Doamna Maia Sandu a câştigat alegerile prezidenţiale din Republica Moldova pe baza promisiunii de a organiza alegeri anticipate. Este normal ca orice preşedinte să dorească a avea de partea sa o majoritate în Parlament, atunci când doreşte să promoveze anumite reforme, vitale pentru statul pe care îl conduce. Tentaţia alegerilor anticipate există în orice democraţie. Unele ţări au sisteme mai flexibile care permit declanşarea alegerilor anticipate, altele au sisteme mai rigide. În general, sistemele parlamentare intră în prima categorie, cele semi-prezidenţiale în cea de-a doua.
Republica Moldova a optat de la bun început pentru un sistem rigid de declanşare a alegerilor anticipate. Este nevoie de două solicitări de investitură care să fie respinse de Parlament. Republica Moldova ar fi trebuit să studieze cu atenţie cum a eşuat de fiecare dată încercarea de a avea alegeri anticipate în România. Nici atunci când un partid aflat la guvernare, aflat pe un loc foarte bun în preferinţele electoratului, a dorit să declanşeze alegerile anticipate nu a reuşit acest lucru. Explicaţia stă în intervenţia unui actor extern jocului politic înre legislativ şi executiv: Curtea Constituţională.
La fel se prezintă situaţia şi în Republica Moldova. Hotarârea Curții Constituționale din 6 august prevede următoarele:
“Așadar, răspunzând la întrebarea autorului sesizării, în baza considerentelor Hotărârii Curții Constituționale nr. 32 din 29 decembrie 2015, Curtea reține că marja discreționară a Președintelui Republicii la desemnarea candidatului pentru funcția de Prim-ministru este limitată. În cazul în care este constituită o majoritate parlamentară absolută formalizată, Președintele Republicii este obligat să desemneze candidatul înaintat de această majoritate pentru funcția de Prim-ministru. În cazul în care nu este constituită o majoritate parlamentară absolută formalizată, Preşedintele Republicii este obligat ca, după consultarea fracţiunilor parlamentare, să desemneze un candidat pentru funcţia de Prim-ministru, chiar dacă fracţiunile parlamentare nu sunt de acord cu propunerea sa”.
Spre deosebire de România, unde decizia CCR a venit după declanşarea mecanismului alegerilor anticipate, în Republica Moldova era cunoscută această jurisprudenţă a Curţii, fiind după cum se poate vedea de dată foarte recentă.
Doamna Maia Sandu a refuzat însă să ia în calcul constituirea unui grup de parlamentari care să poată alcătui o majoritate parlamentară formalizată. Pentru a câştiga turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, Maia Sandu a avut nevoie de voturile celor care votaseră în primul tur cu candidatul partidului Şor. Aceste voturi au fost obţinute, iar acest partid a declarat că susţine ideea alegerilor anticipate.
Ce anume l-a determinat pe Ilan Shor să renunţe la ideea alegerilor anticipate si să alieze cu PSRM pentru a construi o majoritate aleternativă? Este greu de dat un răspuns în acest moment. Oricum, alianţa sa cu PSRM nu a fost spontană, ci premeditată cu suficient timp înainte.
Maia Sandu a însărcinat-o pe doamna Natalia Gavriliţa ca premier desemnat, iar aceasta a prezentat o formulă de guvern în plenul Parlamentului în data de 11 februarie. În repetate rânduri, doamna Gavriliţa, precum şi alţi membri ai cabinetului propus, au declarat că nu vor să fie votaţi. În ziua votului, nimic nu anticipa crearea unei noi majorităţi în Parlament. A surprins întrucâtva faptul că deputaţii Partidului Şor au părăsit sala înainte de vot dar acestui gest nu i s-a dat o conotaţie dincolo de intenţia de a nu se poziţiona deloc faţă de tema alegerilor anticipate.
Imediat după votul din Parlament, Maia Sandu a chemat partidele politice la consultări. Între timp, până la începerea consultărilor, PSRM şi Partidul Şor au anunţat crearea unei noi majorităţi parlamentare şi au înaintat candidatura doamnei Mariana Durleşteanu în funcţia de premier, împreună cu o listă de 54 de semnături.
Au ştiut cei din PAS şi Maia Sandu de această intenţie în prealabil? Din desfăşurarea evenimentelor, se pare că nu. Niciunul dintre cei care doreau alegeri anticipate nu a evocat public posibilitatea formării unei noi majorităţi parlamentare, înainte de votul din Parlament sau în timpul acestui vot. Constituirea unei noi majorităţi şi candidatura doamnei Durleşteanu au luat prin surprindere, deşi este evident că acest act nu ar fi fost posibil fără o pregătire prealabilă minuţioasă.
Maia Sandu a anunţat în seara aceleiaşi zile că o propune tot pe Natalia Gavriliţă, persistând astfel în scenariul alegerilor anticipate. Noua majoritate din Parlament a anunţat că va sesiza Curtea Constituţională şi nu va convoca şedinţa pentru audierea doamnei Gavriliţa până când nu va fi emisă decizia CCM.
Din momentul în care Maia Sandu a anunţat scenariul alegerilor anticipate, au existat foarte multe voci în Republica Moldova care au avertizat asupra riscului declanşării acestei proceduri. Avertismentele au fost şi mai explicite din momentul desemnării doamnei Gavriliţa în funcţia de candidat pentru poziţia de premier. Era nevoie de consultări în Parlament pentru constituirea unei alianţe pro-europene constituită din reprezentanţi ai mai multor partide care să sprijine un guvern Gavriliţa. Se pare că nu au fost deloc făcute eforturi în această direcţie. Dovada este că reprezentanţii PAS au declarat în repetate rânduri că partidul doreşte să meargă singur în alegerile înainte de termen.
Atunci când nu există o majoritate clară în Parlament, cel desemnat pentru poziţia de premier are două alternative: să prezinte o echipă guvernamentală sprijinită de un singur partid dar având girul şefului statului sau să încerce alcătuirea unei formule de guvern formată din toate partidele care se regăsesc în parlament. În prima variantă, votul va fi garantat împotrivă (cel puţin la prima încercare; la a doua, parlamentarii ar putea să prefere orice premier cu garanţia că nu se va dizolva Parlamentul). A doua variantă a practicat-o recent în Italia Mario Draghi: a consultat fiecare partid din Parlament şi a preluat de la fiecare cel puţin un membru al viitorului guvern. În acest fel, s-a asigurat de un vot de încredere foarte larg. Era posibil şi în Republica Moldova scenariul aplicat în Italia? Răspunsul este afirmativ dar mandatul doamnei Gavriliţa a fost de la bun început să ceară un vot de neîncredere.
Cine câştigă din acest joc politic? PSRM. Acest partid avea nevoie de timp pentru a se redresa după înfrângerea lui Igor Dodon la alegerile prezidenţiale. PSRM nu dorea alegeri anticipate – deşi declarativ poziţia sa era în favoarea dizolvării Parlamentului – deoarece nu mai deţinea avantajul de a avea şeful statului. PSRM avea nevoie de timp – iar recentele evenimente i-au oferit exact ce avea nevoie. Va dura mult până când CCM va delibera din nou, ulterior este posibil ca cei de la PAS să se adreseze Comisiei de la Veneţia pentru a răsturna verdictul CCM. În tot acest timp, PSRM se va afla la guvernare dar va critica cu orice ocazie acţiunile doamnei Maia Sandu. Desigur, există şi ipoteza ca CCM să nu ţină cont de propria jurispudenţă, ceea ce va însemna un vot foarte întârziat pentru guvernul condus de Natalia Gavriliţă. PSRM câştigă timp şi în acest scenariu.
