Connect with us

Actualitate

Noua lege a pensiilor: stagiul de cotizare nu va mai fi fix. Cum se va calcula – Politic

Publicat

pe

​​Stagiul de cotizare pentru pensie nu va mai fi unul fix, a declarat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, la HotNews LIVE. El a precizat că acesta va depinde de domeniul de activitate, fără a da însă detalii suplimentare.

„Stagiul de cotizare nu va mai fi fix, va fi o formulă în funcție de domeniu. (…) Nu pot să vă dau un exemplu pentru că nu știm în momentul ăsta. În asta va consta consultarea publică”, a spus ministrul.

Ghinea a explicat că decizia se va lua în guvern, odată cu aprobarea proiectului de lege a pensiilor, și în parlament unde acesta trebuie adoptat.

Ministrul a explicat că în angajamentele asumate la Bruxelles este cel referitor la eliminarea stagiului de cotizare de 25 de ani stabilit de PSD, deoarece acesta ar fi avut drept consecință un dezechilibru major în sistem.

„Ei (cei de la Comisia Europeană -n.r.) s-au speriat de acel stagiu de cotizare de 25 de ani. Noi avem acum un stagiu de 35 de ani și legea dată de PSD în 2019, înainte de alegeri, brusc i-a apucat dragul de pensionari, scădea brusc la 25 de ani. Cei de la Comisie și foarte mulți economiști au spus că foarte mulți oameni vor ieși brusc la pensie. Să scazi brusc stagiul înseamnă să arunci sistemul în aer. Si atunci am spus, scoatem această scădere bruscă și rămâne să găsim o formulă care să fie viabilă si sa nu dezechilibreze sistemul, a mai spus el.

Noua formulă de calcul a pensiei

Noua lege a pensiilor vine și cu o nouă formulă de calcul, a cărei introducere este asumată de guvern în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Noua formulă de calcul a pensiei va fi bazată de numărul de puncte realizat de beneficiar potrivit principiului contributivității.

„Se încearcă în acest fel corectarea unei mari părți din inechitățile sistemului public de pensii prin eliminarea indicelui de corecție și a stagiului complet de cotizare diferit. Acest aspect poate fi realizat prin noua formulă de calcul a pensiei, formulă care are ca principiu de calcul produsul dintre numărul total de puncte cu valoarea unui indicator de pensie, un mecanism de indexare standard și sustenabil financiar (în locul creșterilor ad-hoc), care ar asigura predictibilitatea pe termen mediu și lung a cheltuielilor cu plata pensiilor, eliminând în acest fel toate cheltuielile aferente reprezentării intereselor statului”, se arată în document.

Noua formulă de calcul a pensiei și stagiul de cotizare vor intra în vigoare odată cu noua lege a pensiilor a cărei trimitere în Parlament va fi făcută în 2022. .

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Diverse20 de ore ago

Cât costă construirea unei hale industriale?

Costul unei hale industriale nu poate fi stabilit corect numai pe baza suprafeței. Două hale cu aceeași dimensiune pot avea...

Economic2 zile ago

Monsson Trading sponsorizează cu 3 milioane de lei modernizarea Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din Constanța

Furnizorul de energie Monsson Trading finanțează cu 3.000.000 de lei modernizarea integrală a Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din cadrul...

Uncategorized2 zile ago

Aparatul Karcher defect: ce verifici înainte de service

Un aparat Karcher care se oprește, pierde presiune sau aspiră slab anunță de obicei o problemă care se agravează. Iată...

Actualitate4 zile ago

Debit și credit sunt termeni simpli până când apar în contexte diferite

Cuvintele debit și credit apar în extrasul de cont, în contabilitate, pe carduri și în discuțiile despre împrumuturi. Tocmai această...

Uncategorized4 zile ago

Corporate travel management pentru deplasări de business mai bine controlate

Serviciile de corporate travel management ajută companiile să gestioneze mai eficient deplasările angajaților, de la rezervarea zborurilor și a hotelurilor...

Uncategorized4 zile ago

Sondaj Novo România: greutatea, schimbarea cea mai des observată la menopauză

Aproape jumătate dintre femei se învinovățesc pentru schimbările corporale din menopauză   București, 23 septembrie 2026. Aproape jumătate (47%) dintre femeile...

Uncategorized4 zile ago

Samsung dă startul lansării oficiale One UI 9, aducând cele mai noi experiențe Galaxy pe mai multe dispozitive

Galaxy AI îmbunătățit ajută utilizatorii să facă, să creeze și să înțeleagă mai mult pe toate dispozitivele   București, 22...

Actualitate4 zile ago

De ce internetul merge perfect lângă router și slab în camera de alături

O conexiune rapidă la internet nu garantează automat Wi-Fi bun în fiecare colț al casei. Poți avea viteză foarte bună...

Diverse5 zile ago

Unde nu a răsărit rapița? AEROCROP identifică zonele afectate cu ajutorul dronei

Compania românească AEROCROP monitorizează parcelele din aer, realizează rapoarte privind starea culturii și poate interveni cu drona agricolă pentru însămânțarea...

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând
Diverse5 zile ago

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând?

Dimineața de după o nuntă are ritualul ei. Pantofii zac lângă ușă, agrafele sunt împrăștiate prin baie, iar rochia de...

Diverse6 zile ago

Cum compari mai liniștit opțiunile pentru următoarea mașină

Piața mașinilor rulate din România se mișcă repede, iar deciziile se iau de multe ori sub presiunea timpului. Un anunț...

Economic7 zile ago

Afacerile pornite de acasă devin o opțiune pentru tot mai mulți craioveni

Pentru multe proiecte mici, prima investiție nu mai este un spațiu comercial. Un birou amenajat într-o cameră, o masă pentru...

Economic7 zile ago

Birocrația poate consuma timp prețios la începutul unei afaceri

Un fondator aflat la început poate pierde ore întregi între formulare, modele găsite online și informații care se referă la...

Uncategorized7 zile ago

Ora exactă în UK după Brexit – s-a schimbat ceva?

Brexit nu a schimbat fusul orar al Regatului Unit. Marea Britanie continuă să folosească ora Greenwich Mean Time (GMT) în...

Actualitate7 zile ago

Toalete și facilități sanitare la evenimentele corporative și lansarile de brand

Tot mai multe companii aleg locații neconvenționale pentru lansări de produs, evenimente corporative sau petreceri private: un depozit industrial reamenajat,...

UncategorizedO săptămână ago

Deratizare București pentru controlul eficient al rozătoarelor

Serviciile de deratizare Bucuresti sunt necesare atunci când apar șoareci sau șobolani în locuințe, spații comerciale, depozite, subsoluri sau alte...

PoliticO săptămână ago

Nicușor Dan a făcut desemnarea. De acum, răspunsul trebuie să vină din Parlament

România are, în sfârșit, un premier desemnat. După luni de blocaj politic, consultări și negocieri fără o majoritate clară, președintele...

DiverseO săptămână ago

Când preparatul părăsește bucătăria, intră în scenă ambalajul: soluțiile Snick Ambalaje – află tot aici

În HoReCa, diferența dintre o comandă care ajunge bine la client și una care creează probleme poate începe de la...

UncategorizedO săptămână ago

Bulk SMS pentru IMM

Cum pot întreprinderile mici și mijlocii să comunice eficient cu clienții Într-o piață competitivă, întreprinderile mici și mijlocii (IMM-urile) trebuie...

alegere carte alegere carte
ActualitateO săptămână ago

Cum alegi următoarea carte fără să te pierzi în liste interminabile

Alegerea unei cărți poate deveni mai obositoare decât lectura ei. Avem recomandări salvate, titluri văzute în librării, romane despre care...

Top Stiri Comisarul