Connect with us

Actualitate

Parlamentul din Portugalia a votat pentru legalizarea eutanasiei / Statele în care eutanasierea este legală sau au alte forme de moarte asistată – International

Publicat

pe

Parlamentul Portugaliei a votat vineri pentru legalizarea eutanasiei, această ţară urmând să devină cea de a şaptea din lume care le va permite pacienţilor în faza terminală a bolii să obţină asistenţă din partea unui medic pentru a-şi pune capăt vieţii, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Persoanele de peste 18 ani vor putea să solicite asistenţă pentru a-şi pune capăt zilelor dacă se află în fază terminală şi suferă de o durere „persistentă” şi „insuportabilă”, cu excepţia cazului în care se consideră că nu au discernământul necesar pentru a lua o astfel de decizie.

Acest proces va fi deschis doar pentru cetăţenii portughezi şi rezidenţii legali, pentru a preveni ca oamenii să călătorească în Portugalia pentru a obţine ajutor medical ca să-şi pună capăt zilelor.

Legea se află acum în mâinile preşedintelui Marcelo Rebelo de Sousa, un conservator, pentru promulgare. El a declarat anterior că va respecta votul parlamentului.

Unii au criticat momentul acestui vot, reprezentanţi ai partidului de opoziţie PSD (de centru-dreapta) afirmând că din cauza pandemiei de coronavirus care afectează ţara „există o mare nelinişte, o mare teamă în rândul oamenilor care are legătură cu chestiuni de viaţă şi de moarte”.

Într-o scrisoare adresată parlamentului, două grupuri care administrează majoritatea căminelor de bătrâni din Portugalia, care au fost dur lovite de pandemie, susţin că „aprobarea eutanasiei reprezintă o lipsă de respect pentru toţi aceşti oameni”.

Însă liderul parlamentar al formaţiunii Oameni-Animale-Natură, Ines Real, a declarat: „Este necinstit să invoci un moment extrem de dificil în ţară… să confuzi decesele legate de COVID-19 cu procesul legislativ care are drept obiectiv să permită eutanasia pentru cei suferinzi”.

Portugalia, o ţară majoritar catolică ce a petrecut o mare parte din secolul al XX-lea, până la revoluţia din 1974, sub un regim fascist, a făcut de atunci mari paşi înainte în reformele liberale care susţin drepturile omului. Acest stat a legalizat avorturile în 2007 şi a autorizat căsătoriile între persoanele de acelaşi sex în 2010.

Unde este legală eutanasia sau altă formă de moarte asistată

Potrivit AFP, în Olanda, din 2002, administrarea unui medicament care provoacă moartea a fost autorizată atunci când pacientul o solicită în deplinătatea facultăților mentală și are suferință „insuportabilă și interminabilă” din cauza unei boli diagnosticate ca fiinf incurabile, dar este necesar și avizul unui al doilea medic.

Olanda a fost, de asemenea, prima care a permis condiții stricte de eutanasie pentru minori de 12 ani și peste. În aprilie 2020, Curtea Supremă a aprobat eutanasierea persoanelor cu demență avansată, chiar dacă acestea nu mai sunt capabile să-și reitereze dorința.

În octombrie, Olanda a anunțat planuri de legalizare a eutanasiei copiilor bolnavi în fază terminală cu vârsta cuprinsă între unu și doisprezece ani.

Belgia a dezincriminat eutanasierea în 2002 în condiții strict definite de lege. Pacientul își poate exprima dorințele printr-o „declarație prealabilă” valabilă timp de cinci ani sau poate face cererea expresă dacă este capabil să se exprime.

În februarie 2014, Belgia a devenit prima țară care a autorizat eutanasierea fără limită de vârstă pentru copiii „capabili de discernământ” care suferă de o boală incurabilă.

Din martie 2009, eutanasierea a fost autorizată în Luxemburg în anumite condiții pentru pacienții adulți condamnați.

În SPANIA, pacienții au în prezent dreptul de a refuza tratamentul. Camera Deputaților a votat în decembrie în prima lectură un proiect de lege care recunoaște dreptul la eutanasie în condiții stricte. Acest text nu a fost încă examinat de Senat.

În ITALIA, în septembrie 2019, Curtea Constituțională a dezincriminat sinuciderea asistată (persoana ia singură doza letală) în condiții stricte, în ciuda unei legi care le interzice.

ELVETIA permite sinuciderea asistată și tolerează eutanasierea indirectă (tratarea suferinței cu posibile efecte secundare moartea) și eutanasia pasivă (întreruperea dispozitivului medical care susține viața).

FRANȚA a introdus în 2005 dreptul de a „lăsa să moară” care favorizează îngrijirile paliative, apoi a autorizat în 2016 „sedarea profundă și continuă până la moarte”, care constă în adormirea permanentă a pacienților incurabili și în suferințe foarte mari, al căror prognostic vital este „pe termen scurt”.

În SUEDIA, eutanasierea pasivă este legală din 2010.

În REGATUL UNIT, întreruperea îngrijirii în anumite cazuri a fost autorizată din 2002. Din 2010, urmăririle penale au fost mai puțin sistematice împotriva persoanelor care ajută din compasiune o persoană dragă să se sinucidă, dacă aceasta din urmă și-a exprimat în mod clar intenția de a face acest lucru.

În GERMANIA și AUSTRIA eutanasierea pasivă este tolerată dacă pacientul a solicitat-o. În februarie 2020, Curtea Constituțională Germană a interzis sinuciderea asistată „organizată” de medici sau asociații.

În Austria, Curtea Constituțională a decis în decembrie că țara încalcă legea de bază transformând sinuciderea asistată într-o infracțiune, ordonând guvernului să o legifereze pentru a ridica interdicția până la sfârșitul anului 2021.

În DANEMARCA, din 1992, fiecare cetățean își poate declara în scris refuzul oricărui tratament stăruitor.

În NORVEGIA, eutanasierea pasivă este autorizată la cererea pacientului la sfârșitul vieții sau a unei persoane dragi dacă aceasta din urmă este inconștientă.

În UNGARIA, pacienții incurabili își pot refuza tratamentul.

În LITUANIA, oprirea tratamentului la sfârșitul vieții este autorizată. Acesta este și cazul în SLOVENIA dacă pacientul și-a exprimat dorința.

În LETONIA, medicii nu vor fi urmăriți penal dacă deconectează un pacient la sfârșitul vieții sale pentru a pune capăt suferinței sale.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized9 ore ago

BenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne

Noile produse sunt concepute pentru configurațiile cu două monitoare și pentru spațiile de lucru bazate pe iMac   București, România,...

Uncategorized9 ore ago

Se înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB

9 septembrie, București. Anul acesta consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste...

Uncategorized10 ore ago

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

UncategorizedO zi ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse2 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized3 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized3 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

Diverse4 zile ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Actualitate5 zile ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

Uncategorized5 zile ago

Roborock își extinde gama de soluții inteligente pentru îngrijirea gazonului cu RockNeo Q2 LiDAR, prezentat la IFA 2026

București, 4 septembrie 2026 – Roborock, lider global în domeniul roboticii pentru locuință și marca numărul 1 la nivel mondial pe...

Uncategorized5 zile ago

TCL prezintă la IFA 2026 seria TAB A1, cu două dimensiuni de ecran și două experiențe de vizualizare

Cele patru tablete sunt concepute pentru moduri diferite de a urmări conținut, de a citi, de a învăța și de...

Uncategorized5 zile ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

Uncategorized6 zile ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

Economic6 zile ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

Uncategorized7 zile ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

Uncategorized7 zile ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
DiverseO săptămână ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
DiverseO săptămână ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Uncategorized2 săptămâni ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

Top Stiri Comisarul