Connect with us

Actualitate

Ministrul Educației nu știe când se vor relua cursurile în școli, dar examenele naţionale se vor derula cu prezenţă fizică – Educatie

Publicat

pe

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, afirmă că, în urma consultărilor cu reprezentanţii elevilor, profesorilor şi părinţilor, s-a stabilit ca examenele naţionale să se deruleze cu prezenţă fizică, pentru a se asigura relevanţa lor. „Tematica de examen va fi stabilită, adaptată, corelată cu realităţile acestui an. Nu are niciun sens să negăm faptul că în educaţie au fost pierderi. Important este să identificăm corect acele pierderi”, consideră el, potrivit News.ro.

„Cu toţii au solicitat şi împreună am agreat că vom face tot posibilul ca examenele naţionale să se deruleze predictibil, la datele la care sunt planificate. Am stabilit ca examenele naţionale să se deruleze cu prezenţă fizică, pentru a asigura relevanţa acestor examene naţionale. Având deja două puncte fixe, este foarte posibil să fim nevoiţi să cedăm într-o altă parte, pentru că, dacă n-am ceda în nicio parte, ar fi ca şi cum am avea un an normal, în care nimic nu s-a întâmplat. Lucru în mod evident fals”, a subliniat ministrul Educaţiei.

El a adăugat că se poate flexibiliza tematica de examen.

Ministrul Educaţiei a mai declarat că nu exclude niciun scenariu privind reluarea cursurilor în format fizic, decizia se va lua în funcţie de rata de infectare, iar la finalul lunii ianuarie se va anunţa dacă din data de 8 februarie elevii se vor întoarce în şcoli, potrivit Agerpres.

„Nu excludem niciun scenariu, nici scenariul deschiderii în zonele în care rata de infectare este mai scăzută, nici acela al prioritizării celor mici, grădiniţă şi învăţământ primar, nici scenariul în care acordăm prioritate celor care susţin examene naţionale, clasele a VIII-a şi XII-a, nici alt scenariu sau o combinaţie între aceste scenarii. Anunţul se va face la finalul lunii ianuarie”, a spus Cîmpeanu la TVR1.

Ministrul a adăugat că este sigur că până pe 8 februarie se va învăţa online, iar elevii vor putea merge în şcoli în funcţie de rata de infectare de după vacanţa de iarnă.

„Este sigur că cele trei săptămâni din semestrul întâi vor fi online (…). Ministerul Educaţiei şi Guvernul României îşi doresc să înceapă şcoala pe 8 februarie, însă acest lucru se va face în funcţie de evoluţia ratei de infectare, după vacanţa de iarnă, care s-a încheiat ieri, 10 ianuarie. Ştim foarte bine că sunt necesare 14 zile, deci de aceea am spus că în a doua jumătate a lunii ianuarie, ultima decadă, mai exact, a lunii ianuarie, în funcţie de evoluţia ratei de infectare. Evoluţia campaniei de vaccinare, ne dorim să fie cât mai mulţi profesori vaccinaţi. În funcţie de măsurile adoptate de alte state şi în funcţie de acţiunile remediale pe care trebuie să le facem şi care necesită prezenţa fizică în şcoală, vom lua decizia referitoare la modul în care va începe şcoala pe 8 februarie”, a spus ministrul Sorin Cîmpeanu

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized3 ore ago

BenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne

Noile produse sunt concepute pentru configurațiile cu două monitoare și pentru spațiile de lucru bazate pe iMac   București, România,...

Uncategorized3 ore ago

Se înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB

9 septembrie, București. Anul acesta consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste...

Uncategorized4 ore ago

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

UncategorizedO zi ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse2 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized3 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized3 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

Diverse4 zile ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Actualitate5 zile ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

Uncategorized5 zile ago

Roborock își extinde gama de soluții inteligente pentru îngrijirea gazonului cu RockNeo Q2 LiDAR, prezentat la IFA 2026

București, 4 septembrie 2026 – Roborock, lider global în domeniul roboticii pentru locuință și marca numărul 1 la nivel mondial pe...

Uncategorized5 zile ago

TCL prezintă la IFA 2026 seria TAB A1, cu două dimensiuni de ecran și două experiențe de vizualizare

Cele patru tablete sunt concepute pentru moduri diferite de a urmări conținut, de a citi, de a învăța și de...

Uncategorized5 zile ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

Uncategorized6 zile ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

Economic6 zile ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

Uncategorized7 zile ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

Uncategorized7 zile ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
DiverseO săptămână ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
DiverseO săptămână ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Uncategorized2 săptămâni ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

Top Stiri Comisarul