Connect with us

Actualitate

Der Spiegel: Temeri privind drepturile omului – Experții cer suspendarea acordului de investiții UE-China – International

Publicat

pe

Peste 100 de experți cer să se pună capăt acordului de investiții UE-China. Motivele invocate de ei sunt violări grave ale drepturilor omului și suprimarea mișcărilor democratice din China.

În ultimele câteva zile s-a coagulat un front larg al opoziției față de acord. Peste 100 de experți renumiți în problemele Chinei, cercetători și activiști pentru drepturile omului de pe tot globul cer suspendarea Acordului Cuprinzător de Investiții UE-China (CAI). Cel puțin temporar.

„În ciuda probelor privind epurarea etnică, munca silnică și alte violări grave ale drepturilor omului, conducerea instituțiilor europene a ales să semneze un acord care nu obține din partea guvernului chinez nici un angajament real care să garanteze sistarea crimelor împotriva umanității sau a sclaviei”, se afirmă într-o scrisoare deschisă destinată instituțiilor europene, primită și de Der Spiegel înainte de a fi publicată.

Pe 30 decembrie, președinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen a anunțat încheierea cu succes a șapte ani de negocieri cu China. „Acordul de astăzi este un important reper istoric în relația noastră cu China și pentru agenda noastră comercială bazată pe valori”, a declarat Von der Leyen.

Acordul e menit a îmbunătăți accesul companiilor europene la piața chineză și a asigura o competiție echitabilă. El nu a intrat încă în vigoare, necesitând ratificarea de către Parlamentul European. Semnatarii scrisorii vor să împiedice ratificarea.

Acordul e „bazat pe un set naiv de supoziții cu privire la caracterul Partidului Comunist Chinez”, se afirmă în scrisoare, și „cimentează actuala dependență strategică a Europei de China și contravine valorilor fundamentale ale Europei”. Autorii consideră că fie și numai actualul grad de dependență este „alarmant”. Ei argumentează că întreprinderile chineze de stat au profitat de perioada de după criza financiară din 2008 pentru „a cumpăra pachete substanțiale de acțiuni la elemente esențiale ale infrastructurii europene”.

Argumentele invocate de susținătorii acordului, între care acela că Beijingul a fost forțat în cursul negocierilor să facă unele concesii semnificative în privința drepturilor muncitorilor, sunt respinse din prima de autorii scrisorii. Concesiile sunt „atât de vagi încât sunt, în esență, inutile”, scriu ei.

„Retragere imediată”

„Mai mult, este o amăgire să-ți imaginezi că Beijingul își va respecta promisiunile în aceste chestiuni de investiții și comerț, când în ultimii ani el și-a încălcat cu atâta regularitate promisiunile”, afirmă scrisoare. Drept exemple, autorii indică suprimarea mișcării democratice din Hong Kong, lagărele de muncă silnică pentru minoritatea musulmană uigură, cele mai recente sancțiuni impuse de China Australiei și declarațiile belicoase la adresa Taiwanului.

Printre semnatari regăsim cercetători de la London School of Economics și Universitatea Princeton, alături de președintele Congresului Mondial Uigur, Dolkun Isa, care trăiește în Germania. Lor li s-au alăturat și fostul ministru italian de externe Giulio Terzi di Sant’Agata și Harriet Evans, profesoară la Universitatea din Westminster și expertă în chestiuni legate de gen și drepturile omului în China.

Semnatarii cer UE să „se retragă imediat din Acordul Cuprinzător de Investiții Uniunea Europeană-China” și să suspende orice noi negocieri până când în China se va fi realizat un progres „substanțial și verificabil” în privința situației drepturilor omului.

Andreas Fulda, unul dintre inițiatorii scrisorii și membru al Asia Research Institute din cadrul Universității din Nottingham, a declarat: „Comisia Europeană acționează ca și cum ar fi posibil să separi politica de economie, fapt care e imposibil în cazul Chinei”.

Mareike Ohlberg, expertă în China la Asia Program al organizației German Marshall Fund, acuză și ea CE de naivitate. „Ei încearcă să prezinte favorabil publicului acordul, ca pe un succes. De unde devine evident că există o lipsă de înțelegere cu privire la câtă încredere se poate avea în China în calitate de partener la un tratat.”Jakub Janda, director la European Values Center din Praga, consideră că suveranitatea Europei e în primejdie și a criticat rolul jucat de Germania la negocieri. „În interiorul UE Germania e cea care a presat pentru acord, și astfel a așezat lăcomia egoistă a anumitor companii mai presus de securitatea geopolitică a Europei.”CE crede că tratatul va fi finalizat până la începutul lui 2022. Textul lui exact va fi publicat curând.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 zile ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse3 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate4 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized4 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse4 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse5 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized5 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized5 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse5 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized6 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized7 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul