Connect with us

Actualitate

Cine este primul manager de spital schimbat de Vlad Voiculescu: Cum a fost demis și de Nelu Tătaru și repus în funcție după câteva ore, în aceeași zi – Sanatate

Publicat

pe

Petru Șușcă, aflat la conducerea Spitalului Județean din Cluj de peste 7 ani, este primul manager de spital demis de Vlad Voiculescu în al doilea său mandat de ministru al Sănătății. În mai 2019, într-o sâmbătă seară, Sorina Pintea, la acea vreme ministrul Sănătății, făcea o vizită „inopinată” la Spitalul Județean Cluj, unde găsea, potrivit propriilor spuse, „lipsă de organizare și mizerie”. În decembrie 2019, Șușcă era propus pentru demitere de Consiliul de Administrație al spitalului, arată un document obținut de HotNews.ro. În vara anului trecut, fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, l-a demis și el pe Petru Șușcă, dar numai pentru câteva ore. În aceeași zi, Șușcă era repus în funcție printr-un Ordin semnat de această dată nu de ministrul Tătaru, ci de secretarul său de stat Horațiu Moldovan. Coincidență sau nu, demiterea lui Petru Șușcă de la conducerea celui mai mare spital din Cluj a coincis și cu un atac lansat de primarul Emil Boc la adresa lui Vlad Voiculescu, pe tema înființării centrelor de vaccinare împotriva COVID-19 și a sursei de finanțare.

„Imaginea pe care pacienții o vad când intră în acest spital este dezolantă, lipsa de organizare și mizeria din curtea spitalului nu sunt o carte de vizita demnă să dea încredere celor care vin aici pentru a-și rezolva o problemă medicală”, afirma Sorina Pintea, ministrul Sănătății la acea vreme, în mai 2019, după o vizită neanunțată la Spitalul Județean Cluj. Fără să ia, însă, vreo măsură în legătură cu unitatea medicală, aflată în subordinea Ministerului Sănătății.

Petru Șușcă

Pe 6 ianuarie, noul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, a făcut prima mutare din mandatul său la conducerea unui spital: l-a demis pe Petru Șușcă și a numit-o în locul acestuia, ca manager interimar, pe Claudia Diana Gherman, medic chirurg și conferențiar universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj. Ordinul prin care Vlad Voiculescu l-a demis pe Petru Șușcă și cel prin care a numit-o pe Claudia Diana Gherman nu au apărut încă în Monitorul Oficial, până la momentul publicării acestui articol. Documentul semnat de ministrul Sănătății a fost obținut de HotNews.ro:

Tot pe 6 ianuarie, Vlad Voiculescu a numit și un nou Consiliu de Administrație al Spitalului Județean din Cluj:


Petru Șușcă fusese propus pentru demitere de vechiul Consiliu de Administrație al Spitalului Județean Cluj încă din decembrie 2019, arată o Hotărâre a CA, document obținut de HotNews.ro. „Ținând cont de cele expuse și în virtutea atribuțiilor Consiliului de Administrație consacrate de prevederile art. 187, punctul 10, litera f) din Legea 95/2006, propunem analiza de către cei în drept a materialului prezentat în vederea deciziei de revocare din funcție a managerului Petru Șușca întrucât cele constatate vizează prevederile art. 184, alin.1, litera b din Legea 95/2006, în sensul neîndeplinirii culpabile a obligațiilor managerului”, se arăta în Hotărârea adoptată de Consiliul de Administrație al Spitalului Județean Cluj în decembrie 2019.

Cu toate acestea, Petru Șușcă a „supraviețuit” în funcție până în iulie 2020, când Nelu Tătaru, ministrul Sănătății la acea vreme, a semnat un ordin de demitere a acestuia. Pe 2 iulie 2020, Nelu Tătaru l-a demis pe Petru Șușcă, numindu-l manager interimar în locul său pe Daniel Mureșan, medic primar obstetrică-ginecologie.

În aceeași zi, pe 2 iulie, la distanță de doar câteva ore, medicul Horațiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății, semnează un Ordin de ministru prin care Daniel Mureșan este revocat din funcția de manager interimar al Spitalului Județean Cluj, în care fusese numit în aceeași zi.

Prin încă un Ordin de ministru, semnat tot de Horațiu Moldovan și datat tot 2 iulie 2020, Petru Șușcă este repus în funcția de manager interimar al Spitalului Județean din Cluj, din care fusese demis în aceeași zi de ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. Medicul Horațiu Moldovan este în continuare secretar de stat în Ministerul Sănătății. El le-a „supraviețuit” ultimilor doi miniștri ai Sănătății – Victor Costache și Nelu Tătaru – iar Vlad Voiculescu a apucat să numească un singur secretar de stat, de la revenirea sa în minister: pe Andreea Moldovan, directorul medical al Spitalului de Boli Infecțioase din Brașov și unul dintre cei mai cunoscuți epidemiologi din România, care i-a luat locul lui Dragoș Garofil.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 zile ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse3 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate4 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized4 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse4 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse5 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized5 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized5 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate6 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse6 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized6 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized7 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul