Connect with us

Actualitate

Dolarul a avut joi cea mai rea zi de după 2017, punând capăt unui an haotic – Finante & Banci

Publicat

pe

Dolarul a consemnat, joi, cea mai mare scădere după 2017, punând capăt unui an haotic, în care moneda a fost folosită ca plasament sigur în martie, când panica provocată de răspândirea Covid-19 a atins nivelul maxim în Statele Unite, înainte de a scădea în urma măsurilor de stimulare fără precedent luate de Rezerva Federală (Fed) pentru susţinerea economiei, transmite Reuters, preluată de Agerpres.

Moneda americană a atins în martie un maxim al ultimilor trei ani, de 102,99, faţă de un coş de monede, înainte de a încheia anul la 89,96, în declin cu 6,77% pe ansamblul anului, şi cu 12,65% faţă de maximul din martie.

Atractivitatea dolarului a scăzut ca urmare a îmbunătăţirii perspectivelor economice, pe fondul începerii campaniilor de vaccinare, a dobânzilor extrem de scăzute şi a achiziţiilor de obligaţiuni ale Fed.

Alţi factori care vor afecta atractivitatea dolarului în 2021 sunt aşteptările referitoare la adoptarea unor măsuri de stimulare suplimentare de către autorităţile americane şi creşterea deficitului bugetar şi al celui de cont curent.

„Mă aştept ca dolarul să se deprecieze în continuare în următorii câţiva ani, în condiţiile în care Fed va menţine dobânzile la zero şi bilanţul contabil uriaş”, a declarat Kevin Boscher, director pentru investiţii la firma de administrare a activelor Ravenscroft.

”Magnitudinea acelor deficite minimizează orice altă economie majoră”, a spus acesta.

Euro a încheiat tranzacţiile la 1,2215 dolari pe unitate, în urcare cu 8,97% pe ansamblul anului. Euro a a urcat miercuri la 1,2310 dolari pe unite, cel mai ridicat nivel atins din aprilie 2018, dar creşterea a fost atenuată ulterior, investitorii marcând profiturile.

Dolarul australian şi dolarul neo-zeelandez au atins, joi, cele mai ridicate niveluri consemnate după aprilie 2018, în raport cu dolarul american. Ulterior au mai atenuat creşterile şi au încheiat anul în urcare cu 9,76%, respectiv cu 6,82% faţă de dolarul american.

Dolarul a scăzut în acest an cu 4,9% în raport cu moneda japoneză, la 103,25 yeni pe unitate.

Moneda americană a scăzut cu 12,09% faţă de coroana suedeză, încheind anul la 8,2176 coroane pe unitate.

Bitcoin a consemnat, joi, un maxim record, de 29.300 de dolari pe unitate, iar avansul din acest an este de peste 300%.

Lira sterlină a închis în creştere cu 2,98%, la 1,3656 dolari pe unitate, după un an plin de incertitudini legate de Brexit. Pe parcursul şedinţei de joi lira a atins 1,3686 dolari pe unitate, cel mai ridicat nivel din mai 2018.

Moneda americană a scăzut în acest an cu 1,79% faţă de dolarul candian, încheind anul la 1,2755 dolari canadieni pe unitate.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized3 zile ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized3 zile ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse3 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized3 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse4 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate5 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized5 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse5 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse6 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized6 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized6 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate6 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse7 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized7 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

UncategorizedO săptămână ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

Actualitate2 săptămâni ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
Social2 săptămâni ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

Uncategorized2 săptămâni ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

Uncategorized2 săptămâni ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul