În urma semnalărilor mereu admirabilei Emilia Șercan, în urma presiunii publice construite între timp de varii indignări individuale (fiindcă presa văd că refuză deocamdată, în enorma ei majoritate, să preia subiectul – excepții rămânând, dacă nu mă înșel, doar Contributors și Press One), ministrul Sorin Cîmpeanu a reformulat acele articole ale noului Regulament de funcționare a CNTADCU grație cărora plagiatorii ar fi fost amnistiați până la capătul veacurilor.
Dar modificările, așa cum arată aceeași Emilia Șercan (e prea lungă demonstrația ei ca s-o pot transcrie aici, mergeți pe pagina ei de Facebook sau la articolul din Press One ca s-o vedeți integral), sunt gândite astfel încât să poată construi filtre de apărare ale plagiatorilor.
1. De ce e necesară, de pildă, introducerea încă unui filtru de protecție a lor, prin acest nou introdus „referat de admisibilitate” a unei sesizări de plagiat? Și de ce acest „referat de admisibilitate”, la rândul lui, ar urma să fie „avizat conform” de funcționarii din Direcția Generală Juridică a Ministerului Educației (art. 5, par. 5 din Metodologia analizei de plagiat) – transformând CNATDCU într-o simplă anexă a Ministerului?
2. De ce să nu se poată sesiza din nou plagiatul într-un capitol sau într-o secțiune deja analizate de comisie? La urma urmei, e foarte posibil ca, intenționat sau nu, comisiei să-i fi scăpat anumite pasaje copiate. Sursele se află uneori în biblioteci internaționale, posibil în cărți cu limbi de circulație mai redusă, posibil nedigitizate (dacă sunt mai vechi de 2000) – deci e plauzibil să apară pe neașteptate surse ale unor pasaje declarate cândva neplagiate. E în mod limpede o prevedere din care etica academică are numai de pierdut, iar de câștigat ar avea numai „delincvenții cunoașterii”, cum aflu din articolul de astăzi al lui Marian Popescu din Contributors că ar numi plagiatorii Michelle Bergadaà, profesoara de la Universitatea din Geneva.
3. De ce să se modifice statutul expertului CNATDCU, revocabil acum direct de ministru (adică de o comisie controlabilă în proporție de cel puțin 2/3 de către ministru – întrucât e formată din un reprezentant al ministerului Educației, un reprezentant al Consiliului Național al Rectorilor & un reprezentant al Academiei Române – 2 instituții din cele 3 fiind direct controlate de ministrul Cîmpeanu)? Ce sens & ce intenție poate să aibă fragilizarea poziției expertului CNTADCU în raport cu ministrul? Sunt nevoit să constat din nou: în nici un caz nu servește consolidării sistemului de verificare a eticii și integrității academice – ci cu totul dimpotrivă.
4. Nu sunt sigur că e o modificare de acum, întrucât nu e marcată cu roșu în documentul de pe Edupedu, precum restul modificărilor – dar trebuie să întreb nedumerit: de ce să aibă doar 5 zile la dispoziție un expert pentru a-și formula raportul despre lucrarea indicată drept plagiat, așa cum se indică la Art. 20? Ce poți face în 5 zile, dacă (în unele cazuri) e nevoie să soliciți cărți din biblioteci din străinătate, care îți ajung în mai mult de 5 zile? Nu ai timpul fizic pentru a citi & compara sursele. Un interval de 15 zile ar fi absolut rezonabil, să zicem.
Sunt prea multe puncte de întrebare, prea multe zone litigioase – și absolut toate în favoarea plagiatorilor & în defavoarea experților CNATDCU. Bun, poate că ministrul Cîmpeanu are cele mai bune intenții. Și poate că toate erorile de mai sus sunt doar bâlbe, doar accidente, iar nu încercări de a proteja plagiatorii. Dar, dacă vrea să își probeze bunele intenții, dacă vrea să arate că m-am înșelat eu când l-am numit „un Florin Iordache al Educației”, nu are decât o singură soluție onorabilă:
Să renunțe la toate aceste modificări favorabile plagiatorilor indicate de Emilia Șercan, precum și la cele care fragilizează poziția expertului CNATDCU.
Până nu o va face, în ochii mei nu va fi decât exact ceea ce am spus deja: un Florin Iordache al Educației. Care încearcă, cu aceeași obstinație ca și personajul de tristă amintire, să modifice legile & regulamentele în favoarea unor infractori.
Fiindcă plagiatul e tot o infracțiune. Iar plagiatorii sunt, cu formula amintită mai sus a lui Michelle Bergadaà, „delincvenți ai cunoașterii”.
II.
Sorin Cîmpeanu a fondat un partid împreună cu impostorul academic Victor Ponta, pe care a încercat să-l exonereze de plagiat. A fost prezent și în încercarea de exonerare de plagiat a impostorului academic Gabriel Oprea, fiindu-i alături în mega-impostura numită Academia de Științe ale Securității Naționale. A fost alături de impostorul academic Alexandru Cumpănașu, fiindu-i vicepreședinte în altă mega-impostură numită Coaliția Națională pentru Modernizarea României. Același Sorin Cîmpeanu, din postura de rector, a tutelat numirea drept conducător de doctorat a impostorului academic Laurențiu Baranga, ajuns apoi șef al Oficiului pentru Spălarea Banilor.
Ponta, Oprea, Cumpănașu, Baranga: iată mediul imposturii academice din care provine Sorin Cîmpeanu. Oricât aș fi de idealist, îmi e imposibil să cred că cineva crescut într-un asemenea mediu e pur ca neaua, iubitor de integritate academică, inamic al „delincvenților cunoașterii”, cu memorabila formulă a lui Michelle Bergadaà – dintre care, cum se vede, și-a ales statornic prietenii și camarazii de drum.
Tocmai de aceea am toate motivele raționale să mă tem că erorile, bâlbele, inadvertențele de mai sus fac, de fapt, sistem. Și că dl Sorin Cîmpeanu vrea să transforme definitiv sistemul academic după chipul și asemănarea sistemului patronat de „delincvenții cunoașterii”. Să le fie, cum ziceam, un Florin Iordache al Educației.
Am avut în Ecaterina Andronescu cel mai distructiv ministru al Educației de până acum. Vom avea în Sorin Cîmpeanu, dacă își va duce planul la capăt, un redutabil challenger al ei.Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro
