

UncategorizedO zi ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

DiverseO zi ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

UncategorizedO zi ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse2 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate3 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized3 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse3 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse4 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized4 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized4 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse5 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized5 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized6 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul