Connect with us

Actualitate

Retrogradată pe teren, Astra Giurgiu speră să rămână în Liga 1 – UTA Arad, în pericol – Fotbal

Publicat

pe

​Preşedintele clubului Astra, Daniel Coman, speră ca UTA să fie retrogradată de Comisia de Disciplină a FRF şi formaţia din Giurgiu să rămână astfel în Liga I, informează News.ro.

„Mai e un meci, luni, în care Comisia de Disciplină va analiza situaţia echipei UTA Arad, care este similară cu situaţia echipei FC Argeş atunci când a fost retrogradată. Eu cred că se va lua decizia corectă ca şi în cazul FC Argeş. Eu cred că Astra va merge mai departe, e creaţia lui Ioan Niculae.

Le-am transmis jucătorilor că e ultimul meu meci la Astra. Decizia era luată de mai demult, dar din respect pentru jucători şi domnul Niculae, am stat până la final. Cu siguranţă va veni altcineva, care va face mai mult, pentru că aceşti jucători merită.

Sunt ferm convins că această echipă se putea califica în play-off, dar la problemele care au fost, la jucătorii străini care au plecat de lângă familii, prieteni şi noi nu le-am oferit nimic, era greu. Nu ştiu unde voi merge încă, a fost un an greu, voi vedea ce voi face”, a declarat Coman la Digisport, după finala Cupei României, adăugând: „Ar trebui făcut un fond pentru jucători din drepturile TV, peste tot, iar jucătorii să se gândească doar la fotbal, nu la datorii, la rate la bănci sau la faptul că nu au motorină să vină la stadion”.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a două persoane fizice, Claudiu Drăgan şi Decebal Grădinaru, reprezentanţi ai clubului UTA Arad, pentru mai multe infracţiuni de dare de mită, şi a unei alte persoane, pentru două infracţiuni de complicitate la dare de mită.

„În cursul lunii mai 2017, cei doi reprezentanţi ai unui club de fotbal din Arad, prin intermediul celuilalt inculpat, ar fi promis suma de 70.000 lei jucătorilor din cadrul unei echipe de fotbal din Suceava pentru ca aceştia să câştige meciul pe care îl aveau de jucat cu o echipă de fotbal rivală (din Sfântu Gheorghe). În perioada menţionată, cei doi inculpaţi, printr-un alt intermediar, au promis 80.000 lei sau 40.000 lei, jucătorilor de la o altă echipă, din Brăila, pentru ca aceştia să câştige ori să termine la egalitate meciul pe care îl aveau de jucat cu aceeaşi echipă de fotbal rivală”, arată DNA, în rechizitoriu.

Conform sursei citate, miza acestor demersuri era ca echipa din Arad pe care cei doi inculpaţi o reprezentau să promoveze în Liga 1.

În acelaşi context şi pentru acelaşi motiv, cei doi inculpaţi ar fi remis unui arbitru (martor în cauză) suma de 13.500 lei prin intermediul persoanei fizice care a fost complice şi care a fost trimisă în judecată alături de cei doi coautori.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Suceava.

Radu Vişan, secretarul general al FRF, a sesizat Comisia de Disciplină de acest dosar de la DNA. În cazul în care UTA va fi găsită vinovată, riscă retrogradarea şi Astra ar rămâne astfel în Liga 1.

Astra Giurgiu a fost învinsă, sâmbătă, în finala Cupei României, cu scorul de 3-2, de CSU Craiova, după prelungiri.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 zile ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse3 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate4 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized4 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse4 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse4 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized5 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized5 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse5 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized6 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized7 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul