Connect with us

Actualitate

SUA: Ce măsuri îi cer congresmenii progresiști lui Joe Biden / Lista de revendicări – International

Publicat

pe

Legiuitorii progresiști din Congresul american vor ca președintele ales Joe Biden să folosească ordine executive pentru a anula datoriile studenților, crește salariul minim la 15$ dolari pe oră pentru angajatorii ce au contracte cu guvernul federal, declare schimbările climatice o urgență națională și altele, relatează NBC News.

Biden va avea cel mai probabil dificultăți majore să treacă legi importante prin Senatul controlat de republicani așa că progresiștii din Partidul Democrat îl îndeamnă să se folosească de prerogativele funcției fără să implice Congresul.

„Am văzut cu toții ce înseamnă să încerci să treci legislație importantă de republicanii din Senat”, a declarat pentru NBC News reprezentanta (n.r. membră a Camerei Reprezentanților, camera inferioară a Congresului) Ilhan Omar din Minnesota.

„Știm că sunt multe lucruri care pot fi făcute la nivel executiv”, a adăugat aceasta.

Omar, care s-a întâlnit cu oficiali din echipa de tranziție a lui Biden și a spus că este „destul de fericită” că i-a găsit receptivi la ideile ei, a înaintat o listă de potențiale ordine executive care include și idei propuse de alți congresmeni de stânga, precum senatoarea Elizabeth Warren sau celelalte membre ale „Trupei” AOC.

Printre măsurile cerute este ștergerea a zeci de mii de dolari din datoriile acumulate de fiecare student, inițiativă despre care Chuck Schumer, liderul senatorilor democrați, a spus deja că o susține.

Măsura ar putea fi luată de președintele Biden prin ordin executiv întrucât guvernul federal acordă vasta majoritatea a împrumuturilor pentru studii.

Progresiștii vor de asemenea ca Biden să reintroducă „Statutul de Protecție Temporară” pentru imigranți care a fost eliminat de Președintele Donald Trump.

O altă revendicare este ca guvernul federal să întărească măsurile antimonopol și să folosească autoritatea de licențiere obligatorie pentru a scădea prețul medicamentelor.

De asemenea aceștia doresc ca Biden să introducă protecții mai puternice pentru angajați la locul de muncă în contextul pandemiei de COVID-19 prin intermediul Administrației pentru Sănătate și Siguranță Ocupațională.

Nu în ultimul rând congresmenii progresiști doresc ca Biden să declare schimbările climatice ca fiind o urgență națională și să creeze un Birou pentru Mobilizare Climatică pentru a coordona acțiunile la nivel guvernamental.

Biden și-a exprimat deja sprijinul pentru multe dintre aceste obiective, precum un salariu minim de 15$ și ștergerea unei părți a datoriilor studențești, însă nu neapărat prin ordin executiv.

Democrații par să fi ajuns la un consens legat de faptul că Biden va fi nevoit să folosească ordine executive pentru a-și implementa politicile și acesta și-a luat deja angajamentul să inverseze unele din măsurile administrației Trump încă din prima zi de mandat.

Însă întrebări semnificative rămân cu privire la cât de ambițioase vor fi măsurile pe care Biden va încerca să le implementeze și cât de multe îi vor fi permise de judecători dat fiind faptul că o parte a ordinelor vor fi cu siguranță contestate în instanță.

Legiuitorii progresiști au ținut luna trecută o conferință de presă în fața Comitetului Național Democrat pentru a-l îndemna pe Biden să ia măsuri curajoase.

„Cred că majoritatea dintre noi simțim că primim un partener de guvernare (în Biden)”, a declarat reprezentanta Ilhan Omar, adăugând că „este important să nu te culci pe lauri și să împingi pentru și creezi în continuare impulsul pentru schimbare”.

Citește și:

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized13 ore ago

BenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne

Noile produse sunt concepute pentru configurațiile cu două monitoare și pentru spațiile de lucru bazate pe iMac   București, România,...

Uncategorized13 ore ago

Se înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB

9 septembrie, București. Anul acesta consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste...

Uncategorized14 ore ago

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

Uncategorized2 zile ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse2 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized3 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized3 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

Diverse5 zile ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Actualitate5 zile ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

Uncategorized5 zile ago

Roborock își extinde gama de soluții inteligente pentru îngrijirea gazonului cu RockNeo Q2 LiDAR, prezentat la IFA 2026

București, 4 septembrie 2026 – Roborock, lider global în domeniul roboticii pentru locuință și marca numărul 1 la nivel mondial pe...

Uncategorized5 zile ago

TCL prezintă la IFA 2026 seria TAB A1, cu două dimensiuni de ecran și două experiențe de vizualizare

Cele patru tablete sunt concepute pentru moduri diferite de a urmări conținut, de a citi, de a învăța și de...

Uncategorized6 zile ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

Uncategorized6 zile ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

Economic6 zile ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

Uncategorized7 zile ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

UncategorizedO săptămână ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
DiverseO săptămână ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
DiverseO săptămână ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Uncategorized2 săptămâni ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

Top Stiri Comisarul