Connect with us

Actualitate

Arnold Schwarzenegger se întoarce într-un nou serial! / Astronomii au descoperit cea mai veche galaxie spirală din Univers / Netflix ar putea intra pe piața jocurilor – Esential

Publicat

pe

Arnold Schwarzenegger se întoarce! Actorul austro-american și fostul guvernator al statului California va juca într-un serial de aventură-spionaj ce va fi difuzat de Netflix, gigantul american de streaming anunțând miercuri că proiectul, pentru care a fost confirmată deja și actrița Monica Barbaro (The Good Cop), va avea opt episoade de câte o oră și va fi produs de Nick Santora.

Seria se va învârti în jurul unui tată și a unei fiice care află că au lucrat în secret ca agenți CIA de ani de zile. Cei doi își dau seama că întreaga lor relație a fost o minciună și că de fapt nu se cunosc deloc însă sunt forțați să facă echipă. Viitorul serial, care deocamdată nu are nume, va explora relațiile familiale universale într-un context de spionaj internațional și acțiune presărată cu umor.

„Fani din întreaga lume mi-au cerut o călătorie nebunească de ani de zile și acum o vor primi datorită partenerilor noștri extraordinari de la Skydance și Netflix. Sunt mai mult decât entuziasmat să încep să lucrez la serial alături de Nick și Monica și întreaga echipă” a declarat Arnie în comunicatul care a anunțat serialul. Ah, și pe Monica Barbaro o vei putea vede și în filmul Top Gun 2 a cărui dată de lansare a fost amânată până pe 19 noiembrie, potrivit Variety.


Arnie va împlini 74 de ani pe 30 iulie însă nu intenționează să iasă la pensie deocamdată (FOTO: Flickr)

Rambo și John McClane, acum și în „Call of Duty”. Rambo și John McClane (Greu de ucis, în caz că ai un lapsus), doi dintre cei mai emblematici eroi din filmele de acțiune din anii ’80, sunt disponibili de la 19 mai în jocurile Call of Duty: Warzone, Call of Duty: Black Ops – Cold War și Call of Duty: Mobile, aceștia fiind introduși în celebra franciză de shootere ca parte a unei actualizări de la mijlocul sezonului.

Merită amintit că Rambo (interpretat de Sylvester Stallone) și McClane (jucat de Bruce Willis) au avut parte la rândul lor de două francize de succes cu mult înainte ca filmele cu supereroi să acapareze Hollywood-ul și cinematografele. Pe lângă cele două personaje fanii Call of Duty se vor putea bucura și de noi locații introduse (pentru o perioadă limitată) pe harta Verdansk – Nakatomi Plaza, clădirea de birouri în care are loc acțiunea primului film Greu de ucis, și tabăra de supraviețuire și avanpostul CIA din Rambo, anunță IGN.

„Resident Evil: Infinite Darkness” are o dată de lansare oficială. Noua serie animată bazată pe populara franciză horror a Capcom, dezvăluită în luna septembrie a anului trecut, îi va avea în rolurile principale pe Leon Kennedy și Claire Redfield, protagoniștii din Resident Evil 2.

Noul serial va relua acțiunea cu trimiterea lui Leon să investigheze o breșă de securitate la Casa Albă, acesta fiind confruntat cu un atac subit al zombi. Claire între timp găsește o imagine desenată de un băiat și i-o aduce lui Leon pentru a vedea dacă ar putea exista o legătură între aceasta și atac. Seria va fi lansată pe 8 iulie exclusiv pe Netflix, conform Twinfinite.

Netflix ar putea intra pe piața jocurilor. Și dacă tot am zis de gigantul de streaming american, se pare că acesta ar intenționa să creeze o divizie de jocuri dacă ar fi să dăm crezare informațiilor publicate de The Information care scrie că „Netflix vrea să angajeze un director care să supervizeze o extindere pe piața jocurilor video, un semn că își intensifică eforturile de a se dezvolta dincolo de divertismentul tradițional cu filme”.

Dacă informația se dovedește a fi adevărată, mutarea ar fi o schimbare de paradigmă pentru Netflix care până acum a păstrat o distanță respectuoasă față de dezvoltarea de jocuri, mulțumindu-se cu adaptarea unor seriale-fanion ca The Witcher sau a unor titluri bazate pe Tomb Raider și, după cum am zis mai sus, Resident Evil, printre altele.

Compania americană a anunțat de asemenea în luna noiembrie a anului trecut încheierea unui parteneriat cu Ubisoft pentru adaptarea unora dintre titlurile emblematice din portofoliul dezvoltatorului de jocuri francez, după cum a anunțat și Nerd Alert la momentul respectiv, dar și cu Sony în luna aprilie a acestui an.

Chiar dacă Netflix nu s-a aventurat până acum în dezvoltarea unor jocuri proprii, CEO-ul companiei, Reed Hastings, a admis că jocurile de succes ca Fortnite reprezintă un concurent mai mare pentru timpul utilizatorilor decât alte servicii de streaming. „Concurăm cu (și pierdem) în fața Fortnite mai mult decât în fața HBO”, a afirmat acesta, potrivit Tech Radar.


Fanii Netflix ar putea renunța la telecomandă în favoarea gamepad-ului (FOTO: Bestravelvideo / Alamy / Profimedia Images)

Un exemplu scris de mână al faimoasei ecuații E=mc2 s-a vândut cu peste un milion de dolari. O scrisoare în care Albert Einstein și-a scris revoluționara ecuație a fost vândută la o licitație cu peste 1,2 milioane de dolari mai exact, de trei ori mai mult decât se aștepta casa de licitații.

Arhiviștii din cadrul proiectului Einstein Papers de la Institutul de Tehnologie din California și Universitatea Ebraică din Ierusalim afirmă că există doar 3 alte exemple cunoscute de documente în care fizicianul a scris de mână ecuația. Acest al patrulea exemplu, singurul ce se afla într-o colecție privată, a fost scos la licitație recent de către casa de licitații RR Auction din Boston, vicepreședintele acesteia afirmând că „este o scrisoare importantă atât din punct de vedere olografic cât și din punct de vedere al fizicii”.

Ecuația – energia este egală cu masa înmulțită cu viteza luminii la pătrat – a revoluționat înțelegerea asupra fizicii prin demonstrarea că timpul nu este absolut și că masa și energia sunt echivalente. Scrisoarea de o pagină scrisă în limba germană a fost trimisă de Einstein fizicianului american Ludwik Silberstein și este datată 26 octombrie 1946, potrivit The Guardian.


Reprezentanții RR Auction se așteptau ca scrisoare să fie vândută cu în jur de 400.000 de dolari (FOTO: RR Auction via AFP)

Noi seriale Disney+ și HBO Max. Că tot am menționat mai sus de concurența Netflix, și aceasta ne-a adus două vești mișto săptămâna aceasta. Prima: HBO Max și Cartoon Network vor face echipă pentru a dezvolta o nouă serie animată Superman cu un tânăr Clark Kent

Seria se va numi „My Adventures with Superman” (Aventurile mele cu Superman) și îi va avea drept protagoniști pe Clark Kent, Lois Lane și Jimmy Olsen ca tineri de 20 și ceva de ani ce fac parte dintr-o echipă de jurnaliști de investigație de la Daily Planet. Sigur, deocamdată este prea devreme pentru a putea vorbi de o dată de lansare însă Netflix și Cartoon Network au anunțat că au comandat deja două sezoane pentru viitoarea serie, potrivit Deadline.


Viitorul serial Superman va fi a doua colaborare dintre HBO Max și Cartoon Network după ce cele două companii au anunțat și Batman: The Caped Crusader(FOTO: Warner Media)

A doua: Disney+ a lansat un trailer pentru „The Mysterious Benedict Society” (Misterioasa Societate Benedict), viitorul său serial de mister-aventură bazat pe seria de cărți cu același nume a autorului american Trenton Lee Stewart. Seria îi va urmări pe Renie, Sticky, Kate și Constance, patru orfani talentați fiecare cu un set special de abilități.

Îl vom întâlni și pe domnul Benedict (interpretat de Tony Hale), un bărbat straniu dar prietenos care îi va trimite pe cei patru copii la infamul Institut L.I.V.E. pentru a împiedica o criză globală și salva lumea. Serialul va avea opt episoade și va fi lansat de Disney+ pe 25 iunie, potrivit Mashable.

Astronomii au descoperit cea mai veche galaxie spirală din Univers. Cercetătorii au descoperit prin analizarea datelor obținute de ALMA (Atacama Large Millimeter/submillimeter Array) o galaxie spiralată formată la doar 1,4 miliarde de ani după Big Bang, BRI 1335-0417 fiind cea mai veche galaxie de acest tip observată vreodată.

Descoperirea unei galaxii cu o asemenea structură într-un stadiu atât de incipient al Universului este un indiciu important pentru a răspunde la una dintre întrebările clasice ale astronomiei: „Cum și când s-au format galaxiile spirală?”. Calea Lactee în care ne aflăm și noi este la rândul ei o galaxie de acest tip, galaxiile spirală constituind de altfel până la 70% din numărul total al galaxiilor din Univers.

Însă studiile au arătat că pe măsură ce astronomii se uită mai departe în trecutul Universului, proporția galaxiilor spirală scade rapid. Dar acum cercetătorii au descoperit în datele ALMA o structură spirală ce se extinde la 15.000 de ani lumină de centrul BRI 1335-0417. Structura are o dimensiune egală cu aproximativ o treime din cea a Căii Lactee iar masa totală a stelelor și obiectelor interstelare ce alcătuiesc BRI 1335-0417 este apropiată de cea a galaxiei noastre.

„Pentru o galaxie care a existat în Universul tipuriu, BRI 1335-0417 a fost un gigant”, afirmă Takafumi Tsukui de la Universitatea pentru Studii Avansate SOKENDAI din Japonia și autorul principal al cercetării publicate în revista Science. Cercetătorii se întreabă acum cum a fost posibilă formarea unei galaxii spirale atât de devreme în istoria Universului.

Aceștia au luat în calcul mai multe posibilități și sugerează că structura spiralată s-ar fi putut forma datorită interacțiunii cu o galaxie mai mică. De asemenea BRI 1335-0417 încă formează activ stele și cercetătorii au descoperit că norii de gaze din partea limitrofă a galaxiei sunt instabili ceea ce le susține ipoteza întrucât această situație s-ar putea datora coliziunilor cu galaxii mai mici, relatează Phys.org.


BRI 1335-0417 ar putea oferi indicii și despre formarea Căii Lactee (FOTO: Pixabay)

Și o știre pe scurt: Fostul baschetbalist american Michael Jordan o să apară în mult așteptatul film Space Jam 2. Anunțul a fost făcut de actorul Don Cheadle care va interpreta un AI scăpat de sub control în viitorul lungmetraj, acesta dezvăluind că Jordan va apărea în film fără a preciza însă ce rol va avea fostul baschetbalist. „Michael Jordan este în film”, a dezvăluit acesta, adăugând că „dar nu în modul la care v-ați aștepta”, scrie IGN.


Primul film Space Jam a fost lansat în 1996 (FOTO: Captură video / Warner Bros.)

P.S.: Nu rata interviul exclusiv pe care l-am făcut cu Zack Snyder despre ultimul său film, „Army of the Dead”, care tocmai a fost lansat vineri (21 mai) pe Netflix.

În caz că vrei să citești și Nerd Alert-ul de weekendul trecut, îl găsești aici:

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized11 ore ago

BenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne

Noile produse sunt concepute pentru configurațiile cu două monitoare și pentru spațiile de lucru bazate pe iMac   București, România,...

Uncategorized12 ore ago

Se înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB

9 septembrie, București. Anul acesta consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste...

Uncategorized13 ore ago

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

UncategorizedO zi ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse2 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized3 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized3 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

Diverse4 zile ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Actualitate5 zile ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

Uncategorized5 zile ago

Roborock își extinde gama de soluții inteligente pentru îngrijirea gazonului cu RockNeo Q2 LiDAR, prezentat la IFA 2026

București, 4 septembrie 2026 – Roborock, lider global în domeniul roboticii pentru locuință și marca numărul 1 la nivel mondial pe...

Uncategorized5 zile ago

TCL prezintă la IFA 2026 seria TAB A1, cu două dimensiuni de ecran și două experiențe de vizualizare

Cele patru tablete sunt concepute pentru moduri diferite de a urmări conținut, de a citi, de a învăța și de...

Uncategorized6 zile ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

Uncategorized6 zile ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

Economic6 zile ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

Uncategorized7 zile ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

UncategorizedO săptămână ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
DiverseO săptămână ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
DiverseO săptămână ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Uncategorized2 săptămâni ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

Top Stiri Comisarul