Connect with us

Actualitate

VIDEO Hațeg: Imagini rare cu o turmă de zimbri care se plimblă prin pădure – Mediu

Comisarul

Publicat

pe

Imagini rare cu o turmă de zimbri care se plimblă prin pădure au fost filmate în rezervația Hațeg. Acolo trăiesc nouă zimbri, patru femele și cinci masculi, potrivit Mediafax.

Imaginile cu turma de zimbri au fost publicate pe pagina de Facebook a regiei naționale Romsilva, cea care administrează Rezervația Hațeg.

„Zimbrii din Rezervația Hațeg la o plimbare prin pădurea Slivuț. Filmarea a fost realizată de colegii noștri de la Ocolul Silvic Retezat din cadrul Direcției Silvice Hunedoara, care administrează Rezervația de Zimbri Hațeg”, au relatat reprezentanții Romsilva pe rețeaua de socializare.

Reprezentanții regiei de stat au povestit că rezervația de la Hațeg a fost înființată în 1958. În prezent, în interior sunt nouă zimbri.

„Rezervația de Zimbri Hațeg a fost înființată de silvicultorii români în 1958, când a fost adusă în România prima pereche de zimbri din Polonia, fiind astfel reintrodusă specia la două secole după dispariția sa de pe teritoriul țării. În 1963 a mai fost adusă o pereche de zimbri tot din Polonia, iar în 1966 s-a ajuns, prin înmulțire, la 8 exemplare. Din acest nucleu de zimbri au fost transferate, în timp, mai multe exemplare în mai multe zone ale țării, unele fiind eliberate în natură. În prezent, în Rezervația de Zimbri Hațeg a Ocolului Silvic Retezat se află 9 zimbri, 4 femele și 5 masculi, toți într-o stare bună de sănătate, fapt ce denotă că zimbrii sunt bine îngrijiți aici”, au precizat cei de la Romsilva.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează trei nuclee de zimbri, cu peste o sută de exemplare.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Actualitate2 ore ago

China: Ministerul de externe îl convoacă pe ambasadorul japonez pentru comentariile fostului premier Shinzo Abe – International

Ministerul de externe de la Beijing l-a convocat miercuri seară pe ambasadorul Japoniei în China pentru o „întâlnire de urgenţă”,...

Actualitate4 ore ago

CENUSEVEDELE ascuns în fotografii – Cultura

Joi, 2 decembrie, ora 19:30, pe pagina de Facebook Cărturești, se va povesti despre cenusevedele din fotografii. Alături de autorul...

Actualitate6 ore ago

Europa caută cu dispearare un nou lider? Cine o să o înlocuiască pe Merkel: Emmanuel Macron, Mario Draghi sau Olaf Scholz? – International

”Percepută ca liderul de facto al Uniunii Europene şi al lumii libere”, Angela Merkel se pregătește să iasă din scenă...

Actualitate8 ore ago

Ciolacu: Nu am nicio problemă cu doamna Vicol în privinţa profesionalismului / Am văzut multe propuneri legislative foarte bine făcute – Radio – TV

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nu are nicio problemă cu activitatea profesională a deputatului Laura Vicol, numită la şefia...

Actualitate10 ore ago

VIDEO Defilare desincronizată de 1 Decembrie la Cluj-Napoca. Jandarmeia Română: „Moment de neacceptat” – Esential

Nu toate defilările au mers ca pe roate miercuri de Ziua Națională a României. La Cluj-Napoca, jandarmii care au participat...

Actualitate12 ore ago

OMS: Insuficienţa vaccinării şi a depistării, o rețetă perfectă pentru ca variantele să se reproducă – Coronavirus

Lumea se confruntă cu un „cocktail toxic” din cauza acoperirii vaccinale insuficiente și a nivelului insuficient a depistării, a avertizat...

Actualitate15 ore ago

VIDEO „La mulţi ani” s-a putut citi pe 1 Decembrie și în Times Square din New York – Esential

Pe 1 decembrie, în Times Square din New York , un mesaj în limba română le ura ”La mulți ani...

Actualitate17 ore ago

UPDATE Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen: UE trebuie să ia în calcul introducerea obligativității vacccinării antiCovid – International

UE trebuie să ia în calcul introducerea obligativității vacccinării antiCovid ca reacție față de răspândirea în Europa a noii tulpini...

Actualitate19 ore ago

Cum arată sigla Google creată special pentru Ziua Națională a României – Esential

Cel mai important motor de căutare, Google, a decorat pagina principala în limba română cu o siglă realizată special pentru...

Actualitate21 de ore ago

Coronavirus România – date parțiale: Peste 1.100 de cazuri noi / Mult mai puțini morți COVID față de ziua anterioară – Coronavirus

În ultima zi au fost raportate peste 1.100 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-COV-2, în scădere față de...

Actualitate23 de ore ago

Pfizer solicită autorizarea pentru rapelul vaccinului la adolescenții de 16-17 ani – International

Pfizer a anunţat marţi că a depus o cerere de autorizare pentru o doză de rapel a vaccinului său anti-COVID-19...

ActualitateO zi ago

Azi intră în circulație prima bancnotă de 20 de lei, pe care figurează Ecaterina Teodoroiu. Cum arată noua bancnotă – Finante – Banci

Prima bancnotă pe care este prezentă o personalitate feminină, Ecaterina Teodoroiu, cu o valoare de 20 de lei, este pusă...

ActualitateO zi ago

Financial Times: Populația Chinei se micșorează, și încă rapid​ – International

​Vă mai aduceți aminte de Japonia în 1989?În macroeconomie există o zicală veche și cam uzată: „Demografia este destinul”. Ideea...

ActualitateO zi ago

Alexandru Rafila, despre posibile relaxări ale măsurilor de sărbători: Trebuie văzut contextul epidemiologic. Suntem în scenariul verde, dar contează trendul. Gândiţi-vă ce s-a întâmplat astă vară – Radio – TV

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat marţi seară, referindu-se la posibile relaxări ale măsurilor de sărbători, că trebuie văzut contextul...

ActualitateO zi ago

Cupa Davis: Germania, în semifinale după ce a învins Marea Britanie în meciul de dublu – Fotbal

Germania s-a calificat în semifinalele Cupei Davis, după ce a trecut de reprezentativa din Marea Britanie, scor 2-1, marți, la...

ActualitateO zi ago

Ciolacu spune că n-a negociat cu Iohannis guvernul PSD-PNL. „Lucrurile” pe care liderul social-democrat spune că nu le-a uitat – Politic

Marcel Ciolacu susține că nici el și niciun social-democrat nu a negociat cu președintele Klaus Iohannis formarea Guvernului, discuţiile având...

ActualitateO zi ago

CM 2023, preliminarii: România, surclasată de Italia – Fotbal

​Echipa națională de fotbal feminin a României a pierdut categoric, marţi, la Voluntari, în fața Italiei, scor 5-0, meciul disputat...

Actualitate2 zile ago

DigiSport: Kylian Mbappe, viral: cum a reacționat când a văzut pe ce loc s-a clasat în ierarhia pentru Balonul de Aur

Balonul de Aur a fost primit în 2021 de Lionel Messi, în timp ce Kylian Mbappe, văzut de multă lume...

Actualitate2 zile ago

Universitatea Oxford: Nu există nicio dovadă că vaccinurile nu protejează de formele grave de Covid-19 cu Omicron – Coronavirus

Universitatea din Oxford a transmis marți că nu există nicio dovadă că vaccinurile nu ar putea preveni formele grave de...

Actualitate2 zile ago

Grecia: Vaccinarea devine obligatorie pentru cei peste 60 de ani / Care este sancțiunea în caz de refuz – Coronavirus

Grecia a anunțat marți că va face obligatorie vaccinarea COVID-19 pentru persoanele cu vârsta de peste 60 de ani, o...

Top Stiri Comisarul