Connect with us

Actualitate

Florin Cîţu: Persoanele care s-au tratat acasă, aflate în baza de date DSP, incluse în certificatul COVID – Coronavirus

Publicat

pe

Premierul Florin Cîţu a declarat joi, referitor la certificatul digital COVID, că persoanele care au trecut prin boală, s-au tratat acasă, dar sunt în baza de date a Direcţiei de Sănătate Publică vor fi incluse în aceste documente, transmite Agerpres.

Într-o conferinţă de presă la Timişoara, prim-ministrul a fost întrebat cum vor fi incluse în evidenţe persoanele care au trecut prin boală, dar s-au tratat acasă, având în vedere că certificatul verde digital COVID va cuprinde trei tipuri de informaţii: persoane vaccinate, persoane care au trecut prin boală sau persoane care au un test PCR negativ.

„Am întrebat şi eu acest lucru, să ştiţi. Mi s-a spus că nu putem să includem decât persoanele care sunt în baza de date. Deci, dacă s-au tratat acasă, dar ele sunt în baza de date şi ştim că au avut, au trecut prin boală, vor fi incluse în aceste… Dar dacă sunt persoane care au trecut prin boală şi nu ştiu, atunci nu pot să fie în baza de date. Deci acelea care s-au tratat acasă sunt acolo. Dar pentru toată lumea soluţia cea mai simplă este vaccinarea. M-am vaccinat şi apoi nu mai există astfel de probleme”, a explicat Florin Cîţu.

Întrebat de unde se va şti totuşi dacă au trecut prin boală anumite persoane având în vedere că s-au tratat acasă şi dacă în astfel de cazuri e suficientă dovada cu un test PCR pozitiv, premierul a răspuns: „De obicei, când te tratai acasă şi aveai simptome, sunai la DSP şi te lua în evidenţă şi aşa mai departe, deci exista acea procedură”.

„Dacă nu ai sunat la DSP, atunci nu există o dovadă că ai trecut prin boală. Pentru că este şi reversul medaliei – unii o să spună că au trecut prin boală, dar nu au trecut prin boală şi atunci trebuie să avem exact documentat”, a completat Cîţu.

De asemenea, întrebat despre faptul că există persoane care au prezentat simptome COVID, au chemat ambulanţa, au fost testaţi pozitiv, dar nu apar în evidenţele DSP, şeful Executivului a afirmat: „Nu am un răspuns în acest moment”.

„Când am discutat despre persoanele care au trecut prin boală mi s-a spus că vom folosi baza de date, este singurul lucru pe care îl avem cert, clar. Persoanele pe care le avem în baza de date. Aplicaţia se va lega de aceste baze de date şi va lua informaţiile direct pentru fiecare persoană. Dacă există cazuri speciale, documentate, de persoane care au avut boala, putem să vedem cum să fie introduse. Deci, asta nu am discutat, şi dacă există astfel de situaţii ar fi bizar să nu existe în baza de date dacă au avut boala, ar trebui ca toate persoanele să fie în baza de date. Dacă există totuşi astfel de scăpări, cu siguranţă le vom remedia, vom găsi o soluţie. Dacă undeva există această documentare, o să fie foarte simplu. (…) Dacă sunt cazuri singulare, că nu cred că sunt foarte multe, vom vedea cum putem să ajustăm aplicaţia sau să fie introduşi, după aceea, manual poate, în aplicaţie”, a explicat Florin Cîţu.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Diverse22 de ore ago

Cât costă construirea unei hale industriale?

Costul unei hale industriale nu poate fi stabilit corect numai pe baza suprafeței. Două hale cu aceeași dimensiune pot avea...

Economic2 zile ago

Monsson Trading sponsorizează cu 3 milioane de lei modernizarea Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din Constanța

Furnizorul de energie Monsson Trading finanțează cu 3.000.000 de lei modernizarea integrală a Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din cadrul...

Uncategorized2 zile ago

Aparatul Karcher defect: ce verifici înainte de service

Un aparat Karcher care se oprește, pierde presiune sau aspiră slab anunță de obicei o problemă care se agravează. Iată...

Actualitate4 zile ago

Debit și credit sunt termeni simpli până când apar în contexte diferite

Cuvintele debit și credit apar în extrasul de cont, în contabilitate, pe carduri și în discuțiile despre împrumuturi. Tocmai această...

Uncategorized4 zile ago

Corporate travel management pentru deplasări de business mai bine controlate

Serviciile de corporate travel management ajută companiile să gestioneze mai eficient deplasările angajaților, de la rezervarea zborurilor și a hotelurilor...

Uncategorized4 zile ago

Sondaj Novo România: greutatea, schimbarea cea mai des observată la menopauză

Aproape jumătate dintre femei se învinovățesc pentru schimbările corporale din menopauză   București, 23 septembrie 2026. Aproape jumătate (47%) dintre femeile...

Uncategorized4 zile ago

Samsung dă startul lansării oficiale One UI 9, aducând cele mai noi experiențe Galaxy pe mai multe dispozitive

Galaxy AI îmbunătățit ajută utilizatorii să facă, să creeze și să înțeleagă mai mult pe toate dispozitivele   București, 22...

Actualitate4 zile ago

De ce internetul merge perfect lângă router și slab în camera de alături

O conexiune rapidă la internet nu garantează automat Wi-Fi bun în fiecare colț al casei. Poți avea viteză foarte bună...

Diverse5 zile ago

Unde nu a răsărit rapița? AEROCROP identifică zonele afectate cu ajutorul dronei

Compania românească AEROCROP monitorizează parcelele din aer, realizează rapoarte privind starea culturii și poate interveni cu drona agricolă pentru însămânțarea...

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând
Diverse6 zile ago

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând?

Dimineața de după o nuntă are ritualul ei. Pantofii zac lângă ușă, agrafele sunt împrăștiate prin baie, iar rochia de...

Diverse6 zile ago

Cum compari mai liniștit opțiunile pentru următoarea mașină

Piața mașinilor rulate din România se mișcă repede, iar deciziile se iau de multe ori sub presiunea timpului. Un anunț...

Economic7 zile ago

Afacerile pornite de acasă devin o opțiune pentru tot mai mulți craioveni

Pentru multe proiecte mici, prima investiție nu mai este un spațiu comercial. Un birou amenajat într-o cameră, o masă pentru...

Economic7 zile ago

Birocrația poate consuma timp prețios la începutul unei afaceri

Un fondator aflat la început poate pierde ore întregi între formulare, modele găsite online și informații care se referă la...

Uncategorized7 zile ago

Ora exactă în UK după Brexit – s-a schimbat ceva?

Brexit nu a schimbat fusul orar al Regatului Unit. Marea Britanie continuă să folosească ora Greenwich Mean Time (GMT) în...

ActualitateO săptămână ago

Toalete și facilități sanitare la evenimentele corporative și lansarile de brand

Tot mai multe companii aleg locații neconvenționale pentru lansări de produs, evenimente corporative sau petreceri private: un depozit industrial reamenajat,...

UncategorizedO săptămână ago

Deratizare București pentru controlul eficient al rozătoarelor

Serviciile de deratizare Bucuresti sunt necesare atunci când apar șoareci sau șobolani în locuințe, spații comerciale, depozite, subsoluri sau alte...

PoliticO săptămână ago

Nicușor Dan a făcut desemnarea. De acum, răspunsul trebuie să vină din Parlament

România are, în sfârșit, un premier desemnat. După luni de blocaj politic, consultări și negocieri fără o majoritate clară, președintele...

DiverseO săptămână ago

Când preparatul părăsește bucătăria, intră în scenă ambalajul: soluțiile Snick Ambalaje – află tot aici

În HoReCa, diferența dintre o comandă care ajunge bine la client și una care creează probleme poate începe de la...

UncategorizedO săptămână ago

Bulk SMS pentru IMM

Cum pot întreprinderile mici și mijlocii să comunice eficient cu clienții Într-o piață competitivă, întreprinderile mici și mijlocii (IMM-urile) trebuie...

alegere carte alegere carte
ActualitateO săptămână ago

Cum alegi următoarea carte fără să te pierzi în liste interminabile

Alegerea unei cărți poate deveni mai obositoare decât lectura ei. Avem recomandări salvate, titluri văzute în librării, romane despre care...

Top Stiri Comisarul