Connect with us

Exclusiv

Dezbatere-eveniment despre situația drepturilor și libertăților cetățenești în orașul Bacău

Publicat

pe

Alianța Părinților, Starea de Libertate și Frăția Ortodoxă Sfântul Gheorghe purtătorul de biruință vor organiza în ziua de duminică, 6 iunie, de la ora 16:30 în fața Casei de Cultură a orașului Bacău, un eveniment -dezbatere despre situația drepturilor și libertăților cetățenești, sever afectate în perioada pandemiei.

Subiectele aflate la ordinea zilei sunt legate de agresiva campanie de vaccinare ce constituie în ochii autorităților un drept și o obligație, încălcând multe articole și paragrafe din Constituția României. De asemenea, imixtiunea statului în viața familiei esteun alt subiect deosebit de actual și delicat care suscită îngrijorări reale populației civile.

În acest sens și-au anunțat participarea numeroși duhovnici ortodocși precumPărintele Amfilohie Brânză de la Comănești dar și membrii marcanți ai luptei împotriva vaccinării obligatorii precum domnul Pompiliu Diplan, doamna, avocat Marina-Ioana Alexandru, domnul George Daniel Stoian, doamna doctor Oana Mihaela Secară, doamna Mihaela Bujor, domnul Vasile Fieraru, doamna Lacrima Avădanei.

De asemenea, se așteapta confirmarea părintelui stareț Hariton de la Mănăstirea Petru Vodă.

Evenimentul a fost anunțat și pe platforma socială Facebook.Această dezbatere va fi moderată de către domnul actor Valentin Braniște.

Despre doamna avocat Marina Alexandru 

Doamna avocat Marina Alexandru este o practicantă a religiei ortodoxe credință primită și moștenită din familie, la care se mai pot adăuga multe competențe.Din anul 2000 până în prezent activează ca avocat în cadrul Baroului București, fiind specializată în probleme de familie și viață. De asemenea doamna este titulara a Cabinetului de Avocatură  „ALEXANDRU MARINA-IOANA„ cu sediul în București, strada Dimitrie Marinescu nr.1 sector 2.

Din anul 2008 până în clipa de față este certificată ca mediator autorizat,având certificare internațională în cadrul conflinctelor transfrontaliere. Este membru activ al Asociației “Alianța Părinților din România”,cu funcția de Secretar General în Consiliul Director.

Fiind coordonator și autor juridic al amendamentelor referitoare la Legea Obligativității și Consimțământului Prezumat pentru Vaccinarea întregii populații din România cu activitate de reprezentare, asistență jurídică, advocacy în relația cu Parlamentul Romaniei și în cadrul Comisiilor de aviz din Parlamentul României, a fostului dintre participanții activi în cadrul diverselor dezbateri publice de la Ministerul Sănătății, Ministerul Educației, Ministerul de Interne, Ministerul Comunicațiilor și Ministerul Apărării Naționale.

Doamna avocat Marina Alexandru este inițiatoarea și autoarea multor lucrări juridice, având acțiuni în instanțele de judecată și diferite amendamente la proiecte legislative în domeniul familiei, sănătății, educației naționale, combaterea ideologiei de gen, strategia 5G, etc.

Din demnitatea funcției de președinte și membru activ al Asociației “Juriști  pentru APĂRAREA DREPTURILOR ȘI LIBERTĂȚILOR a apărat și militat cu tenacitate și jurisprudență pentru toate drepturile, îndatoririle și libertățile ființei umane, precum și a valorilor social-spirituale ale familiei naturale, singura entitate blagoslovită de Dumnezeu și nucleu al organizării sociale.

Sursa foto:Arhiva proprie a Alianței Părinților din România

Platforma media Naționalul.ro salută și susține tot acest demers civic cu rol de trezire a conștiinței poporului român grav afectat de perioada post-pandemiei dar și de propaganda mârșav ticluită a presei globaliste reflectată în cel mai josnic mod de către clasa politică aflată la conducerea destinelor țării

 

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Ce rezoluție trebuie să aibă designul pentru un tricou personalizat imprimat digital Ce rezoluție trebuie să aibă designul pentru un tricou personalizat imprimat digital
Diverse4 ore ago

Ce rezoluție trebuie să aibă designul pentru un tricou personalizat imprimat digital?

Am ținut odată în mână două tricouri identice, cu același logo, comandate în aceeași săptămână, de la același atelier. Unul...

Uncategorized2 zile ago

Greșeala pe care o faci când alegi o bandă LED fără să știi că o faci

Sursa foto: pexels.com  Ajungi pe un site, filtrezi după preț, alegi ceva care „arată bine” și apoi dai comanda. Produsul ...

Uncategorized3 zile ago

Galaxy Z Fold8 Ultra, Fold8 și Flip8: Dispozitive pliabile, perfecționate pentru fiecare stil de viață

Noua serie Galaxy Z deschide un nou capitol în lumea dispozitivelor pliabile, oferind trei experiențe distincte concepute pentru productivitate maximă,...

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans? Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?
Arts & Entertainment::Celebrities4 zile ago

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?

Prima dată când am văzut un dansator de salsa intrând la o oră de contemporan, mi s-a părut o glumă....

Uncategorized4 zile ago

Cine spune că o zi de muncă durează doar opt ore?

HONOR 600 Smart 5G oferă autonomie de până la trei zile pentru cele mai solicitante programe de lucru.   București,...

Diverse4 zile ago

România pierde 12 locuri la competitivitate. O nouă serie RPEP pentru liderii care schimbă organizații

Romanian Performance Excellence Program (RPEP), program de excelență managerială inspirat de modelul Baldrige din Statele Unite, deschide înscrierile pentru o...

Uncategorized4 zile ago

Liber la timp liber: Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time” și pornește misiunea de a susține românii să recupereze timp pentru ce contează cu adevărat

49% dintre românii care pleacă în vacanțe sunt preocupați de siguranța casei și își fac griji în privința spargerilor 32%...

Uncategorized4 zile ago

Compari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere

Pregătirile pentru vacanță stimulează interesul pentru produsele asociate călătoriilor, camerele auto de bord (dashcam) înregistrând cea mai mare creștere, de...

Uncategorized4 zile ago

HONOR Magic V6 transformă telefonul pliabil într-un instrument de productivitate bazat pe inteligență artificială

Ecranul generos, funcțiile AI și multitaskingul avansat răspund nevoilor unui mod de lucru tot mai dinamic.   București, 21 iulie...

Uncategorized5 zile ago

Samsung Galaxy Watch Ultra2 și Watch9: Partenerul tău pentru sănătate la încheietura mâinii

Informații mai detaliate, monitorizare mai precisă și confort de durată care îi ajută pe utilizatori să transforme datele zilnice în...

Uncategorized5 zile ago

Cum influențează vremea eficiența erbicidelor: legătura dintre temperatură, umiditate și vânt

Fotografie de la Helena Lopes pe Pexels.com Pentru fiecare erbicid, temperatura, umiditatea și vântul decid cât de bine se lipește...

TEDx românesc TEDx românesc
Diverse6 zile ago

RePatriot este partener la primul TEDx românesc din diaspora

Peste 700 de români din diaspora și din România sunt așteptați pe 10 octombrie la TEDxParc du Cinquantenaire ED. RePatriot...

DiverseO săptămână ago

S-a lansat Selectat.ro, platforma care selectează ce merită să știi

Selectat.ro, o nouă platformă online de informații, s-a lansat pornind de la o idee simplă: într-un flux tot mai mare...

UncategorizedO săptămână ago

Ce se întâmplă, de fapt, în cabinetul psihologului? Etapele unei evaluări psihologice pentru copii

Sursa foto: pexels.com    Mulți părinți ajung la prima programare fără să știe la ce să se aștepte. Unii vin...

UncategorizedO săptămână ago

Samsung introduce tehnologia Flex Titanium pentru a îmbunătăți ecranele pliabile

Concepută pe baza inovației complete a Samsung în domeniul dispozitivelor pliabile, noua tehnologie de afișare îmbunătățește durabilitatea și reduce vizibilitatea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum alegi sistemul de sonorizare potrivit pentru evenimentul tau

Descoperiți cum să selectați echipamentele audio ideale pentru evenimente corporate, private sau concerte, cu ajutorul soluțiilor complete de închiriere oferite...

UncategorizedO săptămână ago

Dezmembrez Peugeot – piese second-hand pentru reparații rapide și accesibile

Când cauți dezmembrez Peugeot, de cele mai multe ori ai deja o problemă concretă: o piesă defectă, o daună de...

magazin de haine de lux in Cluj-Napoca magazin de haine de lux in Cluj-Napoca
DiverseO săptămână ago

CAPOD’OPERA12 deschide un nou magazin de haine de lux in Cluj-Napoca, pe Strada Horea nr. 8

Un nou capitol incepe pentru CAPOD’OPERA12! Dupa succesul magazinului nostru din Bucuresti si al platformei online capodopera12.ro, avem bucuria sa...

UncategorizedO săptămână ago

Wegovy, prima pastilă GLP-1 pentru slăbit, primește undă verde de la Comisia Europeană

Comisia Europeană a aprobat Wegovy sub formă de comprimat, administrat o dată pe zi, acesta devenind primul tratament oral GLP-1...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Magic V6: construit pentru a fi folosit, proiectat să reziste

Un design ultra-subțire, materiale avansate și un scenariu extrem care pune în valoare durabilitatea noului flagship pliabil HONOR   București,...

Top Stiri Comisarul