Connect with us

Actualitate

S-ar putea circula mai repede cu trenul pe 106 km din zona Vatra Dornei – Industrie Feroviara

Publicat

pe

CFR SA a lansat licitaţia deschisă pentru realizarea Studiului de Fezabilitate și a Proiectului Tehnic necesar modernizării liniei de cale ferată Ilva Mică – Pojorâta, 106 km. Valoarea estimată a contractului este de 73 milioane lei, iar durata este de 23 de luni. Trenurile circulă în prezent cu viteze medii cuprinse între 36 și 46 km/h. Pe cei 106 km există o mică porțiune unde trenurile pot depăși 75 km/h, dar în mai multe zone viteza este limitată la 60 km/h. Porțiunea este parte a liniei principale 502 Ilva Mică – Suceava.

Subsecțiunea ce se vrea a fi modernizată este parte a tronsonului Apahida – Suceava, 310 km, distanță parcursă în 6 ore și jumătate de un tren IR.

În februarie, CFR SA lansa licitația pentru elaborarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic pentru modernizarea liniei Pojorâta – Suceava care în Mersul Trenurilor face parte tot din linia 502

Despre linia 502 Suceava – Vatra Dornei – Ilva Mică, 191 km

Linia este electrificată și oferă unul dintre cele mai frumoase peisaje din rețeaua feroviară românească.

Linia este tranzitată de trenuri de foarte lung parcurs, precum Iași – Timișoara sau Cluj – Galați. Niciodată nu a fost o linie rapidă, dat fiind și relieful, și în cei mai buni ani vitezele medii au fost în jurul a 50 km/h.

Cât făcea cel mai rapid, dar și cel mai lent tren pe cei 191 km

1980: 4 ore și 12 minute – 4 ore și 42 minute
1989: 4 ore și 51 minute – 5 ore și 27 minute
1996: 3 ore și 43 minute – 4 ore și 30 minute
2005: 4 ore și 4 minute – 4 ore și 21 minute
2015: 4 ore și 4 minute – 5 ore și jumătate
2021: 4 ore și 1 minut – 5 ore și 2 minut

Ce spune CFR SA

Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA a lansat licitaţia deschisă pentru realizarea Studiului de Fezabilitate și a Proiectului Tehnic necesar modernizării liniei de cale ferată CF ILVA MICĂ – POJORÂTA (subsecțiunea 2 a tronsonului Apahida – Suceava), pentru viteza maximă de circulație de 160 km/h pentru trenurile de călători, respectiv de 120 km/h pentru trenurile de marfă.

Studiul de fezabilitate și Proiectul Tehnic pentru modernizarea liniei de cale ferată pe subsecțiunea 2 ILVA MICĂ – POJORÂTA, în lungime de aproximativ 106 km, au drept scop identificarea soluției optime din punct de vedere tehnic, operațional, economic, financiar, al impactului asupra mediului.și al schimbărilor climatice. Obiectivul general al contractului de prestări servicii este modernizarea infrastructurii feroviare între ILVA MICĂ și POJORÂTA, pentru integrarea unui transport durabil între regiunea Centrală și Nord-Estică a țării, asigurarea dezvoltării socio-economice a zonelor traversate, îmbunătățirea competitivității economice a României și asigurarea condițiilor necesare pentru creșterea numărului de pasageri și a volumului de mărfuri transportate pe rețeaua TEN-T. De asemenea, contractul prevede și atingerea unor importante obiective specifice, printre care menționăm:

► creșterea vitezei de circulație și, implicit, reducerea duratei de călătorie pe subsecțiunea analizată și pe întreaga secțiune Apahida – Suceava;

►îmbunătățirea condițiilor de călătorie și creșterea gradului de siguranță, gestionând în același timp impactul asupra mediului, în conformitate cu cerințele europene.

Studiul de fezabilitate și Proiectul Tehnic vor respecta legile, reglementările, directivele, standardele, instrucțiile specifice și metodele în vigoare, cu respectarea conformității standardelor impuse pentru Coridoarele TEN-T și asigurarea specificațiilor tehnice de interoperabilitate pe teritoriul României.

Valoarea estimată a contractului este de 73.047.000 RON fără TVA, sursa de finanţare fiind asigurată din Fondul de Coeziune prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei – CEF Sector Transport, în procent de 85% din valoarea eligibilă, iar restul sumei va fi suportat de la Bugetul de Stat. Durata contractului este de 23 de luni. Anunţul de participare la procedura licitaţie deschisă şi documentaţia de atribuire sunt disponibile în SICAP. Termenul limită pentru primirea ofertelor este 10.05.2021.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 zile ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse3 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate4 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized4 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse4 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse5 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized5 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized5 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse6 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized6 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized7 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul