Connect with us

Actualitate

AUR l-a exclus și pe deputatul Mihai Lasca care este condamnat penal pentru vătămare corporală – Politic

Publicat

pe

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a decis, miercuri, în ședința Biroului Național de Conducere al Partidului excluderea din partid a deputatului Mihai Lasca și retragerea sprijinului politic acordat senatorului Diana Șoșoacă-Ivanovici, potrivit Mediafax.

În ședința BNCP a AUR s-a decis excluderea deputatului Mihai Lasca din partid, motivând că, la momentul includerii sale pe listele de candidați AUR, acesta a omis să prezinte conducerii partidului faptul că este urmărit penal pentru organizare de grup infracțional și este condamnat penal pentru vătămare corporală.

„Trecut său de natură infracțională și comportamentul nesincer în raport cu colegii de partid îl fac pe domnul Lasca să fie incompatibil cu principiile și valorile AUR. Începând cu data prezentei decizii, domnia sa își va exercita mandatul de deputat în afara grupului AUR”, arată AUR, într-un comunicat de presă transmis miercuri seara.

De asemenea, în aceeași ședință s-a decis retragerea sprijinului politic acordat senatorului Diana Șoșoacă Ivanovici. AUR își motivează decizia prin faptul că Șoșoacă a refuzat sistematic să acționeze, atât în parlament, cât și în spațiul public, în conformitate cu strategia grupului senatorial AUR, precum și cu deciziile conducerii partidului.

„De la data prezentului comunicat, dna senator Diana Șoșoacă Ivanovici își exercita mandatul în afara grupului senatorial al AUR”, se mai arată în documentul citat.

AUR a mai discutat în ședință despre continuarea demersurilor pentru invalidarea mandatului de deputat al lui Francisc Tobă.

„Pentru viitoarele scrutine electorale, AUR va institui un sistem mult mai riguros de verificare și selecție a candidaților, prin care să nu mai fie posibilă alegerea în funcții publice a unor persoane incompatibile cu legea sau cu valorile AUR și care nu acționează în conformitate cu deciziile forurilor de conducere ale partidului”, se mai arată în comunicat.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorizedo oră ago

Ce caută românii pe Google de Black Friday

Black Friday are deja o tradiție în România, dar comportamentul românilor legat de acest moment al cumpărăturilor s-a schimbat de-a...

Uncategorized2 ore ago

Câți ani poate rezista un telefon pliabil?

Cu o balama testată pentru 500.000 de plieri și tehnologii avansate de protecție, HONOR Magic V6 reflectă experiența acumulată de...

Uncategorized6 ore ago

Roborock anunță ofertele de Black Friday la eMAG

București, România – 5 noiembrie 2026 – Roborock anunță ofertele de Black Friday la eMAG, începând cu 6 noiembrie, cu...

Uncategorized6 ore ago

PC Garage anunță produsele la ofertă din cadrul Black Friday de Gaming 2026

București, România, 5 noiembrie 2026  – PC Garage, unul dintre cele mai importante magazine online de produse IT și electronice...

Uncategorized2 zile ago

Scuze, fani ai genului Horror – Samsung face experiența de vizionare de Halloween înfricoșător de bună!

Samsung colaborează cu psihologul Emma Kenny pentru a vă oferi cele mai bune sfaturi despre cum să profitați la maximum...

Uncategorized2 zile ago

Next Level Racing lansează F-GT Shift, un cockpit care trece de la poziția Formula la GT în mai puțin de cinci secunde

Noul model oferă trei poziții de condus, reglaje fără unelte și compatibilitate cu echipamente Direct Drive. București, România – 3...

Uncategorized3 zile ago

Black Friday 2026, cea mai mare ediție de până acum în România: peste 250 de magazine participante și 50 de zile de reduceri

BLACKFRIDAY.ro, site-ul oficial Black Friday în România, monitorizează 268 de magazine și centralizează informațiile despre campaniile organizate între 19 octombrie...

Uncategorized3 zile ago

Novo România a adus discuția despre sănătate și wellbeing în prim-plan la Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week 2026

București, 30 octombrie 2026. Novo România a fost partener strategic al Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week (MBBFW), cel mai relevant eveniment dedicat...

Uncategorized3 zile ago

Zyxel Networks lansează seria de switch-uri XS1935 pentru a elimina blocajele din rețea pentru IMM-urile în creștere

Noile switch-uri multi-gigabit de 10G combină conectivitatea la viteză maximă cu o gestionare flexibilă, ajutând IMM-urile să  utilizeze cele mai...

Actualitate4 zile ago

Echipamentul moto potrivit: protecție și confort la fiecare deplasare

Deplasarea pe motocicletă oferă libertate și mobilitate, dar presupune și o atenție sporită la siguranță. Indiferent dacă motocicleta este folosită...

Uncategorized4 zile ago

Masaj de relaxare: 10 beneficii pentru corp, minte și reducerea stresului

Ritmul alert al vieții moderne, orele petrecute la birou și responsabilitățile zilnice pot contribui la acumularea stresului și a tensiunii...

Uncategorized4 zile ago

Mobilă la comandă București: cum alegi producătorul potrivit pentru casa ta

Amenajarea unei locuințe este un proces în care fiecare alegere contează. De la organizarea bucătăriei până la compartimentarea dressingului și...

Uncategorized4 zile ago

Pilates București: cum alegi studioul potrivit și ce beneficii oferă antrenamentele

Într-un oraș dinamic, unde programul încărcat, stresul și orele petrecute la birou fac parte din rutina zilnică, tot mai multe...

Diverse5 zile ago

Black Friday 2026 la Oriflame: reduceri la parfumuri, cosmetice și cadouri pentru sărbători

Black Friday are talentul de a transforma un simplu „mă uit puțin” într-un wishlist foarte serios. Mai ales când în...

Diverse7 zile ago

După o toamnă secetoasă, grâul a răsărit neuniform. Specialiștii AEROCROP explică ce trebuie verificat înainte de iarnă

După o toamnă cu deficit de apă în mai multe regiuni agricole, grâul nu a pornit la fel peste tot....

UncategorizedO săptămână ago

Încrederea se construiește prin inovație: Samsung obține statutul Consumer Superbrand România 2026–2027

69% dintre respondenții care au evaluat Samsung îl asociază cu inovația constantă, iar indicatorul de încredere crește la 67%, potrivit...

DiverseO săptămână ago

TUYA Bucharest lansează o serie de evenimente Dinner & Show. Prima ediție, Halloween Night – Experience by Prestige, are loc pe 31 octombrie

TUYA Bucharest, restaurant premium dining situat în Parcul Herăstrău, în zona de nord a Capitalei (Șoseaua Nordului nr. 1), lansează...

Uncategorized2 săptămâni ago

Revelionul într-o destinație exotică și cum îți pregătești vacanța

Pentru mulți turiști, trecerea dintre ani înseamnă temperaturi scăzute, petreceri în spații închise și câteva zile libere petrecute aproape de...

Uncategorized2 săptămâni ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 săptămâni ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Top Stiri Comisarul