Connect with us

Actualitate

Peste jumătate din pacienții internați cu COVID-19 au prezentat cel puțin un simptom la jumătate de an după infectare – studiu – Coronavirus

Publicat

pe

60% dintre pacienţii spitalizaţi din cauza COVID-19 ”sunt în continuare afectaţi de cel puţin un simptom la şase luni de la infectare”, cel mai adesea oboseală, dureri sau greutăţi în respiraţie, potrivit unui studiu francez publicat luni, relatează AFP și Agerpres.

Un sfert dintre aceştia prezintă „trei sau mai multe simptome”, iar 2% au trebuit chiar „spitalizaţi din nou”, este concluzia la care a ajuns un studiu realizat de Institutul Naţional de Sănătate şi Cercetare Medicală din Franţa (Institut National de la Sante et de la Recherche Medicale – INSERM) și publicat în revista Clinical Microbiology and Infection.

Studiul a fost realizat pe un grup de 1.137 de persoane, constituit pentru a monitoriza pacienţii diagnosticaţi cu COVID-19 după perioada de spitalizare.

„O senzaţie semnificativă de oboseală, dificultăţi în respiraţie, precum şi dureri musculare şi articulare se numără printre manifestările clinice persistente cel mai frecvent raportate” cu prilejul controalelor de urmărire la trei şi la şase luni în urma spitalizării pentru tratarea COVID-19.

Cercetătorii au observat „o corelaţie între severitatea iniţială a maladiei şi persistenţa pe termen lung a simptomelor”.

Mai exact, persistenţa a cel puţin trei simptome la şase luni de la infectare „este mai frecventă la persoanele care au fost internate la terapie intensivă din cauza COVID-19 în comparaţie cu cei care au fost spitalizaţi în alte servicii medicale, precum şi la pacienţii care au prezentat cele mai multe simptome în momentul internării în spital”.

Oamenii de ştiinţă demonstrează totodată că „deşi bărbaţii prezintă un risc mai ridicat de a dezvolta forme grave, femeile par să aibă un risc mai mare de a suferi de simptome persistente ca şi durată”.

Studiul subliniază de asemenea că aceste forme de „covid lung” au câteodată şi alte consecinţe mai ample, la nivel economic şi social.

Astfel, dintre pacienţii care au raportat simptome după şase luni şi care exercitau o activitate profesională în momentul infectării, o treime nu a mai revenit la muncă. Rezultatele sunt în concordanţă cu cele ale mai multor studii realizate în alte ţări în ultimele luni.

Simptomele persistă după infectarea cu SARS-CoV-2 afectând un pacient din zece dintre cei care au prezentat o formă simptomatică, potrivit unor estimări, incluzând şi persoane care nu au fost spitalizate, care au făcut o formă lejeră sau moderată a bolii.

Mecanismele care determină acest lucru sunt încă puţin cunoscute.

Citește și:

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

UncategorizedO zi ago

Greșeala pe care o faci când alegi o bandă LED fără să știi că o faci

Sursa foto: pexels.com  Ajungi pe un site, filtrezi după preț, alegi ceva care „arată bine” și apoi dai comanda. Produsul ...

Uncategorized3 zile ago

Galaxy Z Fold8 Ultra, Fold8 și Flip8: Dispozitive pliabile, perfecționate pentru fiecare stil de viață

Noua serie Galaxy Z deschide un nou capitol în lumea dispozitivelor pliabile, oferind trei experiențe distincte concepute pentru productivitate maximă,...

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans? Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?
Arts & Entertainment::Celebrities3 zile ago

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?

Prima dată când am văzut un dansator de salsa intrând la o oră de contemporan, mi s-a părut o glumă....

Uncategorized3 zile ago

Cine spune că o zi de muncă durează doar opt ore?

HONOR 600 Smart 5G oferă autonomie de până la trei zile pentru cele mai solicitante programe de lucru.   București,...

Diverse3 zile ago

România pierde 12 locuri la competitivitate. O nouă serie RPEP pentru liderii care schimbă organizații

Romanian Performance Excellence Program (RPEP), program de excelență managerială inspirat de modelul Baldrige din Statele Unite, deschide înscrierile pentru o...

Uncategorized3 zile ago

Liber la timp liber: Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time” și pornește misiunea de a susține românii să recupereze timp pentru ce contează cu adevărat

49% dintre românii care pleacă în vacanțe sunt preocupați de siguranța casei și își fac griji în privința spargerilor 32%...

Uncategorized3 zile ago

Compari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere

Pregătirile pentru vacanță stimulează interesul pentru produsele asociate călătoriilor, camerele auto de bord (dashcam) înregistrând cea mai mare creștere, de...

Uncategorized4 zile ago

HONOR Magic V6 transformă telefonul pliabil într-un instrument de productivitate bazat pe inteligență artificială

Ecranul generos, funcțiile AI și multitaskingul avansat răspund nevoilor unui mod de lucru tot mai dinamic.   București, 21 iulie...

Uncategorized4 zile ago

Samsung Galaxy Watch Ultra2 și Watch9: Partenerul tău pentru sănătate la încheietura mâinii

Informații mai detaliate, monitorizare mai precisă și confort de durată care îi ajută pe utilizatori să transforme datele zilnice în...

Uncategorized4 zile ago

Cum influențează vremea eficiența erbicidelor: legătura dintre temperatură, umiditate și vânt

Fotografie de la Helena Lopes pe Pexels.com Pentru fiecare erbicid, temperatura, umiditatea și vântul decid cât de bine se lipește...

TEDx românesc TEDx românesc
Diverse5 zile ago

RePatriot este partener la primul TEDx românesc din diaspora

Peste 700 de români din diaspora și din România sunt așteptați pe 10 octombrie la TEDxParc du Cinquantenaire ED. RePatriot...

Diverse6 zile ago

S-a lansat Selectat.ro, platforma care selectează ce merită să știi

Selectat.ro, o nouă platformă online de informații, s-a lansat pornind de la o idee simplă: într-un flux tot mai mare...

UncategorizedO săptămână ago

Ce se întâmplă, de fapt, în cabinetul psihologului? Etapele unei evaluări psihologice pentru copii

Sursa foto: pexels.com    Mulți părinți ajung la prima programare fără să știe la ce să se aștepte. Unii vin...

UncategorizedO săptămână ago

Samsung introduce tehnologia Flex Titanium pentru a îmbunătăți ecranele pliabile

Concepută pe baza inovației complete a Samsung în domeniul dispozitivelor pliabile, noua tehnologie de afișare îmbunătățește durabilitatea și reduce vizibilitatea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum alegi sistemul de sonorizare potrivit pentru evenimentul tau

Descoperiți cum să selectați echipamentele audio ideale pentru evenimente corporate, private sau concerte, cu ajutorul soluțiilor complete de închiriere oferite...

UncategorizedO săptămână ago

Dezmembrez Peugeot – piese second-hand pentru reparații rapide și accesibile

Când cauți dezmembrez Peugeot, de cele mai multe ori ai deja o problemă concretă: o piesă defectă, o daună de...

magazin de haine de lux in Cluj-Napoca magazin de haine de lux in Cluj-Napoca
DiverseO săptămână ago

CAPOD’OPERA12 deschide un nou magazin de haine de lux in Cluj-Napoca, pe Strada Horea nr. 8

Un nou capitol incepe pentru CAPOD’OPERA12! Dupa succesul magazinului nostru din Bucuresti si al platformei online capodopera12.ro, avem bucuria sa...

UncategorizedO săptămână ago

Wegovy, prima pastilă GLP-1 pentru slăbit, primește undă verde de la Comisia Europeană

Comisia Europeană a aprobat Wegovy sub formă de comprimat, administrat o dată pe zi, acesta devenind primul tratament oral GLP-1...

UncategorizedO săptămână ago

HONOR Magic V6: construit pentru a fi folosit, proiectat să reziste

Un design ultra-subțire, materiale avansate și un scenariu extrem care pune în valoare durabilitatea noului flagship pliabil HONOR   București,...

Diverse2 săptămâni ago

Aplicația North Bucharest accelerează digitalizarea pieței rezidențiale | Numărul utilizatorilor a crescut cu 42% într-o singură lună

Inteligența artificială redefinește modul în care românii caută și aleg o locuință, iar aplicația North Bucharest, dezvoltată de North Bucharest Investments, confirmă...

Top Stiri Comisarul