Connect with us

Actualitate

România văzută din străinătate: Mai atinge România anul acesta imunitatea de turmă față de covid-19?; Nervi în Coaliție – USR PLUS se opune „tunului Romexpo” și cedării unor imobile către Biserica Ortodoxă – Subiectele zilei

Publicat

pe

Nervi în Coaliție – USR PLUS se opune „tunului Romexpo” și cedării unor imobile către Biserica Ortodoxă. Conducerea USR PLUS a decis ca partidul să nu susțină transferul unor bunuri ale statului către privat, fără licitație. Cearta din Coaliție pleacă de la cedarea terenului de la Romexpo, un adevărat „tun imobiliar”, după cum e caracterizat de USR PLUS, dar și a unor bunuri care ar ajunge la BOR. Legea prin care complexul Romexpo primește în proprietate gratuită un teren de 46 de hectare a fost trimisă de președintele Iohannis la reexaminare în Parlament. Legea a fost caracterizată de USR PLUS drept un „tun imobiliar de peste 300 de milioane de euro”, dar a fost puternic susținută de PNL. Actualul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, afirma, anul trecut, de la tribuna Parlamentului, că proiectul este făcut cu dedicație pentru „grupul Iulius”, scrie Europa Liberă.
Absența angajamentelor de eliminare a cărbunelui în Europa de Est periclitează tranziția justă. Politicile lipsite de ambiție din Europa Centrală și de Est pentru eliminarea cărbunelui periclitează tranziția justă în regiune, iar Comisia Europeană ar trebui să accepte doar planuri care folosesc fondul tranziției juste pentru dezvoltarea și diversificarea economiilor locale în vederea unui viitor mai verde. Săptămâna trecută au venit vești neașteptate din România, al cărei Plan de Redresare și Reziliență (PNRR) promite eliminarea completă a cărbunelui până în 2032. Cu siguranță un motiv de bucurie pentru activiștii climatici, care totuși nu au ezitat să arate că eliminarea poate și ar trebui să fie realizată mult mai devreme – cu mult înainte de 2030. Într-o țară de 20 de milioane există 16.000 de angajați în sectorul cărbunelui, care generează cam 20% din energia țării – și prin urmare se pot găsi soluții atât pentru sectorul energetic cât și pentru locuri de muncă în mai puțin de un deceniu. Însă nici unul dintre aceste lucruri nu e explicat în document, scrie Euractiv.bg.
Mai atinge România anul acesta imunitatea de turmă față de covid-19? Conform țintelor stabilite de Guvern, România ar fi trebuit să ajungă la 5 milioane de persoane vaccinate anti-covid, cu măcar o doză, până la 1 iunie. În data de 19 mai a fost depășit pragul de 4 milioane de persoane imunizate și de atunci și până acum abia s-au mai adunat 457.688. În ritmul în care merge vaccinarea, Executivul va rata și cea de-a doua țintă de persoane vaccinate: 10 milioane până la 1 august. Imunitatea de turmă nu o vom atinge anul acesta cu ritmul de vaccinare de la acest moment și din păcate tot scade. Cel mai devreme, pragul acela minim de 54% din populație vaccinată, și să nu ne imaginăm că vom fi protejați, va fi atins în februarie 2022, potrivit RFI.
Cine va conduce „draga de ANI”? Un singur candidat pentru șefia instituției, CNI funcționează la limită. Agenția Națională de Integritate a intrat în anonimat în ultimii ani, rolul său diminuându-se constant. Integritatea a fost lăsată fără mari puteri de politicieni, iar de peste un an și jumătate instituția nici măcar nu mai are un președinte plin. Bogdan Stan a fost ultimul președinte al Agenției Naționale de Integritate care a primit un vot în Parlament. Mandatul său a expirat în decembrie 2019. El a încercat o negociere secretă cu premierul Ludovic Orban pentru a i se prelungi perioada în fruntea ANI cu încă un an, prin Ordonanță de Urgență și fără concurs. Planul său a eșuat, deși subiectul fusese prezentat și în ședința de Guvern. De atunci, în fruntea Agenției se află vicepreședintele instituției, dar și mandatul acestuia expiră în toamna acestui an, scrie Europa Liberă.
Turcia, creștere importantă a investițiilor în reclame digitale. Creștere de 9,1% în reclame vizuale în Europa Odată cu dezvoltarea comerțului electronic, și investițiile în reclame au crescut pe platformele de socializare și în cadrul canalelor video. Investițiile în reclamele pe social media au crescut cu 15,9% iar pe canalele video, cu 16,3%. Investițiile în reclame la nivelul motoarelor de căutare au crescut cu 7,9%. În domeniul anunțurilor și al parteneriatelor de vânzări (affiliate sales), doar opt țări din Europa au înregistrat creșteri (Turcia, Serbia, Ucraina, Bulgaria, Franța, Cehia, Croația, România). Turcia a avut o creștere de 23,3%, fiind pe primul loc, scrie Haberler.
Irina Zamfirescu (Active Watch): România riscă un infringement pe colectarea selectivă, iar noi nu mai reușim să ridicăm gunoiul de pe străzi. Ce înseamnă stare de alertă sanitară? Irina Zamfirescu, Active Watch: „Asta aș vrea să-i întrebăm cu toții pe doamna primar și pe domnul prefect. Cred că înainte de orice, trebuie să discutăm cu este comunicată această criză a gunoaielor. Nu am văzut nicio explicație, care ar fi consecința acestei stări de alertă. Din ce am reușit să documentez, această stare de alertă s-ar justifica dacă existau niște evenimente, incidente, care nu puteau fi previzionate cumva. Înțeleg, de prin presă, că Romprest a notificat primărica cum că urmează să sisteze colectarea gunoiului. Nu știu dacă intră pe definiția stării de alertă. Nimeni nu vorbește cu noi despre aceste detalii. Și aici, aș aduce în discuție chiar statusul primarului Sectorului 1 care ne îndemna să sunăm la poliția locală, spunându-ne explicit . Mi se pare fabulos că ne îndeamnă să sunăm la poliție fără să ne explice de ce.”, ă>potrivit RFI.

ă>

ă>Patru tineri sunt suspectaţi că au vandalizat soclul statuii lui Mihai Viteazul din Sfântu Gheorghe. Poliţia suspectează patru minori că au vopsit culorile drapelului Ungariei şi inscripţia Trianon 1920 pe soclul grupului statuar Mihai Viteazul din Sfântu Gheorghe – a anunţat, în numărul său de luni, cotidianul Háromszék. Ziarul a citat un comunicat al poliţiei, dat publicităţii duminică seara, potrivit căruia au fost identificaţi patru tineri, cu vârste între 16 şi 17 ani, care în noaptea de vineri spre sâmbătă au vopsit soclul grupului ecvestru şi au îndepărtat câteva plăci de marmură. Vandalizarea statuii a fost condamnată atât de primarul oraşului Sfântu Gheorghe, Árpád Antal, cât şi de prefectul judeţului Covasna, István Ráduly, potrivit Nepszava.
Întâlnire între comisarul administraţiei prezidenţiale din Cipru şi ambasadorul României. Comisarul administraţiei prezidenţiale din Cipru, Fotis Fotiou, s-a întâlnit luni cu noul ambasador al României la Nicosia, Dan Mihalache, cu care a discutat probleme aflate în sfera sa de competenţă, cu referire specială la tragedia continuă a persoanelor date dispărute și a familiilor acestora. Comisarul preşedinţiei a subliniat că Republica Cipru susține comunitatea românească din Cipru, care este estimată la aproximativ 40.000 de persoane și că se acordă o atenție deosebită problemelor tinerilor și educației, deoarece prin programele educaționale din școli aceştia să poată învăţa limba și istoria lor, ținându-i astfel aproape de rădăcinile și cultura lor, potrivit Sigma Live.
Turcia a obținut în primele cinci luni 41 de milioane de dolari din exportul de căpșuni. Rusia și România, cei mai mari importatori. În primele cinci luni ale acestui an, Turcia a obținut venituri de 41,6 milioane de dolari din exportul de căpșuni. Comparativ cu perioada similară a anului trecut, Turcia a înregistrat o creștere de 135%. La fel ca anul trecut, Rusia a fost țara în care a fost exportată cea mai mare cantitate de căpșuni. Rusia a cumpărat din Turcia, în primele cinci luni ale acestui an, căpșuni în valoare de 24,3 milioane dolari. Rusia a fost urmată de România, cu importuri de 8,3 milioane de dolari, potrivit Haberler.

ă>

ă>

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized20 de ore ago

BenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne

Noile produse sunt concepute pentru configurațiile cu două monitoare și pentru spațiile de lucru bazate pe iMac   București, România,...

Uncategorized21 de ore ago

Se înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB

9 septembrie, București. Anul acesta consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste...

Uncategorized22 de ore ago

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

Uncategorized2 zile ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse3 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized4 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized4 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

Diverse5 zile ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Actualitate6 zile ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

Uncategorized6 zile ago

Roborock își extinde gama de soluții inteligente pentru îngrijirea gazonului cu RockNeo Q2 LiDAR, prezentat la IFA 2026

București, 4 septembrie 2026 – Roborock, lider global în domeniul roboticii pentru locuință și marca numărul 1 la nivel mondial pe...

Uncategorized6 zile ago

TCL prezintă la IFA 2026 seria TAB A1, cu două dimensiuni de ecran și două experiențe de vizualizare

Cele patru tablete sunt concepute pentru moduri diferite de a urmări conținut, de a citi, de a învăța și de...

Uncategorized6 zile ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

Uncategorized6 zile ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

Economic7 zile ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

UncategorizedO săptămână ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

UncategorizedO săptămână ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
DiverseO săptămână ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
DiverseO săptămână ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Uncategorized2 săptămâni ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

Top Stiri Comisarul