Connect with us

Actualitate

„El a aprins fitilul”: democraţii lansează un apel la condamnarea lui Trump pentru a evita o recidivă – International

Comisarul

Publicat

pe

După două zile de expunere implacabilă a faptelor, presărată cu imagini şocante, procurorii democraţi i-au îndemnat joi pe senatori să-l condamne pe Donald Trump pentru „incitare la insurecţie” în cursul asaltului asupra Capitoliului american, afirmând că sunt convinşi că va recidiva dacă revine la Casa Albă, comentează AFP, citată de Agerpres. Al 45-lea preşedinte al Statelor Unite „ştia cât de explozivă era situaţia”, a afirmat unul dintre procurorii democraţi, Joe Neguse. „El a aprins fitilul şi l-a aruncat direct către această cameră, spre noi”, a continuat el în direcţia celor 100 de senatori, judecători, juraţi şi martori ai acestui proces istoric.

„Vă cerem cu umilinţă să-l condamnaţi pe preşedintele Trump pentru infracţiunea de care este fără îndoială vinovat. Pentru că, dacă nu faceţi asta, dacă ne prefacem că nu s-a întâmplat sau, mai rău, dacă lăsăm să rămână fără răspuns, cine poate spune că nu se va întâmpla din nou?”, a subliniat el.

Cu înregistrări video ale violenţelor din 6 ianuarie şi citate selectate în sprijin, acuzarea prezentat timp de două zile atacul asupra sediului Congresului SUA. O expunere ca o lovitură de box, care poate a mişcat liniile, ar vrea să creadă președintele Biden.

Dar fostul magnat imobiliar rămâne foarte popular în rândul dreptei şi este puţin probabil ca 17 senatori republicani să accepte să voteze alături de cei 50 de senatori democraţi pentru a forma majoritatea necesară condamnării lui.

El ar putea fi achitat în următoarele zile.

Vineri va fi rândul apărării să ia cuvântul la prânz, pentru maximum două zile.

Atacul criminal din 6 ianuarie „a fost apogeul acţiunilor preşedintelui, nu o anomalie”, a afirmat Jamie Raskin, care conduce echipa de parlamentari din Camera Reprezentanţilor însărcinaţi cu susţinerea acuzării împotriva miliardarului republican.

„Cine, din această cameră, poate crede că va înceta să incite la violenţă pentru a-şi atinge scopurile, dacă i se va permite să se întoarcă în Biroul Oval?”, a insistat el.

Preşedintele Joe Biden, care până acum păstrat o oarecare distanţă, și-a exprimat speranța că procesul şi-ar putea schimba cursul. „Cred că unii republicani poate şi-au schimbat părerea”, a declarat el presei.

Purtătoarea sa de cuvânt, Jen Psaki, s-a grăbit să precizeze că nu a fost vorba despre o certitudine, ci de o reflectare a emoţiilor sale. Potrivit acesteia, preşedintele american a fost „afectat” de înregistrările video prezentate miercuri, care au reamintit violenţa fără precedent a atacului, iar cuvintele sale au reflectat „cât de şocat şi de trist este”.

Poliţişti urlând de durere, congresmeni îngroziţi, atacatori ameninţând: un montaj de fragmente din înregistrările video surprinse de camerele de supraveghere, unele inedite, cu videoclipuri postate de participanţii la revoltă, prin care acuzatorii le-au reamintit senatorilor că ei înşişi au scăpat cu puţin de „ce e mai rău”.

Aceştia au plasat astfel atacul în contextul cruciadei post-electorale a celui de-al 45-lea preşedinte american. „Marea minciună”: aşa au descris lunga campanie de dezinformare post-alegeri, întreţinută de republican, care a repetat săptămâni întregi, fără dovezi, că a fost victima unei fraude electorale masive.

Instalat în Florida, el a refuzat să depună mărturie în faţa senatorilor. Dar vocea sa a continuat să răsune în sala de şedinţe a Camerei superioare a Congresului SUA, unde acuzarea a proiectat multe extrase din discursurile sale aprinse, a reprodus mesajele sale incendiare de pe Twitter, a citat cele mai controversate afirmaţii ale sale.

După eşecul plângerilor sale în justiţie şi multiplelor sale presiuni asupra agenţilor electorali din statele-cheie, „preşedintele Trump s-a trezit lipsit de opţiuni non-violente pentru a rămâne la putere”, a estimat congresmanul Ted Lieu.

În data de 6 ianuarie, el i-a îndemnat pe partizanii săi să manifesteze la Washington în momentul în care Congresul certifica victoria adversarului său, Joe Biden. „Luptaţi-vă ca diavolii”, le-a spus Trump.

Când au lansat asaltul asupra Capitolului, „credeau că respectă ordinele comandantului-şef”, a subliniat procurorul Diana DeGette, membră a Camerei Reprezentanţilor, citând comentariile făcute în instanţă de zeci de persoane puse sub acuzare.

Trei agenţi de pază au murit în sau în legătură cu atacul: unul a fost lovit cu un stingător, ceilalţi doi s-au sinucis în zilele următoare, au afirmat democraţii, insistând, de asemenea, asupra „traumei” de durată cauzate tuturor angajaţilor prezenţi la Congres.

„Unul dintre angajaţii echipei de curăţenie mi-a spus cât de rău și umilit s-a simţit atunci când a trebuit să cureţe excrementele de pe pereţi, sângele unei protestatare ucise, ferestrele sparte, obiectele aruncate pe pământ”, a reamintit congresmanul David Cicilline.

Expunerea faptelor a fost salutată miercuri de senatorul republican John Thune: „o treabă bună”. Dar nu i-a mişcat pe mulţi aliaţi ai lui Donald Trump, cum ar fi Lindsey Graham, convins că „votul nevinovat va ieşi întărit”.

„Fac un film”, a criticat joi avocatul fostului preşedinte, David Schoen, denunţând videoclipurile „jignitoare”.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Diverse21 de ore ago

Glowcare.ro – platforma care redefinește frumusețea prin știință, echilibru și grijă autentică

Într-o perioadă în care informațiile despre îngrijire și frumusețe sunt tot mai greu de filtrat, un nou proiect editorial vine...

Diverse22 de ore ago

BeautyTrend.ro – noua revistă online care redefinește conceptul de frumusețe și stil de viață în România

O nouă publicație digitală își face apariția în peisajul media românesc: beautytrend.ro, o revistă online dedicată femeilor moderne, interesate de...

Politic2 zile ago

Miza de un miliard de euro a gap-ului de TVA. România a obținut eliminarea din PNRR a unui jalon pentru reducerea deficitului de încasare de TVA

România a obținut eliminarea din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a jalonului prin care trebuia să reducă deficitul...

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate? Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?
Business::Customer Service2 zile ago

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?

Întrebarea revine ca o undă scurtă într-o conversație între prieteni plecați de ani buni din țară: poți trimite un pachet...

Uncategorized3 zile ago

O nouă etapă în promovarea digitală: Perspektive Vision oferă advertoriale personalizate pe 4.200+ site-uri

Perspektive Vision anunță extinderea rețelei media la peste 4200 de publicații și oferă advertoriale personalizate pentru agenții, branduri și magazine...

Social4 zile ago

Spitalul Digenio – Excelență în gastroenterologie sub îndrumarea prof. univ. dr. Marcel Tanțău

Într-o lume în care ritmul vieții și alimentația dezechilibrată afectează tot mai des sănătatea digestivă, Spitalul Digenio din Cluj-Napoca a devenit un...

Diverse4 zile ago

Dr. Voica Roxana susține un eveniment LIVE despre longevitate și rolul microbiomului în menținerea sănătății

Miercuri, 22 octombrie, de la ora 19:00, Dr. Voica Roxana, medic gastroenterolog şi nutriţionist, invită publicul larg la un eveniment interactiv transmis...

Politic5 zile ago

Unul dintre cei mai apropiați oameni de Trump are un mesaj special pentru România: „Țara voastră va avea un rol esenţial”

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, prezintă duminică, din SUA, mesajul emisarului special pentru parteneriate globale Paolo Zampolli. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare,...

Diverse7 zile ago

Pahare din carton pentru Crăciun, cu design festiv, de la Evamar

Piața HoReCa este tot mai competitivă și, ca întotdeauna, detaliile vizuale sunt cele care fac diferența. Evamar, unul dintre principalii...

ActualitateO săptămână ago

Spălătorie auto profesională Oradea – Interior și exterior fără cusur

Clean-Spot.ro Expertul tău în curățare tapițerie și detailing interior auto Oradea Transformă interiorul mașinii tale cu servicii profesionale de detailing...

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață? Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?
DiverseO săptămână ago

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?

Există alegeri în viață care par mărunte, dar care, odată făcute, îți pot schimba complet modul în care îți trăiești...

DiverseO săptămână ago

Calitatea materialelor face diferența: Ce trebuie să știi despre freza și mandrina pentru unghii

Când vine vorba de realizarea unei manichiuri impecabile, nu este suficient doar să ai talent sau să urmezi cele mai...

UncategorizedO săptămână ago

Rezultatele studiului AFSRU – HR Insights 2025

  Comunicat de presă Asociația Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane (AFSRU) București, 16 octombrie 2025 Viitorul muncii, sub semnul...

UncategorizedO săptămână ago

Cum te ajută izolația exterioară cu vată minerală să economisești la facturile de energie

Într-o perioadă în care eficiența energetică a devenit o prioritate atât pentru locuințele noi, cât și pentru cele vechi, alegerea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum să implementezi digitalizarea în mod eficient în cadrul companiei tale

    Digitalizarea reprezintă procesul prin care companiile integrează tehnologia digitală în toate aspectele activității lor, transformând modul în care...

DiverseO săptămână ago

Consumul de pește în sarcină

Dragă mămică, știu că primele luni de sarcină vin cu o combinație de emoție, curiozitate și, adesea, teamă. Fiecare decizie...

UncategorizedO săptămână ago

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung este esențială pentru asigurarea durabilității și funcționalității acestuia. Implanturile dentare sunt soluții inovatoare care...

DiverseO săptămână ago

LABIRINT – Sergiu Tuhuțiu debutează ca actor într-un spectacol care îmbină muzica și teatrul: o confesiune despre greșeli, iubire și supraviețuire

După ce a cucerit marile scene ale lumii, de la Londra la New York și până la Sankt Petersburg, pianistul...

Stiri localeO săptămână ago

Curățare Saltele Oradea Profesionalism în fiecare detaliu

Curățare Tapiterie și Saltele în Oradea Descoperă Soluția Ideală pentru Un Mediu Curat și Sănătos cu Clean-Spot.ro Ai nevoie de...

UncategorizedO săptămână ago

Thrillerul MVM în România. Este compania maghiară care vrea să cumpere E.ON Furnizare un „Cal Troian al Rusiei”? Mituri politizate vs. realitate

Tranzacția prin care compania energetică maghiară MVM încearcă să achiziționeze E.ON Furnizare România a fost blocată. Mai mult, cazul „MVM...

Top Stiri Comisarul