Connect with us

Actualitate

Germania respinge ideea unui transfer al licenţei vaccinului Pfizer-BioNTech pentru creşterea producţiei – Coronavirus

Publicat

pe

Guvernul de la Berlin consideră că societatea farmaceutică germană BioNTech şi partenerul ei american Pfizer îşi vor putea spori producţia de vaccin împotriva Covid-19 şi exclude o cedare a licenţei acestui vaccin către alte companii, în timp ce preconizează începerea vaccinării populaţiei generale în Germania de la jumătatea anului 2021.

„Obiectivul nostru este ca începând din februarie şi martie să poată fi produse mai multe vaccinuri în Germania”, a declarat luni ministrul german al sănătăţii Jens Spahn la postul public ZDF, citat de agenţiile EFE și Agerpres.

El a respins sugestia social-democraţilor de a fi transferată licenţa acestui vaccin către alte companii farmaceutice în vederea suplimentării producţiei. „Vorbim despre o producţie foarte complexă, cu înalte standarde de calitate şi securitate, care nu poate fi transferată niciunei alte firme”, a susţinut ministrul german, amintind că BioNTech a cumpărat la Marburg (vestul Germaniei) o unitate de producţie a companiei farmaceutice elveţiene Novartis, având astfel perspectiva creşterii capacităţii.

Comisia Europeană a contractat în numele statelor membre ale Uniunii Europene 200 de milioane de doze de vaccin Pfizer-BioNTech, cu o opţiune pentru încă 100 de milioane de doze. Cele 200 de milioane de doze vor fi livrate până în septembrie 2021. Acestea vor fi suficiente pentru vaccinarea a 100 de milioane din cele aproape 450 de milioane de persoane cât numără împreună statele UE.

Guvernul de la Berlin estimează că începând din ianuarie vor fi livrate Germaniei săptămânal circa 700.000 de doze de vaccin.

La fel ca majoritatea ţărilor europene, Germania începe vaccinarea cu persoanele cu vârste de peste 80 de ani, cu personalul sanitar şi alte categorii foarte vulnerabile. Se va coborî apoi pe grupe de vârstă şi niveluri de vulnerabilitate, în luna februarie fiind estimată începerea vaccinării grupei de vârstă de peste 70 de ani.

În ce priveşte populaţia generală, ministrul Spahn a spus că obiectivul guvernului german este ca de la jumătatea anului 2021 să ofere posibilitatea vaccinării tuturor cetăţenilor neincluşi în categoriile vulnerabile.

Pe de altă parte, a adăugat el, faptul că nu există deocamdată posibilitatea ca toţi cetăţenii să se vaccineze nu permite instituirea unor excepţii privind restricţiile de mobilitate în cazul persoanelor vaccinate.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni
Actualitate3 ore ago

Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni?

Primești un buchet de trandafiri de săpun, îl așezi pe noptieră sau pe masa din sufragerie, și prima săptămână e...

Diverse2 zile ago

Iluminat pe șină în magazine de cosmetice: cum evidențiezi corect produsele

Într-un magazin de cosmetice, modul în care cade lumina pe produse influențează direct decizia de cumpărare. Texturile, culorile și ambalajele...

Pensiile Pensiile
Diverse2 zile ago

Pensiile nu vor putea fi indexate în 2027 așa cum s-a promis. Cât vor pierde pensionarii?

Promisiunea privind indexarea pensiilor de la 1 ianuarie 2027 este imposibil de aplicat în actualele condiții economice și bugetare, avertizează...

Diverse2 zile ago

Bogdan Dumitrache, fondatorul CITY PROTECT, invitat special la gala 40 under 40 din New York

Bogdan Dumitrache, fondatorul și CEO-ul CITY PROTECT GROUP, își continuă parcursul internațional început odată cu recunoașterea obținută în cadrul Business...

Diverse2 zile ago

Cannes înainte de covorul roșu: universul Oriflame Glam Studio

În fiecare an, luna mai transformă Cannes-ul într-un spectacol global al cinematografiei, stilului și expresiei de sine. Pe Croisette, între...

Uncategorized2 zile ago

Dezmembrări Mercedes: piese originale pentru reparații corecte și costuri mai bune

Când ai nevoie de o piesă pentru un Mercedes, alegerea nu este întotdeauna simplă. Piesele noi pot avea prețuri ridicate,...

Diverse5 zile ago

„Luna mai poate decide întreaga recoltă” — greșelile care distrug culturile în solar

Luna mai este una dintre cele mai importante perioade pentru legumicultorii români. Deși mulți fermieri consideră că, odată montat solarul...

Uncategorized6 zile ago

Noi date clinice ECO 2026: Doza superioară de Wegovy® generează o slăbire de aproape 28% și protejează masa musculară

Noile date prezentate de Novo Nordisk în cadrul Congresului European de Obezitate (ECO) 2026 de la Istanbul consolidează poziția tratamentului...

UncategorizedO săptămână ago

Blană care nu năpârlește, temperament blând: ghidul complet al rasei de companie perfecte pentru alergici

Pentru milioane de oameni din întreaga lume, dorința de a avea un animal de companie s-a lovit mereu de aceeași...

DiverseO săptămână ago

Lansarea NorthBucharest.ro: AI, proprietăți finalizate și mii de locuințe într-un singur ecosistem digital

North Bucharest Investments anunță lansarea platformei northbucharest.ro și a aplicației mobile „North Bucharest – Real Estate”, disponibilă în App Store...

DiverseO săptămână ago

Discuri pentru scutere electrice: ce modele sunt potrivite pentru utilizarea zilnică

Atunci când alegi componentele roților pentru un scuter electric, este important să ții cont nu doar de diametrul exterior (de...

ActualitateO săptămână ago

Festivalul Suflet de România: Peste 100 de producători și artizani locali, apreciați de 25.000 de participanți sosiți pe Domeniul Regal Săvârșin

Pentru al patrulea an consecutiv, în ultimul weekend al lunii aprilie, festivalul Suflet de România a readus la viață lumea...

ActualitateO săptămână ago

Rolul acoperișului în eficiența energetică a casei

Rolul acoperisului in eficienta energetica a unei locuinte este unul fundamental, fiind adesea elementul care face diferenta intre o casa...

UncategorizedO săptămână ago

Studiu: Wegovy protejează masa musculară mai eficient decât Mounjaro

O nouă cercetare clinică pune sub semnul întrebării raportul dintre eficiența în scăderea în greutate și calitatea metabolică a celor...

prelucrare-prin-aschiere_DSC_4933 prelucrare-prin-aschiere_DSC_4933
UncategorizedO săptămână ago

Servicii de prelucrări prin așchiere oferite de Romflex Prod

În industria modernă, precizia și calitatea componentelor mecanice sunt esențiale pentru funcționarea eficientă a echipamentelor și utilajelor. Fie că este...

UncategorizedO săptămână ago

Met Gala 2026: Hairstyle-urile spectaculoase ale vedetelor, semnate Dyson Beauty

Dyson Beauty a fost partenerul de încredere din culisele Met Gala 2026, contribuind la realizarea unor dintre cele mai spectaculoase...

UncategorizedO săptămână ago

AXIS F2180-TE – Senzor termic discret ce monitorizează temperatura în patru zone diferite și trimite automat alerte

Axis Communications, lider global în soluții de supraveghere video și tehnologii de rețea, anunță lansarea senzorului termic AXIS F2180-TE. Conceput...

DiverseO săptămână ago

De ce să folosești o platformă advertoriale pentru publicare de articole

Publicarea de articole pe site-uri externe poate fi o metodă bună prin care îți faci brandul mai vizibil, susții o...

Diverse2 săptămâni ago

Totemul publicitar: cum funcționează un punct de atracție vizuală într-un spațiu aglomerat

Există o categorie de materiale expoziționale care nu stă pe o masă, nu se atârnă pe un perete și nu...

Uncategorized2 săptămâni ago

Lansarea oficială a One UI 8.5 de la Samsung începe pe 6 mai

Samsung extinde lansarea One UI 8.5 la mai multe dispozitive, aducând cele mai noi funcții Galaxy AI în întregul ecosistem...

Top Stiri Comisarul