Connect with us

Actualitate

Franța: Anchetă privind dineuri clandestine la Paris. Este menționată și prezenţa unor miniştri – International

Publicat

pe

Miniştri francezi au participat la cine clandestine, încălcând măsurile sanitare în vigoare? O anchetă a fost deschisă duminică după difuzarea unui reportaj în care o sursă anonimă susţine acest lucru, relatează Agerpres citând AFP.

Canalul privat M6 a difuzat vineri seară un reportaj realizat cu o cameră ascunsă într-un loc prezentat ca „un restaurant clandestin situat în cartierele selecte”, unde participanţii şi chelnerii nu poartă măşti şi nu respectă gesturile barieră.

Canalul a difuzat şi alte imagini ale unei petreceri cu plată, unde zeci de invitaţi apar fără măşti, unii îmbrăţişându-se. Totul sfidând interdicţiile adoptate pentru a frâna răspândirea Covid-19.

În Franţa, restaurantele şi barurile sunt închise de la sfârşitul lunii octombrie.

Unul dintre organizatorii intervievaţi, prezentat drept „colecţionar”, a spus cu voce din off: „Am luat cina săptămâna aceasta în două sau trei restaurante care sunt aşa-zise restaurante clandestine, împreună cu unii miniştri. Deci asta mă face să mă amuz oarecum. Suntem într-o democraţie. Facem ce vrem”.

Procurorul Rémy Heitz a anunţat duminică seară că a sesizat „Brigada pentru reprimarea delincvenţei contra persoanei (BRDP) a poliţiei judiciare din Paris cu privire la o anchetă despre punerea în pericol a celorlalţi şi a activităţi ascunse” cu scopul de „a verifica dacă au fost organizate petreceri cu nerespectarea regulilor sanitare şi a stabili cine au fost eventualii organizatori şi participanţi”.

Duminică, polemica pe această temă a fost un moment subiectul cel mai popular pe Twitter, sub hashtagul #OnVeutLesNoms (vrem numele), alimentat de afirmaţiile mai multor miniştri, chestionaţi în emisiuni duminicale la radio şi televiziune.

Ministrul pentru cetăţenie, Marlene Schiappa, a estimat astfel că, „dacă miniştri sau deputaţi” au fost într-adevăr prezenţi la astfel de mese clandestine, „trebuie să existe amenzi şi să fie penalizaţi ca oricare cetăţean”. Mai târziu, pe Twitter, ea a aprobat o internaută care a afirmat că, dacă este adevărat, miniştrii ar trebui „să dispară” din guvern: „Este de la sine înţeles. Cu o amendă”, a postat ministrul pe Twitter.

Cu toate acestea, câţiva dintre colegii săi din executiv au exclus ca un membru al guvernului să fi participat la aceste dineuri. „Nu cred absolut deloc”, a reacţionat Gabriel Attal, purtătorul de cuvânt al guvernului.

„Datoria noastră este de a avea un comportament total ireproşabil şi exemplar”, a insistat el.

Ministrul economiei, Bruno Le Maire, a părut şi el sceptic: „Toţi miniştrii, fără excepţie, respectă regula”. „Aş fi curios ca acest proprietar de restaurant să dea numele miniştrilor dacă este atât de bine informat”, a adăugat el.

Ministrul de interne, Gerald Darmain, a sesizat la rândul lui prefectura poliţiei din Paris, care a deschis o anchetă administrativă.

„Acest lucru este absolut inacceptabil”, a spus Gerald Darmanin. „În fiecare zi, serviciile de poliţie şi de jandarmerie intervin în cartierele populare, deoarece se fac grătare uriaşe, pentru că oamenii nu respectă restricţiile. Este evident că în cele mai selecte cartiere ale capitalei, regula este aceeaşi pentru toată lumea. Nu există două tipuri de cetăţeni, cu cei care au dreptul de a face petreceri şi cei care nu au acest drept”, a insistat el.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 zile ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse3 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate4 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized4 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse4 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse5 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized5 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized5 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate6 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse6 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized6 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

UncategorizedO săptămână ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul