Connect with us

Actualitate

În Orientul Mijlociu, Joe Biden se distanțează ușor de cei mai apropiați aliați ai lui Trump, Arabia Saudită și Israelul – International

Publicat

pe

Cu mici pași, Joe Biden a început deja să redefinească prioritățile Statelor Unite în Orientul Mijlociu, printr-o ușoară distanțare de Arabia Saudită și Israel, pilonii strategiei anti-Iran a predecesorului său Donald Trump, și încercând în același timp să reia dialogul cu Teheranul, scrie AFP.

La două săptămâni de la sosirea sa la Casa Albă, acesta a anunțat joi sfârșitul susținerii americane pentru campania militară saudită din Yemen, afirmând că va „crea o catastrofă umanitară și strategică”.

Acest prim mare discurs despre politica externă a fost interesant atât prin conținutul său cât și prin omisiuni.

Noul președinte american nu a menționat Israelul atunci când a evocat relansarea alianțelor – de altfel, acesta nu a discutat încă cu premierul Benjamin Netanyahu.

A citat doar într-o singură frază „amenințările” legate de Iran, una dintre temele favorite ale lui Donald Trump.

Și a trecut sub tăcere acordul nuclear iranian, din care fostul președinte iranian a retras SUA în 2018. Un acord în care Joe Biden, care era vicepreședintele lui Barack Obama atunci când a fost încheiat, în 2015, intenționează să revină.

Drepturile omului

„Cu Israelul și Arabia Saudită, aliați pe care Trump i-a reabilitat după era Obama, administrația Biden este pregătită să se distanțeze ușor, chiar dacă nu de aceeași manieră”, spune Aaron David Miller.

Față de Israel, acest fost diplomat american crede că Joe Biden dorește probabil să aștepte alegerile parlamentare din martie – pentru a vedea care va fi soarta lui Benjamin Netanyahu, care a raliat conservatorii americani împotriva acordului nuclear iranian.

Prin aceasta, Biden „afișează o ruptură cu maniera în care Trump a gestionat relațiile cu israelienii”, extrem de strânse în cei patru ani de mandat ai miliardarului american, adaugă Aaron David Miller, expert în think-tank-ul Carnegie Endowment for International Peace.

În privința Iranului, expertul consideră că președintele vrea să arate că „nu aleargă după Teheran”. Dacă secretarul de Stat Antony Blinken a numit un emisar pentru acest dosar exploziv, el a avertizat că salvarea acordului din 2015 va necesita timp.

Dar distanțarea față de saudiți și israelieni a putea fi văzută ca o garanție de bunăcredință de către Iran.

Iar prin stoparea implicării indirecte a celei mai mari puteri militare din lume în războiul din Yemen, teatrul celei mai grave crize umanitare din lume, potrivit ONU, Joe Biden își respectă o promisiune de campanie și arată că dorește să acorde prioritate pentru drepturile omului.

„Revenirea la normal”

Din aceleași rațiuni, Antony Blinken a decis să retragă rebelii Houthis de pe lista neagră americană a „organizațiilor teroriste”. Acești rebeli, susținuți de Iran, se luptă în prezent cu guvernul yemenit susținut de Arabia Saudită.

Înscrierea lor pe lista neagră, decisă in extremis de administrația Trump, a fost criticată de organizațiile umanitare deoarece risca să îngreuneze aducerea de ajutoare în vastele teritorii controlate de Houthis.

Desigur, susținerea pentru coaliția saudită în Yemen a început sub Barack Obama, dar miliardarul republican și administrația sau au susținut împotriva a toate Riadul și prințul moștenitor Mohammed bin Salman, considerat „responsabil”, potrivit Senatului americani, pentru asasinarea ziaristului saudit Jamal Khashoggi. Donald Trump a afirmat tot timpul că privilegiază vânzarea de arme către Arabia Saudită în raport cu aceste acuzații.

Evoluțiile în curs nu înseamnă însă că Washingtonul întoarce spatele acestor doi aliați esențiali.

Joe Biden și-a confirmat susținerea față de Riad, în special în fața atacurilor din partea grupărilor pro-Iran. Șeful diplomației americane a discutat cu omologul său saudit Fayçal bin Farhan despre „provocările comune” cu care se confruntă cele două țări, după cum a relatat agenția de presă oficială a Regatului (SPA).

Președintele american, un moderat, a respins, de asemenea, apelurile aripii de stânga a partidului democrat de a pune mai accentuat în discuție sprijinul american pentru statul evreu. Și nu se așteaptă să revină asupra unor decizii unilaterale și controversate ale predecesorului său în favoarea Israelului, precum recunoașterea Ierusalimului drept capitală.

Brian Katulis, de la think-tank-ul apropiat de stânga Center for American Progress, descrie poziția actualului președinte drept o „revenire la normal”.

„Trump a plasat întreaga greutate a Americii pe un singur taler al balanței în marile confruntări regionale dintre Arabia Saudită și Iran și dintre Israel și palestinieni”, explică el. Iar acest lucru „nu a redus tensiunile regionale și a favorizat chiar o escaladare”.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized5 ore ago

BenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne

Noile produse sunt concepute pentru configurațiile cu două monitoare și pentru spațiile de lucru bazate pe iMac   București, România,...

Uncategorized5 ore ago

Se înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB

9 septembrie, București. Anul acesta consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste...

Uncategorized6 ore ago

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

UncategorizedO zi ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse2 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized3 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized3 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

Diverse4 zile ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Actualitate5 zile ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

Uncategorized5 zile ago

Roborock își extinde gama de soluții inteligente pentru îngrijirea gazonului cu RockNeo Q2 LiDAR, prezentat la IFA 2026

București, 4 septembrie 2026 – Roborock, lider global în domeniul roboticii pentru locuință și marca numărul 1 la nivel mondial pe...

Uncategorized5 zile ago

TCL prezintă la IFA 2026 seria TAB A1, cu două dimensiuni de ecran și două experiențe de vizualizare

Cele patru tablete sunt concepute pentru moduri diferite de a urmări conținut, de a citi, de a învăța și de...

Uncategorized5 zile ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

Uncategorized6 zile ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

Economic6 zile ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

Uncategorized7 zile ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

Uncategorized7 zile ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
DiverseO săptămână ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
DiverseO săptămână ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Uncategorized2 săptămâni ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

Top Stiri Comisarul