Connect with us

Actualitate

O bulă uriașă creată de om înconjoară Pământul și ne protejează de radiații / Rowan Atkinson a anunțat un nou film Mr. Bean / Ce spune Sacha Baron Cohen despre Borat 3 – Esential

Publicat

pe

Rowan Atkinson a anunțat că lucrează la un nou film Mr. Bean. Faimosul actor britanic a făcut anunțul într-un interviu acordat Radio Times, relatând că intenționează să îl scoată de la naftalină pe cel mai faimos personaj al său într-un lungmetraj animat, proiectul aflându-se deocamdată în stadiul incipient. Dar de ce în formă animată?.

„Este mai ușor pentru mine să interpretez personajul vocal decât vizual” datorită provocărilor fizice și emoționale pe care le presupune rolul, spune Atkinson. „Nu prea îmi place să îl joc. Povara responsabilității nu este plăcută. Mi se pare stresant și obositor și aștept cu nerăbdare sfârșitul acestuia”.

Atkinson a abordat și zvonurile despre o nouă serie „Blackadder”, afirmând că ar fi o misiune dificilă. „Blackadder a reprezentat energia creativă pe care o aveam cu toții în anii ’80. Să încerci să reproduci asta după 30 de ani nu ar fi ușor”, a declarat acesta, potrivit Empire Online.


Mr. Bean (FOTO: Wenn / Profimedia)

„Monster Hunter Rise” vă va permite să călăriți monștri. ​Capcom a dezvăluit în cadrul unui eveniment digital o mulțime de noi detalii despre cel mai nou titlu al francizei, unul dintre acestea fiind faptul că monștrii din joc vor putea fi călăriți. Noua abilitate va putea fi deblocată cu ajutorul caracteristicii Wyvern Riding, permițând de asemenea controlarea monștrilor și chiar organizarea de lupte între acestea.

Sincer, noul trailer arată… bestial, acesta prezentând și o zonă nouă a jocului, Insulele Frost. Monster Hunter Rise va fi lansat de Capcom pentru Nintendo Switch pe 26 martie dar până atunci compania a lansat un demo gratuit care poate fi descărcat de pe site-ul companiei pentru o perioadă limitată între 7 ianuarie și 1 februarie, relatează IGN.

Showtime a dezvăluit antagonistul din viitorul sezon „Dexter”. Clancy Brown s-a alăturat distribuției viitorului sezon Dexter alături de Michael C. Hall, urmând a juca rolul antagonistului principal Kurt Caldwell.

„Caldwell s-a născut și a crescut în orășelul Iron Lake. De fapt, unii îl consideră primarul neoficial al micului lor oraș. El și-a împlinit visul american trecând de la conducerea unor camioane mari, la fel ca tatăl său, la a deține stația de locală de camioane. Puternic, generos, iubit de toată lumea – este un adevărat om al oamenilor. Dacă îți ține spatele, consideră-te binecuvântat. Dar se întâmplă să îl deranjezi prea tare sau să rănești pe cineva la care ține…Dumnezeu să te ajute”, potrivit descrierii oficiale a personajului.

Brown este cunoscut pentru interpretarea rolul căpitanului Byron Hadley în The Shawshank Redemption, precum și pentru „Viking” Lofgren în Bad Boys, Kurgan în Highlander și jucarea fratelui Justin Crowe în serialul Carnivàle al HBO, conform Deadline.


Clancy Brown (FOTO: Bryan Bedder / Getty Images / Profimedia)

Microsoft a încercat odată să achiziționeze Nintendo dar s-a lovit de hohote de râs. Anul acesta se împlinesc 20 de ani de la prima incursiune a Microsoft pe piața consolelor cu Xbox, marca devenind pe cont propriu un nume puternic în gaming. Dar istoria ar fi putut lua o turnură destul de diferită.

Jurnaliștii de la Bloomberg au realizat mai multe interviuri cu jucători cheie implicați în conceperea, proiectarea și comercializarea Xbox la începuturile sale, conversațiile dezvăluind informații fascinante despre eforturile Microsoft de a intra pe piața consolelor. Probabil cea mai șocantă dintre toate este dezvăluirea că Microsoft a abordat odată Nintendo pentru a cumpăra gigantul japonez

Potrivit lui Kevin Bachus, fostul director de relații cu terții al Xbox, întâlnirea nu a fost luată atât de în serios de japonezi pe cât spera Microsoft. „Pur și simplu au râs în hohote”, își amintește Bachus. „Gen, imaginați-vă o oră în care cineva doar râde de tine. Cam așa a mers acea întâlnire”, a relatat acesta.

Microsoft a abordat și dezvoltatorul japonez Square (cunoscut pentru francizele Final Fantasy și Dragon Quest) în vederea unei posibile achiziții, discuțiile ajungând până la etapa scrisorii de intenție. Bob McBreen, un alt fost director al Xbox, a povestit ce s-a întâmplat în continuare:

„Am avut una dintre acele cine mari cu CEO-ul lor și [fostul CEO Microsoft] Steve Ballmer. A doua zi, stăm în sala lor de ședințe și ei ne spun ‘Bancherul nostru ar dori să facă o declarație’. Și, practic, bancherul s-a ridicat și a spus: ‘Square nu poate încheia această afacere, deoarece prețul este prea mic’. Ne-am făcut bagajele, ne-am dus acasă și ăsta a fost sfârșitul [negocierilor cu] Square”, relatează Destructoid.


Jocul Animal Crossing dezvoltat de Nintendo (FOTO: Flickr)

Sacha Baron Cohen spune că Borat a provocat ultimele sale râsete. Sacha Baron Cohen are câteva vești nu tocmai bune pentru fanii lui Borat: nu intenționează să readucă personajul la viață pentru un nou film. Anunțul a fost făcut de actorul britanic într-un interviu acordat Variety, acesta afirmând că este foarte puțin probabil să îl „reînvie” pe Borat pentru o nouă peliculă

Cohen a relatat că a avut un scop precis pentru revenirea la rolul jurnalistului fictiv kazah anul trecut și nu crede că va găsi motivația pentru un al treilea film. „L-am scos pe Borat din cauza lui Trump”, a spus acesta vorbind despre decizia sa de a reintra în rol după atâția ani, precizând că „a existat un scop al acestui film și nu prea văd scopul de a face unul nou. Deci da, el este închis în dulap”.

Actorul britanic a dezvăluit de asemenea că nu avea de gând să facă o continuare nici pentru primul film deoarece a „jurat să nu mai facă niciodată un alt film sub acoperire” după „Brüno”, mockumentarul său din 2009, din cauza impactului pe care l-a avut asupra vieții sale reale.

„Am fost destul de traumatizat după Brüno. Timp de aproximativ șase luni după [filmări] de fiecare dată când auzeam o sirenă a poliției începeam să devin încordat deoarece am fost alergat de poliție de atâtea ori”, a relatat acesta pentru Variety.

O bulă uriașă creată de om înconjoară Pământul și ne protejează de radiații. O bulă uriașă de frecvențe radio foarte joase (VLF) creată în totalitate de activitățile umane nu numai că înconjoară Pământul, ci creează efecte asemănătoare vremii în spațiu.

Potrivit NASA, fenomenul a fost detectat pentru prima dată în 2017 și este rezultatul comunicațiilor radio VLF, adesea folosite pentru mesaje codificate sau transmise pe distanțe lungi – cum ar fi de exemplu contactarea submarinelor la mare adâncime. Aceste frecvențe s-au „scurs” în spațiu și au creat o barieră în jurul Pământului.

Cercetătorii au descoperit că această bulă uriașă împiedică particulele radioactive să pătrundă în atmosfera Pământului și că a împins centura de radiații Van Allen mai departe în spațiu față de unde era în anii 1960 când a fost cercetată exhaustiv pentru a înțelege potențialele sale efecte asupra misiunilor spațiale care au culminat cu aselenizarea Apollo 11.

„O serie de experimente și observații au descoperit că, în condițiile potrivite, semnalele comunicațiilor radio din gama de frecvențe VLF pot de fapt afecta proprietățile mediului de radiații cu energie ridicată din jurul Pământului”, afirmă Phil Erickson, director adjunct al Observatorului Haystack al MIT, potrivit NASA.

Din păcate, potrivit unui articol din Science Alert, bariera nu rezolvă problema particulelor radioactive care avariază sateliții dar NASA spune că sunt în desfășurare teste pentru a vedea dacă transmisiile VLF pot fi utilizate pentru a elimina excesul de radiații din jurul Pământului, relatează IGN.

A apărut primul trailer pentru „The Reckoning”, viitorul film horror despre Moartea Neagră. The Reckoning o găsește pe Charlotte Kirk în rolul lui Grace Haverstock, care, după ce și-a pierdut soțul în fața marii ciume care a devastat Marea Britanie în anii 1600, este acuzată pe nedrept de vrăjitorie și arestată de cel nemilos vânător de vrăjitoare din Anglia, judecătorul Moorcroft (jucat de Sean Pertwee) .

„Ca parte a procesului creativ am făcut o grămadă de cercetări și, cu cât am dezgropat mai multe despre încercările și necazurile oribile pe care mii de femei au fost nevoite să le îndure, am simțit că această poveste, pe lângă sperieturi, ar trebui să aibă un mesaj mai puternic. The Reckoning este la fel de mult despre emanciparea femeilor cât e despre vânătorile de vrăjitoare și Marea Ciumă din 1665”, a afirmat regizorul Neil Marshall într-o declarație comună cu Kirk.

„Și, bineînțeles, când am făcut început filmările în 2019, nu aveam idee că lumea urmează să fie îngenuncheată de o ciumă modernă și cum asta se va adăuga numeroaselor motive pentru care acest film este atât de relevant pentru publicul de astăzi”, au mai afirmat cei doi. The Reckoning va fi lansat în Statele Unite în 5 februarie, cel mai probabil urmând să ajungă și în restul lumii la scurt timp după, anunță Empire Online.

P.S.: Bănuiesc că ai citit deja că sonda chineză Tianwen-1 va ajunge în 10 februarie pe orbita lui Marte.

Citește și:

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Ce rezoluție trebuie să aibă designul pentru un tricou personalizat imprimat digital Ce rezoluție trebuie să aibă designul pentru un tricou personalizat imprimat digital
Diverse4 ore ago

Ce rezoluție trebuie să aibă designul pentru un tricou personalizat imprimat digital?

Am ținut odată în mână două tricouri identice, cu același logo, comandate în aceeași săptămână, de la același atelier. Unul...

Uncategorized2 zile ago

Greșeala pe care o faci când alegi o bandă LED fără să știi că o faci

Sursa foto: pexels.com  Ajungi pe un site, filtrezi după preț, alegi ceva care „arată bine” și apoi dai comanda. Produsul ...

Uncategorized3 zile ago

Galaxy Z Fold8 Ultra, Fold8 și Flip8: Dispozitive pliabile, perfecționate pentru fiecare stil de viață

Noua serie Galaxy Z deschide un nou capitol în lumea dispozitivelor pliabile, oferind trei experiențe distincte concepute pentru productivitate maximă,...

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans? Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?
Arts & Entertainment::Celebrities4 zile ago

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?

Prima dată când am văzut un dansator de salsa intrând la o oră de contemporan, mi s-a părut o glumă....

Uncategorized4 zile ago

Cine spune că o zi de muncă durează doar opt ore?

HONOR 600 Smart 5G oferă autonomie de până la trei zile pentru cele mai solicitante programe de lucru.   București,...

Diverse4 zile ago

România pierde 12 locuri la competitivitate. O nouă serie RPEP pentru liderii care schimbă organizații

Romanian Performance Excellence Program (RPEP), program de excelență managerială inspirat de modelul Baldrige din Statele Unite, deschide înscrierile pentru o...

Uncategorized4 zile ago

Liber la timp liber: Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time” și pornește misiunea de a susține românii să recupereze timp pentru ce contează cu adevărat

49% dintre românii care pleacă în vacanțe sunt preocupați de siguranța casei și își fac griji în privința spargerilor 32%...

Uncategorized4 zile ago

Compari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere

Pregătirile pentru vacanță stimulează interesul pentru produsele asociate călătoriilor, camerele auto de bord (dashcam) înregistrând cea mai mare creștere, de...

Uncategorized4 zile ago

HONOR Magic V6 transformă telefonul pliabil într-un instrument de productivitate bazat pe inteligență artificială

Ecranul generos, funcțiile AI și multitaskingul avansat răspund nevoilor unui mod de lucru tot mai dinamic.   București, 21 iulie...

Uncategorized4 zile ago

Samsung Galaxy Watch Ultra2 și Watch9: Partenerul tău pentru sănătate la încheietura mâinii

Informații mai detaliate, monitorizare mai precisă și confort de durată care îi ajută pe utilizatori să transforme datele zilnice în...

Uncategorized5 zile ago

Cum influențează vremea eficiența erbicidelor: legătura dintre temperatură, umiditate și vânt

Fotografie de la Helena Lopes pe Pexels.com Pentru fiecare erbicid, temperatura, umiditatea și vântul decid cât de bine se lipește...

TEDx românesc TEDx românesc
Diverse6 zile ago

RePatriot este partener la primul TEDx românesc din diaspora

Peste 700 de români din diaspora și din România sunt așteptați pe 10 octombrie la TEDxParc du Cinquantenaire ED. RePatriot...

DiverseO săptămână ago

S-a lansat Selectat.ro, platforma care selectează ce merită să știi

Selectat.ro, o nouă platformă online de informații, s-a lansat pornind de la o idee simplă: într-un flux tot mai mare...

UncategorizedO săptămână ago

Ce se întâmplă, de fapt, în cabinetul psihologului? Etapele unei evaluări psihologice pentru copii

Sursa foto: pexels.com    Mulți părinți ajung la prima programare fără să știe la ce să se aștepte. Unii vin...

UncategorizedO săptămână ago

Samsung introduce tehnologia Flex Titanium pentru a îmbunătăți ecranele pliabile

Concepută pe baza inovației complete a Samsung în domeniul dispozitivelor pliabile, noua tehnologie de afișare îmbunătățește durabilitatea și reduce vizibilitatea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum alegi sistemul de sonorizare potrivit pentru evenimentul tau

Descoperiți cum să selectați echipamentele audio ideale pentru evenimente corporate, private sau concerte, cu ajutorul soluțiilor complete de închiriere oferite...

UncategorizedO săptămână ago

Dezmembrez Peugeot – piese second-hand pentru reparații rapide și accesibile

Când cauți dezmembrez Peugeot, de cele mai multe ori ai deja o problemă concretă: o piesă defectă, o daună de...

magazin de haine de lux in Cluj-Napoca magazin de haine de lux in Cluj-Napoca
DiverseO săptămână ago

CAPOD’OPERA12 deschide un nou magazin de haine de lux in Cluj-Napoca, pe Strada Horea nr. 8

Un nou capitol incepe pentru CAPOD’OPERA12! Dupa succesul magazinului nostru din Bucuresti si al platformei online capodopera12.ro, avem bucuria sa...

UncategorizedO săptămână ago

Wegovy, prima pastilă GLP-1 pentru slăbit, primește undă verde de la Comisia Europeană

Comisia Europeană a aprobat Wegovy sub formă de comprimat, administrat o dată pe zi, acesta devenind primul tratament oral GLP-1...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Magic V6: construit pentru a fi folosit, proiectat să reziste

Un design ultra-subțire, materiale avansate și un scenariu extrem care pune în valoare durabilitatea noului flagship pliabil HONOR   București,...

Top Stiri Comisarul