Urmăresc povestea cu un interes deosebit – din moment ce propria-mi viață a fost afectată direct de faptele mai vechi ale lui Peker.
În 2015 am publicat un articol de ziar în care dezvăluiam că principalul serviciu de informații al Turciei participa în secret la livrările de armament către jihadiștii din Siria. Erdogan, care a negat acuzația, a declarat pe un ton amenințător că urma ca eu să „plătesc un preț greu”. Curând am fost arestat și încarcerat sub acuzația de dezvăluire de secrete de stat. Când eram în închisoare am primit o amenințare cu moartea din partea lui Peker. „Ar trebui să te rogi pentru Erdogan, pe care tu îl numești dictator”, a scris el pe site-ul lui. „Dacă unul dintre noi va ajunge vreodată președinte, primul lucru pe care-l vom face va fi să te spânzurăm”.
La acea vreme Peker era deja binecunoscut pentru vederile sale politice ultra-naționaliste. El și-a transformat banda într-un soi de miliție informală pro-Erdogan. Bătăușii lui organizau mitinguri proguvernamentale și îi terorizau pe opozanți până-i aduceau la tăcere. E celebru cazul în care a amenințat un grup de universitari care ceruseră să se facă pace cu kurzii, transmițându-le că „le vom vărsa sângele și ne vom scălda în el”.
Nu mi-a luat mult să descopăr că amenințarea lui Peker nu era lipsită de substanță. La două luni după eliberarea mea din închisoare în februarie 2016, am scăpat la mustață de o aparentă tentativă de asasinat în fața Judecătoriei Caglayan din Istanbul.
Și acum iată că Peker însuși a confirmat în mod dramatic conținutul articolului pe care-l publicasem pe atunci. Într-un clip postat de el pe 30 mai, Peker afirmă că gruparea sa a fost folosită pentru a organiza un convoi de camioane care a transportat arme și muniție pentru organizația Jabhat al-Nusra, filiala al-Qaeda din Siria. Peker a explicat că operațiunea a fost efectuată de o organizație paramilitară denumită SADAT, fondată de un fost ofițer al armatei, Adnan Tanriverdi, fostul consilier șef pe probleme de securitate al lui Erdogan.
E limpede că guvernul se simte amenințat de dezvăluirile lui Peker. Săptămâna trecută un tribunal a redeschis un dosar împotriva mea, cerând Interpolului să elibereze un mandat de arestare în vederea extrădării mele din țara care mă adăpostește acum și în care trăiesc în exil din 2016, Germania. Interpolul a refuzat solicitarea, precizând că a mai respins și alte astfel de cereri.
Clipurile lui Peker au avut un efect devastator asupra regimului Erdogan. Între altele, el a acuzat că fiul fostului premier a fost implicat personal în trafic de droguri. A afirmat că o femeie care susținea că fusese violată de fiul unui fost ministru de interne a fost găsită ulterior moartă și că actualul ministru de interne a avertizat un infractor că urma să fie arestat, permițându-i astfel să fugă.
Peker a mai susținut și că i-a ordonat cândva bandei sale să ia cu asalt redacția celui mai mare ziar din Turcia, la cererea guvernului. Tot la solicitarea guvernului, spune el, câțiva membri ai bandei sale au bătut un parlamentar din opoziție, iar gruparea sa a transferat bani unor bande din Germania pentru a-i bate pe membri ai opoziției exilați acolo.
El a dezvăluit de asemenea și nume de șefi din poliție, judecători, birocrați, investitori și jurnaliști care au fost implicați împreună cu el în acele operațiuni murdare.
Imaginați-vă că El Chapo face streaming pe YouTube sau că Al Capone își publică memoriile: acesta e genul de impact pe care confesiunile lui Peker l-au avut în Turcia.
Sigur, ar trebui să fim prudenți în privința unor acuzații făcute de un infractor – acesta fiind și motivul pentru care afirmațiile lui ar trebui să fie, cel puțin, investigate. Și totuși, procurorii turci s-au arătat a fi remarcabili de reticenți să reacționeze, iar Erdogan aproape că nu s-a deranjat să răspundă. Dar nimic din toate acestea nu a împiedicat ca clipurile lui Peker, nouă la număr, să acumuleze deja peste 10 milioane de vizionări fiecare.
Peker s-a abținut până acum să-l acuze pe Erdogan direct. Dar a anunțat că intenționează să se răfuiască cu președintele într-un nou clip. A explicat ulterior că a decis între timp să amâne acea dezvăluire până după întrevederea dintre Erdogan și Joe Biden programată pe 14 iunie. (Merită observat, apropo, că Biden – care de-a lungul anilor a făcut declarații extrem de critice la adresa comportamentului autoritar al lui Erdogan – a acuzat Turcia că sprijină militanți având legături cu al-Qaeda și chiar cu ISIS, într-un discurs din octombrie 2014. Ulterior și-a retractat acuzația, cerându-și scuze că făcuse o legătură între Turcia și ISIS.)
A ți se da dreptate de către un șef mafiot e o senzație stranie, și nu pot spune că mă bucur pe de-a-ntregul de ea. Dar nu pot nega un sentiment pervertit de satisfacție. Rata aprobării lui Erdogan e în cădere liberă, iar în cazul lui Peker e improbabil ca aceste confesiuni să-i spele imaginea. Îmi vine în minte un vechi proverb turcesc: „Cine se joacă cu focul se arde”.
