Connect with us

Actualitate

Nicuşor Dan: 15-20% din blocurile din Bucureşti primesc căldură sub parametri / Suntem în momentul cel mai de jos – Radio – TV

Publicat

pe

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat luni seară, la Digi24, că în 15-20% dintre blocurile bucureştene furnizarea agentului termic se realizează sub parametri şi că Termoenergetica a decis să nu crească presiunea, pentru a nu risca apariţia unei avarii.

„Cu cât e presiunea mai mare, cu atât riscul de a avea o avarie e mai mare, pentru că e o presiune pe o reţea care este ciur. Dacă apare o avarie, o să ai 5-10-15 blocuri care nu o să aibă apă caldă o zi, o zi şi jumătate, două. Şi atunci, într-o zi foarte friguroasă cum este cea de azi, nu îţi permiţi acest risc. Şi atunci, mai bine dai mai puţin, ca să nu ai riscul să produci o avarie. (…) Între 15-20% din blocuri (au furnizare sub parametri, n.r.). (…) Am fi avut două alternative. Unu: să dăm la foarte mulţi 22 de grade, cu riscul să apară o avarie şi unii să aibă 10 grade sau să dăm unei părţi din Bucureşti 19 grade”, a spus Nicuşor Dan, potrivit Agerpres.

Întrebat cum comentează declaraţiile unei bucureştence din Calea Victoriei care spune că din 12 ianuarie are „doar 19 grade în casă”, Nicuşor a susţinut că în unele ţări europene o astfel de temperatură reprezintă o normalitate. Pe de altă parte, a dat asigurări că bucureştenii vor plăti doar pentru consumul real de energie calorică.

„Să ştiţi că sunt ţări europene în care asta e o normalitate, să ai 19 grade. (…) Lumea s-a obişnuit undeva la 22 (în Bucureşti, n.r.). (…) Fiecare din blocurile de locuinţe care sunt alimentate din sistemul centralizat are contor care măsoară exact căldura pe care o primesc. Dacă primesc căldură mai puţină vor plăti mai puţin. (…) Am primit asigurări de la Termoenergetica potrivit cărora se plăteşte exact cât este consumul de energie calorică”, a precizat Nicuşor Dan.

Edilul general a mai menţionat că starea sistemului de termoficare este „consecinţa unor ani în care nu s-a făcut nimic”. El a reamintit că în timpul mandatului său a fost semnat un contract pentru 300 de milioane de euro, fonduri europene, în vederea reabilitării reţelei de termoficare, dar şi că PMB intenţionează să preia ELCEN. Totodată, a spus că primăria intenţionează să lanseze licitaţii, astfel încât în această vară mai mulţi constructori să lucreze la reabilitarea reţelei de termoficare.

„Suntem în momentul cel mai de jos al sistemului de termoficare din Bucureşti. Este consecinţa unor ani în care nu s-a făcut nimic, nu s-au alocat bani şi, mai ales, nu s-au făcut investiţii în schimbarea reţelei. (…) Ce pot eu să promit este că iarna viitoare va fi mai bine, peste încă o iarnă va fi mult mai bine şi o să stabilizăm sistemul acesta. (…) Probabil că aceste zile, cum este ziua de azi şi probabil următoarele două-trei, sunt cele mai friguroase zile din această iarnă”, a declarat Nicuşor Dan.

Ulterior, într-o postare pe Facebook, edilul a dorit să ofere lămuriri în legătură cu afirmaţiile făcute la Digi24.

„Pentru că au început să apară interpretări la o replică pe care am dat-o în seara asta la Digi24, vreau să precizez. Am spus că sunt ţări în care temperatura de 19 grade în casă este normală, dar nu am spus că e normal să ai 19 grade în casă, la Bucureşti. Un sistem de încălzire normal e un sistem în care fiecare are în casă ce temperatură vrea şi plăteşte proporţional. Toate acţiunile mele din aceste două luni şi jumătate de mandat au urmărit ca, pe termen mediu şi lung, să avem un astfel de sistem”, a scris el.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Cum se optimizează prelucrarea materialelor dificile pe CNC? Cum se optimizează prelucrarea materialelor dificile pe CNC?
Diverse5 ore ago

Cum se optimizează prelucrarea materialelor dificile pe CNC?

Prelucrarea unui aliaj greu de așchiat nu se câștigă prin forță brută. Se câștigă prin echilibru. Trebuie să ții sub...

Cum pot preveni acumularea de gheață și zăpadă pe jante? Cum pot preveni acumularea de gheață și zăpadă pe jante?
Diverse6 ore ago

Cum pot preveni acumularea de gheață și zăpadă pe jante?

Într-o dimineață de ianuarie, după o noapte cu ninsoare udă, am plecat cu mașina fără să mă uit prea atent...

Ce rezoluție trebuie să aibă designul pentru un tricou personalizat imprimat digital Ce rezoluție trebuie să aibă designul pentru un tricou personalizat imprimat digital
Diverse11 ore ago

Ce rezoluție trebuie să aibă designul pentru un tricou personalizat imprimat digital?

Am ținut odată în mână două tricouri identice, cu același logo, comandate în aceeași săptămână, de la același atelier. Unul...

Uncategorized2 zile ago

Greșeala pe care o faci când alegi o bandă LED fără să știi că o faci

Sursa foto: pexels.com  Ajungi pe un site, filtrezi după preț, alegi ceva care „arată bine” și apoi dai comanda. Produsul ...

Uncategorized4 zile ago

Galaxy Z Fold8 Ultra, Fold8 și Flip8: Dispozitive pliabile, perfecționate pentru fiecare stil de viață

Noua serie Galaxy Z deschide un nou capitol în lumea dispozitivelor pliabile, oferind trei experiențe distincte concepute pentru productivitate maximă,...

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans? Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?
Arts & Entertainment::Celebrities4 zile ago

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?

Prima dată când am văzut un dansator de salsa intrând la o oră de contemporan, mi s-a părut o glumă....

Uncategorized4 zile ago

Cine spune că o zi de muncă durează doar opt ore?

HONOR 600 Smart 5G oferă autonomie de până la trei zile pentru cele mai solicitante programe de lucru.   București,...

Diverse4 zile ago

România pierde 12 locuri la competitivitate. O nouă serie RPEP pentru liderii care schimbă organizații

Romanian Performance Excellence Program (RPEP), program de excelență managerială inspirat de modelul Baldrige din Statele Unite, deschide înscrierile pentru o...

Uncategorized4 zile ago

Liber la timp liber: Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time” și pornește misiunea de a susține românii să recupereze timp pentru ce contează cu adevărat

49% dintre românii care pleacă în vacanțe sunt preocupați de siguranța casei și își fac griji în privința spargerilor 32%...

Uncategorized4 zile ago

Compari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere

Pregătirile pentru vacanță stimulează interesul pentru produsele asociate călătoriilor, camerele auto de bord (dashcam) înregistrând cea mai mare creștere, de...

Uncategorized5 zile ago

HONOR Magic V6 transformă telefonul pliabil într-un instrument de productivitate bazat pe inteligență artificială

Ecranul generos, funcțiile AI și multitaskingul avansat răspund nevoilor unui mod de lucru tot mai dinamic.   București, 21 iulie...

Uncategorized5 zile ago

Samsung Galaxy Watch Ultra2 și Watch9: Partenerul tău pentru sănătate la încheietura mâinii

Informații mai detaliate, monitorizare mai precisă și confort de durată care îi ajută pe utilizatori să transforme datele zilnice în...

Uncategorized5 zile ago

Cum influențează vremea eficiența erbicidelor: legătura dintre temperatură, umiditate și vânt

Fotografie de la Helena Lopes pe Pexels.com Pentru fiecare erbicid, temperatura, umiditatea și vântul decid cât de bine se lipește...

TEDx românesc TEDx românesc
Diverse6 zile ago

RePatriot este partener la primul TEDx românesc din diaspora

Peste 700 de români din diaspora și din România sunt așteptați pe 10 octombrie la TEDxParc du Cinquantenaire ED. RePatriot...

DiverseO săptămână ago

S-a lansat Selectat.ro, platforma care selectează ce merită să știi

Selectat.ro, o nouă platformă online de informații, s-a lansat pornind de la o idee simplă: într-un flux tot mai mare...

UncategorizedO săptămână ago

Ce se întâmplă, de fapt, în cabinetul psihologului? Etapele unei evaluări psihologice pentru copii

Sursa foto: pexels.com    Mulți părinți ajung la prima programare fără să știe la ce să se aștepte. Unii vin...

UncategorizedO săptămână ago

Samsung introduce tehnologia Flex Titanium pentru a îmbunătăți ecranele pliabile

Concepută pe baza inovației complete a Samsung în domeniul dispozitivelor pliabile, noua tehnologie de afișare îmbunătățește durabilitatea și reduce vizibilitatea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum alegi sistemul de sonorizare potrivit pentru evenimentul tau

Descoperiți cum să selectați echipamentele audio ideale pentru evenimente corporate, private sau concerte, cu ajutorul soluțiilor complete de închiriere oferite...

UncategorizedO săptămână ago

Dezmembrez Peugeot – piese second-hand pentru reparații rapide și accesibile

Când cauți dezmembrez Peugeot, de cele mai multe ori ai deja o problemă concretă: o piesă defectă, o daună de...

magazin de haine de lux in Cluj-Napoca magazin de haine de lux in Cluj-Napoca
DiverseO săptămână ago

CAPOD’OPERA12 deschide un nou magazin de haine de lux in Cluj-Napoca, pe Strada Horea nr. 8

Un nou capitol incepe pentru CAPOD’OPERA12! Dupa succesul magazinului nostru din Bucuresti si al platformei online capodopera12.ro, avem bucuria sa...

Top Stiri Comisarul