Connect with us

Actualitate

Varianta britanică a coronavirusului suferă mutaţii care preocupă cercetătorii în privinţa protecţiei oferite de vaccinurile create​ – Coronavirus

Publicat

pe

Noua variantă a coronavirusului SARS-CoV-2 descoperită prima dată în regiunea britanică Kent stârneşte îngrijorări întrucât ea la rândul ei suferă mutaţii, astfel că ar putea diminua protecţia oferită de vaccinurile anti-Covid-19, a declarat directoarea programului britanic de supraveghere genetică (Covid-19 Genomics UK consortium) Sharon Peacock, relatează joi agenţia Reuters, potrivit Agerpres.

„Ceea ce este preocupant în legătură cu aceasta este că varianta 1.1.7 care circulă de mai multe săptămâni şi luni începe să sufere mutaţii din nou şi să dobândească noi mutaţii care ar putea afecta modul în care noi combatem virusul în ce priveşte imunitate şi eficacitatea vaccinurilor”, a spus Sharon Peacock la postul BBC.

Astfel, o nouă mutaţie, identificată prima dată în oraşul englez Bristol, a fost calificată drept „Variantă Preocupantă” (Variant of Concern) de către Grupul consultativ privind virusurile noi şi emergente (New and Emerging Respiratory Virus Threats Advisory Group).

Potrivit consilierului ştiinţific al guvernului britanic, Patrick Vallance, varianta descoperită la Bristol are una dintre aceleaşi mutaţii ale variantei coronavirusului descoperită în Africa de Sud. „Nu este surprinzător că s-a întâmplat şi se va întâmpla de asemenea în altă parte”, a spus acest oficial miercuri, menţionând de asemenea că „trebuie să continuăm testarea efectelor vaccinului în această situaţie”.

Au fost descoperite până în prezent 21 de cazuri de Covid-19 cu această variantă care are mutaţia E484K, survenită în proteina Spike a virusului, aceeaşi modificare observată la variantele coronavirusului din Africa de Sud şi Brazilia.

Există până în prezent trei variante majore ale coronavirusului SARS-CoV-2 care îngrijorează cercetătorii: varianta sud-africană, cunoscută ca 20I/501Y.V2 sau B.1.351, cea britanică, denumită 20I/501Y.V1 sau B.1.1.7, şi varianta braziliană, denumită P.1.

Varianta britanică, mai infecţioasă, dar nu neapărat şi mai letală faţă de celelalte, va fi probabil întâlnită în toată lumea, susţine Sharon Peacock. „Odată ce vom învinge (virusul) sau el va suferi singur mutaţii care să-l facă mai puţin virulent – în provocarea bolii -, atunci vom putea să nu mai fi îngrijoraţi. Dar, cred, privind înspre viitor, vor mai trece ani până atunci. În total încă vreo 10 ani, în opinia mea”, spune Sharon Peacock.

La rândul său, premierul britanic Boris Johnson a sugerat că în viitor britanicii ar putea avea nevoie de vaccinări repetate pentru a ţine pasul cu mutaţiile coronavirusului.

Cele două vaccinuri anti-Covid-19 autorizate până în prezent în Marea Britanie, Pfizer/BioNTech şi AstraZeneca, oferă protecţie împotriva variantei britanice a coronavirusului.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Ce rezoluție trebuie să aibă designul pentru un tricou personalizat imprimat digital Ce rezoluție trebuie să aibă designul pentru un tricou personalizat imprimat digital
Diverse2 ore ago

Ce rezoluție trebuie să aibă designul pentru un tricou personalizat imprimat digital?

Am ținut odată în mână două tricouri identice, cu același logo, comandate în aceeași săptămână, de la același atelier. Unul...

Uncategorized2 zile ago

Greșeala pe care o faci când alegi o bandă LED fără să știi că o faci

Sursa foto: pexels.com  Ajungi pe un site, filtrezi după preț, alegi ceva care „arată bine” și apoi dai comanda. Produsul ...

Uncategorized3 zile ago

Galaxy Z Fold8 Ultra, Fold8 și Flip8: Dispozitive pliabile, perfecționate pentru fiecare stil de viață

Noua serie Galaxy Z deschide un nou capitol în lumea dispozitivelor pliabile, oferind trei experiențe distincte concepute pentru productivitate maximă,...

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans? Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?
Arts & Entertainment::Celebrities4 zile ago

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?

Prima dată când am văzut un dansator de salsa intrând la o oră de contemporan, mi s-a părut o glumă....

Uncategorized4 zile ago

Cine spune că o zi de muncă durează doar opt ore?

HONOR 600 Smart 5G oferă autonomie de până la trei zile pentru cele mai solicitante programe de lucru.   București,...

Diverse4 zile ago

România pierde 12 locuri la competitivitate. O nouă serie RPEP pentru liderii care schimbă organizații

Romanian Performance Excellence Program (RPEP), program de excelență managerială inspirat de modelul Baldrige din Statele Unite, deschide înscrierile pentru o...

Uncategorized4 zile ago

Liber la timp liber: Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time” și pornește misiunea de a susține românii să recupereze timp pentru ce contează cu adevărat

49% dintre românii care pleacă în vacanțe sunt preocupați de siguranța casei și își fac griji în privința spargerilor 32%...

Uncategorized4 zile ago

Compari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere

Pregătirile pentru vacanță stimulează interesul pentru produsele asociate călătoriilor, camerele auto de bord (dashcam) înregistrând cea mai mare creștere, de...

Uncategorized4 zile ago

HONOR Magic V6 transformă telefonul pliabil într-un instrument de productivitate bazat pe inteligență artificială

Ecranul generos, funcțiile AI și multitaskingul avansat răspund nevoilor unui mod de lucru tot mai dinamic.   București, 21 iulie...

Uncategorized4 zile ago

Samsung Galaxy Watch Ultra2 și Watch9: Partenerul tău pentru sănătate la încheietura mâinii

Informații mai detaliate, monitorizare mai precisă și confort de durată care îi ajută pe utilizatori să transforme datele zilnice în...

Uncategorized5 zile ago

Cum influențează vremea eficiența erbicidelor: legătura dintre temperatură, umiditate și vânt

Fotografie de la Helena Lopes pe Pexels.com Pentru fiecare erbicid, temperatura, umiditatea și vântul decid cât de bine se lipește...

TEDx românesc TEDx românesc
Diverse6 zile ago

RePatriot este partener la primul TEDx românesc din diaspora

Peste 700 de români din diaspora și din România sunt așteptați pe 10 octombrie la TEDxParc du Cinquantenaire ED. RePatriot...

DiverseO săptămână ago

S-a lansat Selectat.ro, platforma care selectează ce merită să știi

Selectat.ro, o nouă platformă online de informații, s-a lansat pornind de la o idee simplă: într-un flux tot mai mare...

UncategorizedO săptămână ago

Ce se întâmplă, de fapt, în cabinetul psihologului? Etapele unei evaluări psihologice pentru copii

Sursa foto: pexels.com    Mulți părinți ajung la prima programare fără să știe la ce să se aștepte. Unii vin...

UncategorizedO săptămână ago

Samsung introduce tehnologia Flex Titanium pentru a îmbunătăți ecranele pliabile

Concepută pe baza inovației complete a Samsung în domeniul dispozitivelor pliabile, noua tehnologie de afișare îmbunătățește durabilitatea și reduce vizibilitatea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum alegi sistemul de sonorizare potrivit pentru evenimentul tau

Descoperiți cum să selectați echipamentele audio ideale pentru evenimente corporate, private sau concerte, cu ajutorul soluțiilor complete de închiriere oferite...

UncategorizedO săptămână ago

Dezmembrez Peugeot – piese second-hand pentru reparații rapide și accesibile

Când cauți dezmembrez Peugeot, de cele mai multe ori ai deja o problemă concretă: o piesă defectă, o daună de...

magazin de haine de lux in Cluj-Napoca magazin de haine de lux in Cluj-Napoca
DiverseO săptămână ago

CAPOD’OPERA12 deschide un nou magazin de haine de lux in Cluj-Napoca, pe Strada Horea nr. 8

Un nou capitol incepe pentru CAPOD’OPERA12! Dupa succesul magazinului nostru din Bucuresti si al platformei online capodopera12.ro, avem bucuria sa...

UncategorizedO săptămână ago

Wegovy, prima pastilă GLP-1 pentru slăbit, primește undă verde de la Comisia Europeană

Comisia Europeană a aprobat Wegovy sub formă de comprimat, administrat o dată pe zi, acesta devenind primul tratament oral GLP-1...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Magic V6: construit pentru a fi folosit, proiectat să reziste

Un design ultra-subțire, materiale avansate și un scenariu extrem care pune în valoare durabilitatea noului flagship pliabil HONOR   București,...

Top Stiri Comisarul