Connect with us

Actualitate

CNN: Austin le-a spus aliaților din NATO că SUA își reafirmă angajamentul, dar avertizează asupra amenințării rusești – International

Publicat

pe

În prima sa apariție pe scena mondială, întâlnindu-se cu aliații din NATO, secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a profitat de ocazie pentru a le spune că era Trump a relațiilor tensionate s-a încheiat.

„Secretarul a reafirmat mesajul președintelui conform căruia Statele Unite intenționează să revitalizeze relația noastră cu Alianța”, a declarat secretarul de presă al Pentagonului, John Kirby, jurnaliștilor despre mesajul transmis de Austin la o reuniune virtuală a miniștrilor (apărării ai) NATO, de miercuri și joi. „Secretarul Austin a subliniat că sarcina cea mai importantă a NATO este protejarea populațiilor și teritoriilor noastre, printr-o descurajare credibilă și o armată puternică”, a adăugat Kirby.

Austin a trecut dincolo de problemele tradiționale, subliniind faptul că NATO trebuie să își protejeze lanțurile de aprovizionare și tehnologiile de „concurenții strategici”, a spus Kirby. A fost o sugestie clară că este timpul să ne îngrijorăm mai mult cu privire la China și în special la Rusia.

Înaintea ședinței, Austin a folosit un articol publicat de The Washington Post, pentru a sublinia că SUA au revenit la sprijinul deplin al NATO și al rolului tradițional al SUA în apărarea Europei, după ce (ex)președintele Donald Trump a criticat permanent Alianța (în mandatul său).

„Pentru Departamentul Apărării, acest lucru înseamnă desfășurarea unei forțe credibile, gata să susțină efortul mare al diplomației. Înseamnă și colaborarea strânsă cu aliații și partenerii noștri pentru a ne asigura interesele comune și a promova valorile noastre comune în străinătate. Pur și simplu, nu putem ne îndeplinim singuri responsabilitățile și nici nu ar trebui să încercăm”, a scris Austin.

De asemenea, el asigură NATO că SUA sunt recunoscătoare pentru angajamentele sporite privind cheltuielile de apărare ale națiunilor membre, dar nu este de așteptat să ofere angajamente pe probleme precum viitorul prezenței militare a SUA în Afganistan, Irak și Germania, precum și alte probleme pe care aliații le doresc clarificate.

„Nu m-aș aștepta la decizii specifice la această întâlnire”, a declarat pentru CNN un înalt oficial al apărării familiarizat cu gândirea lui Austin. În schimb, el intenționează să consulte aliații înainte ca SUA să ia decizii finale, spre deosebire de acțiunile unilaterale ale lui Trump.

Avertisment cu privire la Putin

Austin arată clar că știe că principalul rival al NATO – Rusia lui Vladimir Putin – nu așteaptă. „Comportamentele agresive și coercitive ale competitorilor strategici întăriți, precum China și Rusia, ne consolidează credința în securitatea colectivă”, a scris Austin în articolul din Washington Post. „Este foarte evident că Rusia reprezintă o amenințare pentru toți aliații NATO, inclusiv pentru Statele Unite.

Rusia erodează transparența și predictibilitatea. Folosește forța militară pentru a-și atinge obiectivele. Sprijină grupurile de agenți de acțiune, semănă haos și îndoială și subminează ordinea internațională bazată pe reguli”, a declarat un al doilea oficial al apărării implicat în pregătirile SUA pentru reuniune.

„Așadar, această administrație a precizat deja că vom lucra cu Rusia pentru a ne promova propriile interese, în timp ce le vom cere socoteală pentru acțiunile lor nesăbuite și agresive. Așadar, așteptăm cu nerăbdare să discutăm asta cu aliații noștri, săptămâna aceasta”. Atacurile cibernetice din partea Rusiei continuă să fie în fruntea listei de îngrijorări. NATO aduce acum alte națiuni în discuțiile sale cu ușile închise, despre cum să facă față acestei amenințări.

Mișcările militare rusești fățișe sunt, de asemenea, îngrijorătoare. Moscova intensifică activitățile militare în nord-estul Siriei, unde SUA mai au încă 900 de soldați. Există îngrijorări că rușii ar putea să nu respecte procedurile convenite de mult timp pentru a sta departe de zonele SUA, spun mai mulți oficiali ai apărării.

Iar SUA și Rusia concurează pentru poziția și prezența în Arctica bogată în resurse. Până la sfârșitul lunii, bombardiere B-1 vor începe să zboare din Norvegia, pentru prima dată, în largul coastei de vest a Rusiei. Agenția de presă rusă Tass a relatat că două bombardiere strategice rusești Tu-160 au zburat peste apele internaționale ale mărilor Barents, Groenlandei și Norvegiei, la începutul acestei luni.

NATO a raportat, de asemenea, mai multe întâlniri aeriene cu Rusia, în ultimele zile. Avioanele de vânătoare ale NATO din România, Bulgaria și Turcia au zburat în 10 februarie, ca răspuns la mai multe bombardiere ruse Tu-22 și avioane de vânătoare care au zburat în apropierea teritoriului NATO deasupra Mării Negre. Aeronavele ruse au zburat fără a transmite un cod transponder și nu au indicat poziția, altitudinea și nici nu au înregistrat un plan de zbor.

Menținerea unui număr robust de trupe americane în Germania și mai adânc în flancul estic al NATO, prin rotirea trupelor din România, Polonia și chiar Ucraina, pentru exerciții și antrenament, ar trimite un mesaj clar pentru a-l contracara pe Putin, spun oficialii. Biden a stopat deja scoaterea trupelor din Germania, în așteptarea unei revizuiri, iar Ucraina declară public că va construi două noi baze navale.

Oficialii americani spun că abordarea întâlnirii NATO este concepută pentru a transmite un mesaj clar Moscovei că SUA își reafirmă angajamentul și că urmează mai multe acțiuni.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 zile ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse3 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate4 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized4 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse4 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse5 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized5 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized5 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse6 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized6 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized7 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul